Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Decizie halucinantă a Curţii de Apel

“Naşul” şi “Corleone” au fost achitaţi

GALERIE
sandu-dragomir
  • sandu-dragomir
- +

 

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost scoşi basma curată în procesul dezafilierii Universităţii Craiova
 
Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu şi fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir au fost achitaţi, ieri, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul excluderii din FRF a clubului FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu, fiind achitate şi cele două foruri fotbalistice.
Instanţa de apel a menţinut sechestrul asigurator în cazul celor doi conducători şi a LPF, timp de 30 de zile, pentru situaţia în care statul sau/şi lichidatorul FC Universitatea vor deschide acţiune în civil. De asemenea, instanţa a respins acţiunea ANAF. În 13 iunie 2016, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare şi obligaţi să plătească fiecare 80.000 de lei amendă penală. Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal au primit o amendă penală de câte 370.000 lei. Cei doi foşti conducători şi cele două instituţii au mai fost condamnate la plata în solidar a sumei de 1 miliard 84 milioane 592 mii lei către partea civilă, şi la 10.527.634 lei către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - ANAF. În acest dosar, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată de către procurorii anticorupţie în iunie 2013, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, folosirea influenţei ori autorităţii pentru a obţine bani, bunuri sau foloase necuvenite şi sustragere de sub sechestru. De asemenea, FRF şi LPF sunt acuzate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi sustragere de sub sechestru. Atât cei condamnaţi, cât şi propcurorii au făcut apel la decizia Tribunalului Bucureşti. La ultimul termen al procesului de la Curtea de Apel, din 17 mai, procurorii DNA au cerut pedepse orientate spre maxim atât pentru Mircea Sandu, cât şi pentru Dumitru Dragomir. Pronunţarea în acest dosar ar fi urmat să fie dată în 31 mai, dar a fost amânată pentru 15 iunie.
Conform ProSport, explicaţia acestei schimbări faţă de decizia dată de Tribunalului, este o decizie a Curţii Constituţionale care limitează acuzaţia de abuz în serviciu la legislaţia primară, adică legi şi ordonanţe Guvernamentale. Ori, conform acestei decizii, încălcarea regulamentelor şi statutului FRF constituie legislaţie primară. 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri