Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Curs rapid de studenţie, în trei zile, pentru bobocii de la „Cuza“

GALERIE
studenti uaic
  • studenti uaic
- +

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi se pregăteşte să-şi primească cu o serie de evenimente inedite şi anul acesta bobocii, la deschiderea anului universitar. 

După modelul care a fost lansat de UAIC şi s-a încetăţenit şi la alte instituţii de învăţământ superior din ţară, cu trei zile înainte de începerea cursurilor, în perioada 30 septembrie - 2 octombrie, noii studenţi de la UAIC vor fi întâmpinaţi de reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti, de colegi mai mari, angajaţi ai universităţii, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi angajatorilor din Iaşi. „Studenţii vor găsi în faţa universităţii puncte de informare, de unde vor putea ridica gratuit kitul de orientare în studenţie. Acesta constă într-o agendă-planner cu informaţii utile, o mapă ce conţine harta campusului, pliante de la serviciile universităţii şi alte instituţii din Iaşi“, au precizat reprezentanţii UAIC.

În aceeaşi perioadă, vor fi organizate tururi ale oraşului pentru studenţi, vizite organizate, gratuite, la Muzeul Universităţii şi Biblioteca Centrală Universitară. La nivel de program, întâi va avea loc deschiderea anului universitar pe 30 septembrie, un curs introductiv, deschiderile la nivel de facultăţi, iar apoi bobocii pot descoperi evenimentele pregătite de UAIC. „Un moment semnificativ al evenimentului va avea loc duminică, atunci bobocii UAIC sunt aşteptaţi să se întâlnească şi să îşi aleagă un mentor dintre colegii de facultate din anii mai mari.

După încheierea întâlnirii, toţi studenţii UAIC indiferent de anul de studiu, vor fi invitaţi la un concert cu trupa Vama, organizat în faţa Corpului B“, au specificat reprezentanţii universităţii. Studenţii vor avea acces la o multitudine de evenimente - de la testări pshiologice şi de aptitudini de carieră, organizate de departamente specifice ale universităţii, până la probe de voce pentru a participa la corala UAIC. BCU va organiza o campanie de promovare a lecturii - „Răsfoieşte, ia acasă şi citeşte“. „Pe parcursul celor trei zile, la cortul BCU Iaşi vor fi oferite cărţi şi reviste donate de către edituri şi personalul bibliotecii special pentru acest eveniment. De asemenea, vor avea loc vizite ghidate în biblioteci, la orele 11.00 şi 13.00 în fiecare zi de eveniment. Studenţii universităţii vor putea participa la o tombolă pentru câştigarea a zece permise de bibliotecă gratuite, valabile pe parcursul unui an universitar“, au adăugat reprezentanţii UAIC.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri