Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

„Prins în trafic“: În Iași vor apărea 100 de parcometre! Se vor putea face abonamente

GALERIE
parcometru
  • parcometru
- +

Primăria a resuscitat proiectul privind o mai bună gestionare a locurilor de parcare din zona centrală, o problemă des sesizată de către cititorii „Ziarului de Iaşi“ în cadrul campaniei „Prins în trafic“.

După circa doi ani de când a renunţat la concesionarea parcărilor, municipalitatea vrea să achiziţioneze circa 100 de parcometre în 2017 şi 2018. Deocamdată, până în primăvară, vor fi cumpărate primele cinci parcometre, parte componentă a unei licitaţii lansate pentru achiziţionarea de sisteme complete de taxare la parcările cu plată ale primăriei.

„În primul rând, se doreşte ca fiecare maşină care parchează undeva pe domeniul municipiului să plătească o anumită taxă sau să aibă un abonament. În felul acesta, vrem să încurajăm folosirea transportului în comun şi să încercăm să aducem cât mai puţine persoane cu maşini proprii în centrul oraşului. Vor exista zone în care se va putea parca pe baza acestor abonamente sau a bonurilor la fiecare tip de parcometru“, a declarat viceprimarul Radu Botez.

Potrivit acestuia, vor exista mai multe tipuri de abonamente, inclusiv lunare şi anuale, cu ajutorul cărora şoferii vor putea parca în orice zonă special amenajată. În primă fază, sistemul cu parcometre va fi implementat în zona centrală, dar şefii municipalităţii spun că, ulterior, va fi extins şi în cartiere.

„Fiecare persoană dintr-o zonă rezidenţială va plăti o taxă pentru un loc de parcare care nu va fi nominalizat cum este în prezent. De exemplu, într-o zonă vor exista 100 de locuri de parcare la 80 de maşini pentru zona respectivă, astfel încât să nu apară conflicte şi fiecare să poată găsi un loc de parcare. Aici, un rol important îl are şi negocierea pe care o avem în continuare cu Agenţia de Mediu în sensul în care să creăm anumite locuri de parcare în zonele rezi­denţiale pe anumite terenuri care acum sunt fără vegetaţie, dar sunt intitulate spaţii verzi“, a mai spus viceprimarul Botez.

Campania „Prins în trafic“ continuă până pe 20 februarie şi vă încurajăm să ne trimiteţi sesizări (inclusiv însoţite de foto/video) fie pe adresa redacţiei (redactie@ziaruldeiasi.ro), fie sub formă de comentariu pe varianta online a ziarului, fie în cadrul grupului de Facebook intitulat „Prins în trafic“. Toate sesizările şi soluţiile propuse vor fi aduse în atenţia autorităţilor inclusiv pe cale oficială.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri