Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

33 de ieșeni candidează în alte județe pentru a prinde post de parlamentar

GALERIE
vot
  • vot
- +

Mugurel Cozmanciuc deschide lista PNL pentru deputaţi în Neamţ, iar Daniel Oajdea, pe cea a PRU de la Senat. Marin Burlea (PRU) e pe poziţia a doua la Senat, în sectorul 2 din Bucureşti.

Zeci de ieşeni candidează la parlamentare în alte judeţe. Nu mai puţin de 33 de candidaţi cu domiciliul la Iaşi şi-au găsit refugiul pe liste în judeţe precum Vaslui (15), Botoşani (6), Suceava (4), Neamţ (3), Bacău (1), Vrancea (1), Cluj (1) şi un reprezentant al mino­rităţii armene (circumscripţie naţiona­lă).

La aceştia se adaugă şi fostul liberal ieşean Mugurel Cozmanciuc, care deschide lista PNL în judeţul Neamţ. Cozmanciuc a preluat frâiele organizaţiei nemţene în vara anului 2014 şi, între timp, şi-a schimbat domiciliul pe raza municipiului Piatra Neamţ. Actualul deputat ieşean a adus-o în Neamţ şi pe Gabriela Antipa, consiliera preşedintelui PNL Alina Gor­ghiu. Antipa a fost consilier local muni­cipal la Iaşi, dar a demisionat din funcţie în prima parte a acestui an. Antipa, care este şi fostă reprezentantă a PNL în Biroul Electoral Central, ocupă poziţia a patra pe lista pentru Camera Deputaţilor.

Tot în Neamţ şi-a găsit locul Daniel Oajdea. Deputatul ieşean, care a intrat în 2012 în Parlament din partea PPDD, deschide lista pentru Senat a filialei PRU. În schimb, actualul senator ieşean Marin Burlea ocupă poziţia a doua pe lista PRU la Senat în sectorul 2 din Bucureşti. Tot pe listele PRU se regăseşte şi senatorul Ionel Agrigo­roaei, cel care a schimbat patru partide în acest an în tentativa sa de a câştiga un nou mandat în Parlament. Agri­goroaei deschide lista PRU pentru Camera Deputaţilor în Vrancea, în contextul în care un alt candidat ieşean al PRU se află pe lista de la Vaslui.

Printre partidele care au trimis ieşeni în alte judeţe se numără şi Uniunea Salvaţi România (USR). Radu Plămădeală (web developer) se află pe poziţia a treia pe lista propune­rile de deputaţi a USR Suceava, Adrian Adumitresei (inginer constructor) este pe locul cinci pe lista de deputaţi a USR Bacău, iar Ioan Grosu (profesor universitar fizică) pe locul doi pe lista de deputaţi în Vaslui. În ultimul judeţ menţionat, pe listele altui partid (Partidul Socialist Român - PSR) sunt doar ieşeni, 13 la număr, „adunaţi“ de prin municipiul Iaşi, Dobrovăţ, Grajduri sau Erbiceni.

În Suceava, candidează trei ieşeni de la Alianţa Noastră România (ANR), iar alţi cinci candidaţi cu domiciliul la Iaşi se află pe listele ANR din Botoşani. Acelaşi partid a plasat pe liste un ieşean chiar şi la Cluj. Alţi trei candidaţi care locu­iesc la Iaşi sunt pe listele PNR la Neamţ şi PER la Botoşani sau re­prezintă minoritatea armenilor la nivel naţional.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri