Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Chirica a împărţit atribuţiile

Ce greutăți trebuie să poarte pe umeri noii viceprimari ai Iașului. Li s-au trasat sarcinile

GALERIE
primarie cl iasi
  • primarie cl iasi
- +

Primarul Mihai Chirica a stabilit atribuţiile celor doi viceprimari, Gabriel Harabagiu şi Radu Botez.

Coordonarea celei mai problematice direcţii, cea de Urbanism, a revenit lui Harabagiu (PSD), semn că edilul-şef al oraşului vrea să mo­nitorizeze îndeaproape activităţile de acolo, Chirica şi Harabagiu fiind colaboratori apropiaţi.

În schimb, Botez (ALDE) a primit coordonarea elaborării noului Plan Urbanistic General (PUG), cu toate că nu se află nici în Comisia de Urbanism a Consiliului Local şi nici nu are atribuţii privind Instituţia Arhitectului Şef. În schimb, Botez are o experienţă bogată în amenajarea teritoriului şi urbanism, dobândită atât în ţară, cât şi în străi­nătate. 

PUG-ul este o „piatră de moară“ a primăriei, documentul fiind în lucru de aproape 10 ani, în condiţiile în care trebuia finalizat încă din anul 2009.

Spaţiile comerciale la Harabagiu, patrimoniul la Botez

În împărţirea atribuţiilor, Chirica a evitat un posibil conflict de interese, cel puţin din punct de vedere moral. În acest sens, coordonarea Salubris a fost atribuită lui Botez, în contextul în care Ha­rabagiu, prin soţia sa, deţine o firmă specializată în managementul deşeurilor.

Însă social-demo­cratul a primit alte instituţii importante ale pri­măriei, - Servicii Publice, Termo-Service şi Cita­din - precum şi direcţia responsabilă cu distribuirea de ajutoare sociale (Direcţia de Asistenţă Comunitară). Nu în ultimul rând, gestionarea tuturor spaţiilor comerciale a fost delegată tot lui Harabagiu, el fiind responsabil de Fotbal SA. Societatea menţionată nu mai are nicio legătură cu fotbalul, dar oferă spre închiriere mai multe spaţii comerciale ale primăriei. Harabagiu va mai coordona activitatea de la Direcţia Creşe, trei spitale şi Serviciul de Resurse Umane.

O altă direcţie im­portantă a municipalităţii, cea care gestionează pa­trimoniul public şi privat (DAPPP), a fost atri­buită lui Botez, alături de transportul local, Ecopiaţa, Poliţia Locală, unităţile de învăţământ, instituţiile de cultură şi Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor. În acelaşi timp, cei doi viceprimari au drept de semnătură pentru orice sumă de plată de maximum 10.000 lei.

„Împărţirea atribuţiilor s-a făcut într-o discuţie cu domniile lor. Cei doi viceprimari şi-au preluat sarcinile pe care au considerat că le pot duce la bun sfârşit. Cel puţin în momentul de faţă şi pentru cei patru ani care vor urma am o mare încredere în capacitatea dumnealor, atât intelectuală, cât şi profesională“, a declarat primarul Iaşului, Mihai Chirica.

Edilul şef al oraşului va coordona direct tot ce înseamnă proiectele europene (Direcţia Programe şi Proiecte Europene) şi Direcţia Tehnică şi de Investiţii, la ultima dintre acestea fiind director timp de 10 ani.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri