Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Banii pentru semafoarele din Iași treceau pe la un fost ministru, lider PSD

GALERIE
Nita Constantin
  • Nita Constantin
- +

Banii pentru semafoarele ieşenilor au ajuns la PSD? Constantin Niţă a fost pus ieri sub acuzare pentru trafic de influenţă după ce ar fi primit 300.000 de lei şi 30.000 de euro pentru a ajuta firma UTI să deruleze un contract. Surse juridice au precizat pentru „Ziarul de Iaşi“ că ar fi vorba de contractul privind amenajarea semafoarelor din Iaşi, Niţă primind bani pentru a-l determina pe Gheorghe Nichita să asigure decontarea fără probleme a contractului. Banii primiţi de Niţă ar fi ajuns la partid, spune DNA.

Unul dintre liderii cu greutate din PSD, fost vicepreşedinte şi lider al filialei Braşov, a fost chemat ieri la DNA acolo unde a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă. Constantin Niţă ar fi implicat în afacerea UTI de la Iaşi, el primind bani de la Tiberiu Urdăreanu în schimbul convingerii lui Gheorghe Nichita de a face deconturile necesare în cadrul contractului. Niţă ar fi folosit banii la partid, mai spune DNA, el solicitând în total 5% din valoarea contractului privind managementul traficului rutier.

Constantin Niţă este cercetat sub control judiciar pe cauţiune, el trebuind să achite suma de 150.000 de lei. Potrivit DNA, în 2013, pe când era Ministrul Energiei, Niţă i-ar fi cerut lui Tiberiu Urdăreanu 5% din valoarea contractului de management al traficului rutier de la Iaşi, urmând ca în schimb să intervină pe lângă Gheorghe Nichita şi să îl determine să semneze şi să deruleze corespunzător contractul cu UTI.

„Potrivit înţelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niţă Constantin în două forme: parţial cash şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul lui Niţă Constantin“, au precizat procurorii DNA.

Prima tranşă de bani, de 30.000 de euro, ar fi fost primită de Niţă într-un restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti, în iulie 2013. De asemenea, printr-un contract de consultanţă fictiv, Niţă ar mai fi primit 303.118 lei, bani achitaţi în tranşe în perioada mai 2013 - iunie 2014.

„Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid, la solicitarea lui Niţă Constantin“, au mai spus procurorii DNA

Dosarul privind proiectul managementului traficului a mai adus dosar penal şi primarului suspendat Gheorghe Nichita, aflat în prezent în arest la domiciliu. Tiberiu Urdăreanu şi omul de afaceri ieşean Gabriel Mardarasevici sunt de asemenea judecaţi în acest dosar, precum şi doi angajaţi ai celor doi afacerişti. Dosarul se află în prezent pe rolul Tribunalului Bucureşti. 

Constantin Niţă s-a născut în satul ieşean Ciohorăni, fiind dat spre adopţie de părinţii săi unor braşoveni. În acest oraş s-a impus în afaceri şi în politică, ajungând şef de filială. Niţă a anunţat în luna martie că se retrage din politică, invocând „probleme personale“.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri