Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Completări şi modificări la Codul Rutier: Şoferii care nu transportă copiii în scaune speciale vor fi amendaţi

GALERIE
rutier
  • rutier
- +

De asemenea, şoferul caruia i-a fost anulat permisul auto, ca urmare a condamnării pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, va primi un nou permis de conducere, fără a mai susţine examen.

Şoferii care nu transportă copiii cu centură de siguranţă sau în dispozitive de fixare în scaune speciale omologate riscă să primească, de la sfârşitul lunii septembrie, patru sau cinci puncte de amendă, adică până la 450 de lei, conform unei ordonanţe publicate în 29 august în Monitorul Oficial. Astfel, va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare "nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate". "La asta se adaugă patru sau cinci puncte de amendă, care înseamnă, în bani, 360 sau 450 de lei, ţinând cont că un punct de amendă este 90 de lei în prezent. Amenda se reduce la jumătate dacă este plătită pe loc. Practic, noutatea o reprezintă sancţionarea şoferului care transportă copii fără respectarea regulilor de siguranţă. Regulile existau şi până acum - scaun special pentru copiii până în trei ani şi centură de siguranţă pentru cei de până la 12 ani -, însă nu exista posibilitatea de a sancţiona direct şoferul autovehicului", a precizat şeful Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române, Florin Brăcea. Aceeaşi sancţiune o vor primi şoferii care transportă copii în vârstă de până la trei ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă. "Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă", mai prevede noul act normativ.


Mai mult, şoferii autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice.
În ordonanţă se precizează că prevederile privind transportul copiilor şi sancţiunile aferente intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă sfârşitul lunii septembrie.

Probele biologice vor putea fi recoltate şi la locul accidentului

Ordonanţa aduce noutăţi şi în ceea ce priveşte locul unde se poate face recoltarea mostrelor biologice. Astfel, acestea vor putea fi recoltate şi în ambulanţe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcţie aparţinând Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD). "Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanţei sau autospecialei aparţinând SMURD, care intervine la evenimentele în legătura cu traficul rutier, poate recolta mostre biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau de prim ajutor, precum şi în situaţia în care persoana implicată într-un accident de circulaţie refuză transportul de urgenţă la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport", prevede ordonanţa.


Potrivit iniţiatorilor actului normativ, această noutate a avut ca raţiune logică şi practică următoarele considerente: situaţiile practice în care la locul unui eveniment rutier se prezintă echipajul ambulanţei pentru a acorda îngrijiri medicale, fără a mai fi necesară deplasarea ulterioară a victimei la spital (inclusiv în situaţia în care aceasta refuză internarea).
"Menţionăm faptul că, în mediul rural, de exemplu, există situaţii în care recoltarea se poate face la o staţie de ambulanţă (aflată în aceeaşi localitate) fără a mai fi necesară deplasarea 30-40 km pentru efectuarea aceleiaşi operaţiuni la o unitate medicală în primul oraş", explică reprezentanţii MAI.
Pe de altă parte, noua ordonanţă prevede că o persoană careia i-a fost anulat permisul auto, ca urmare a condamnării pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, se poate prezenta la autoritatea competentă pe raza căreia îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru eliberarea unui nou permis de conducere, fără a mai susţine examen şi cu prezentarea documentului care atestă o astfel de situaţie.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri