Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

De ce a izbucnit conflictul dintre Qatar şi stale vecine. În joc este un miliard de dolari

GALERIE
Vanatoare Irak
  • Vanatoare Irak
- +

Statul Qatar ar fi plătit aproape 1 miliard de dolari drept răscumpărare pentru eliberarea unor membri ai familiei regale răpiţi în Irak, în timpul unei partide de vânătoare - susţine cotidianul Financial Times, citând surse implicate în această înţelegere, fiind unul dintre motivele pentru decizia dramatică a mai multor state arabe de a tăia toate relaţiile diplomatice cu Doha, scrie adevarul.ro.

Comandanţii unor grupuri militante implicate şi oficiali guvernamentali din regiune le-au declarat celor de la Financial Times că Statul Qatar a plătit această sumă uriaşă de bani pentru a asigura eliberarea a 26 de membri a unei expediţii aflate la vânătoare în sudul Irakului şi a aproape 50 de militanţi capturaţi de jihadişti în Siria. Conform acestor mărturii, Doha a plătit această răscumpărare către două grupuri aflate în topul listelor negre antiterorism: un grup militant afiliat al-Qaeda ce operează în Siria şi către oficiali de securitate iranieni.   Această înţelegere, ce s-a consumat în luna aprilie a acestui an, a tras semnale de alarmă în rândul statelor vecine Qatarului cu privire la rolul micuţului stat în finanţarea terorismului într-o zonă marcată de conflicte multiple şi rivalităţi religioase, arată adevarul.ro.

Drept răspuns, luni dimineaţă Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Bahrain - la care s-au alăturat ulterior Yemen şi Maldive - au luat decizia extraordinară de a tăia toate legăturile diplomatice cu Statul Qatar - sub acuzaţia directă de finanţare a extremismului şi terorismului în Orient.   „Această sumă uriaşă plătită drept răscumpărare a fost ultima picătură ce a umplut paharul”, a declarat un comentator politic citat de publicaţia londoneză.   Oficialii de la Doha au negat că finanţează grupurile teroriste din zonă şi au criticat blocada impusă de statele vecine ca „fiind fundamentată pe acuzaţii ce nu au nicio bază în realitate”. Aceştia nu au dorit să comenteze informaţiile legate de răscumpărările plătite publicate de FT, însă publicaţia britanică susţine că o persoană apropiată de oficialii guvernamentali ai Qatarului a confirmat existenţa acestor plăţi, fără a cunoaşte cu exactitate sumele implicate.   Statul Qatar este unul din aliaţii Statelor Unite din zona Golfului Persic, găzduind o importantă bază militară americană - cu peste 11.000 de soldaţi şi operând ca centru de comandă în ofensiva împotriva ISIS. Statele din jur, care ca şi Qatarul aparţin de ramura sunnită a islamului, au avut în ultima vreme o relaţie rece cu acest stat, pe care l-au acuzat de un rol rebel în raport cu Iranul şi au invidiat faptul că acest stat a devenit o putere media regională prin influenţa oferită de postul Al Jazeera, citează adevarul.ro.  
 
O serie de experţi au declarat pentru CNN că, în faţa acestei adevărate blocade economice, Statul Qatar nu are altă opţiune decât să cedeze.   Qatarul are o lungă istorie în ceea ce priveşte legăturile politice cu o serie de grupuri „controversate” din regiune, grupuri ce includ militanţi din Darfur, Sudan, altele ce susţin talibani în Afganistan sau Hamas în Gaza. Doha se prezintă însă drept un actor neutru în Orient, alegând să acţioneze ca intermediar în multiplele conflicte din zonă. Rivalii Qatarului susţin însă că acesta se foloseşte de aceste legături pentru a finanţa grupări islamiste radicale. Pentru aceste ţări, această înţelegere de răscumpărare este doar o dovadă în plus a intenţiilor reale ale Qatarului.   „Dacă vreţi să înţelegeţi cum finanţează Qatarul grupările jihadiste nu trebuie să vă uitaţi mai departe de înţelegerea de răscumpărare a ostatecilor”, a declarat lider al opoziţiei din Siria ce a mediat, în trecut, un schimb de ostateci cu o grupare afiliată cu al-Qaeda. „Şi aceasta nu este  singura - este doar una dintr-o serie de astfel de înţelegeri de la începutul războiului”, a completat acesta.   Conform celor de la FT, ce susţin că au obţinut mărturii de la mai mulţi oficiali implicaţi în această înţelegere, aproape 700 milioane $ au fost plătiţi unor oficiali iranieni şi unor grupări islamice şiite susţinute de către Iran. Alte 300 de milioane $ ar fi mers către grupări islamiste din Siria, în special către Tahrir al-Sham, o grupare afiliată cu al-Qaeda, în opinia experţilor occidentali.  
 
Această întreagă operaţiune ar fi început acum mai bine de un an, în decembrie 2015, când grupul militant ce operează în Irak apropiat de Iran, Kata'eb Hizbollah, i-ar fi răpit pe cei 26 de membrii ai familiei regale a Qatarului. Conform celor de la FT, trei lideri militanţi irakieni au declarat că aceştia au fost ţinuţi în Iran până când răscumpărarea a fost plătită. Această grupare are legături apropiate cu Hizbollah, gruparea militantă din Liban, ce luptă alături de forţele fidele preşedintelui Bashar al-Assad. Financial Times citează două surse diplomatice regionale, conform cărora motivul acestei răpiri a fost obţinerea unei „monede de schimb” în negocierea eliberării mai multor luptători şiiţi, prizonieri în Siria ai grupării Tahrir al-Sham.   Sursele citate de jurnaliştii britanici susţin că această înţelegere ilustrează modul în care Qatarul finanţează grupările jihadiste din Siria.   Însă, pentru statele din Golf cea mai importantă problemă pare a fi însă susţinerea pe care Doha o acordă Teheranului, principalul rival regional al Arabiei şi aliaţilor ei, pe care-l acuză de finanţarea diverselor conflicte din lumea arabă.   Un diplomat occidental a afirmat pentru FT că această înţelegere a oferit acoperirea perfectă pentru politica Qatarului de finanţare a acestor grupări islamiste. „Iranul şi Qatarul au căutat de multă vreme o acoperire pentru acest schimb de ostateci, şi în final au găsit-o”, a afirmat acesta, conform adevărul.ro.  
 
Un oficial arab regional a declarat jurnaliştilor britanici că suma totală plătită grupărilor jihadiste este de aproape 300 milioane $. „Deci, dacă adunăm acestă sumă la ceilalţi 700 de milioane $ plătiţi Iranului şi grupurilor susţinute de Teheran, asta înseamnă că Statul Qatar a plătit aproape un miliard de dolari în această înţelegere nebună”, a afirmat acesta.   Un alt capitol plin de intrigă în această poveste s-a consumat în luna aprilie a acestui an, când prim-ministrul irakian Haidar al-Abadi a declarat că autorităţile irakiene au confiscat sute de milioane de dolari ce ar fi ajuns ilegal în Irak în avioane ale Qatarului. Nu este clar dacă aceste sume de bani fac parte din această tranzacţie sau reprezintă o altă plată.   „Toţi aceşti bani au fost aduşi în valize. Vă puteţi imagina cum arată asta?”, a încheiat un oficial irakian pentru Financial Times.
 
SURSA: adevărul.ro


 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri