Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Curcanii, simbolul sărbătorii de Thanksgiving, domesticiți în Mexic, în urmă cu 1.500 de ani

GALERIE
curcan
  • curcan
- +

Curcanii, care constituie felul principal de mâncare servit cu ocazia Thanksgiving, o sărbătoare din Statele Unite cu tradiție de câteva secole, ar fi fost domesticiți mult mai devreme decât se credea până acum, potrivit unui studiu publicat luni, informează Live Science. Conform dovezilor arheologice descoperite în regiunea Oaxaca din centrul Mexicului, carnea de curcan era consumată în urmă 1.500 de ani de civilizația zapotecă, iar aceste păsări erau extrem de populare, ''pe locul doi, după câini'', după cum menționează oamenii de știință.

Arheologii au descoperit rămășițe ale unor exemplare de curcani — adulți și pui — și fragmente de coji de ouă în două structuri rezidențiale ce datează între anii 300 și 1200 d.Hr. Localizarea acestora sugerează faptul că aceste păsări erau crescute, înmulțite și utilizate în cadrul unor activități domestice, o practică ce s-a dovedit a fi fost una obișnuită în această regiune între anii 400 și 600 d.Hr.. Aceasta este cea mai veche dovadă a domesticirii curcanilor, după cum subliniază coautorul studiului, Gary Feinman, arheolog la The Field Museum din Chicago, Statele Unite.

 
''Oamenii au făcut estimări legate de domesticirea curcanilor pe baza prezenței sau a absenței oaselor din siturile arheologice. Noi aducem informații care nu au fost disponibile anterior, a spus acesta. ''Ajută la confirmarea informațiilor istorice legate de utilizarea curcanilor în zonă'', a mai spus acesta. În site-ul arheologic Mitla au fost descoperite numeroase rămășițe aparținând a trei subspecii de curcani sălbatici (Meleagris gallopavo) native din Mexic, unele dintre ele fiind găsite în zone din vechile gospodării în care locuitorii depozitau gunoiul. Altele, însă, au fost descoperite în locații rezidențiale ce au fost asociate cu ritualurile domestice.
 
Arheologii au mai găsit trei schelete de curcan într-un mormânt și se presupune că aceste păsări au fost folosite în cadrul unui ritual. Două lame din obsidian au fost găsite în apropiere, acestea fiind folosite probabil pentru sacrificare. Conform înregistrărilor arheologice, curcanii erau sacrificați de către zapoteci în cadrul mai multor ritualuri asociate cu nașterea, căsătoria și moartea. În plus, locuitorii din această zonă credeau că practica asigura o protecție împotriva bolilor și a recoltelor slabe.
 
Importanța curcanilor în cultura zapotecilor a fost demonstrată și de dovezile care subliniază că oasele acestor păsări erau integrate în viața de zi cu zi. Circa o pătrime dintre oasele de curcan găsite de specialiști fuseseră modificate pentru a servi drept unelte, precum ace de cusut, dar și bijuterii. Numărul mare de rămășițe aparținând curcanilor reprezintă un indiciu și asupra faptului că aceste păsări constituiau o parte consistentă a alimentației oamenilor din acele vremuri. De asemenea, dovezile demonstrează că ele erau domesticite, nu vânate.
 
Pe lângă oasele și fragmentele de ouă de curcan, în această zonă din Mexic au fost descoperite și rămășițe aparținând altor animale și păsări, precum broaște țestoase, căprioare, oposum, porumbei, bufnițe, șoimi și prepelițe. Descoperirea a fost publicată în ''Journal of Archaeological Sciences''.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri