vineri, 29.03.2024
Paradoxul nu întârzie să se manifeste. În loc să fie copleşit, blazat, deznădăjduit, tânărul suferindpare a se trezi, cu voluptate, la „viaţă”, o viaţă nouă, genuină, plină de semnificaţii, în care scrisul ajunge modus vivendi, panaceul prin excelenţă, catalizatorul revelaţiei ultime.
„Plăcerea” şi „durerea” sunt frecvent asociate pe palierul filozofic. E adevărat că tendinţa generală ar fi aceea de trivializare a straniului binom conceptual (oximoronic), prin recursul rapid la impulsurile maladiv-masochiste, dar, la o analiză mai atentă a implicaţiilor relaţiei, îţi dai seama de conotaţiile sale subtile. Fie şi o privire fugară prin metafizica ultimelor decenii de evoluţie din spaţiul - să spunem, la întâmplare - anglofon (par example), te confruntă cu variaţiuni tematice ale noţiunii, demne de toată atenţia: pleasure in pain, pleasure and pain, pleasure of pain etc. Nu întâmplător, desigur. Există o bucurie (revelatoare şi, totodată, misterioasă) a suferinţei, lucru recunoscut pe plan interdisciplinar şi transdisciplinar, de la teologie la psihologie, istoriografie, literatură, filozofie şi antropologie. Durerea pare a fi, mai des poate decât ne-am aştepta, o condiţie a plăcerii, însă nu a plăcerii primare, imediate, legate, în mod fatal, de simţurile elementare, ci a plăcerii superioare, emfanice, generatoare de hermeneutici transcendente, de comprehensiunea adevărurilor ascunse, profund spiritualizate. Prin urmare, într-o manieră cumva inexplicabilă, suferinţa acută îl face pe individ, subit şi inexorabil, receptiv la enigmele intervalului obscur, apt carevasăzică de a-şi depăşi condiţia limitat-senzorială şi de a pătrunde în lumea nevăzută, a „de-neconceputului”, cu o formulă celebră de-a lui Andrei Pleşu. Acolo, la capătul drumului, din motive uşor de intuit emoţional, deşi inefabile din perspectivă raţională, insul găseşte starea de fericire, o „fericire” bizară pentru omul căruia viaţa îi merge din plin (devenit aşadar obtuz la ideea de tragedie), dar sublimă pentru cel care o trăieşte, îmbrăţişând-o fără rezerve. Cu toate că, repet, umanioarele, în ansamblul lor, descriu această curiozitate existenţială, dintre ele, trebuie precizat, numai literatura deţine instrumentarul necesar (simbolic) pentru a o explora plenar.
Supoziţia mi-a fost confirmată de lectura recentelor volume de proză redactate de doi cunoscuţi scriitori ieşeni. Este vorba despre romanul Cel care cheamă câinii (Polirom, 2017) al lui Lucian Dan Teodorovici şi culegerea de povestiri Misterul maşinuţelor chinezeşti (Polirom, 2017), semnată de Florin Irimia. Afirm fără ezitări: aceste două volume constituie nişte remarcabile parabole ale complexului psihologic de pleasure in pain, propunând - cu mijloace ficţionale, desigur - o dezbatere profundă asupra condiţiei umane contradictoriu-complicate. Despre Cel care cheamă câinii adaug ferm (mă aflu la vârsta, experienţa şi în postura în care adevărul nu mă mai sperie!) că reprezintă o capodoperă a epicului actual, printr-un grad de autenticitate, forţă şi subtilitate narativă rar întâlnite la prozatorii contemporani. Nu fac aici o cronică literară propriu-zisă, ci încerc radiografia unui sentiment (sofisticat) furnizat magistral de o carte. Două-trei detalii ale poveştii devin totuşi necesare. Un bărbat tânăr (de 41 de ani), naratorul, află brusc faptul că suferă de limfom malign (determinat, ironic, cel mai probabil, de un medicament care i se administrase pentru o altă morbiditate). Vestea (care, pentru omul „normal” ce lecturează textul de faţă, înseamnă automat Apocalipsa!) îl lasă, într-o primă fază măcar, (aproape) impasibil pe eroul nostru (care observă, printr-un efect de ciudată depersonalizare, că ziua în care a descoperit că suferă de cancer a fost una precum majoritatea celorlalte, cu nimic specială, în dinamica ei, faţă de rutina săptămânilor şi lunilor anodine!). Ulterior se întâmplă ceva şi mai bizar. Intrând în malaxorul tratamentului brutal al bolii, naratorul pătrunde, în fond, în miezul suferinţei pure, în infernul ontologic, iarăşi greu de înţeles şi de asumat de către individul normal (tentat să vadă faptele ca pe episoadele unui vis urât şi, din fericire, trecător!): o suferinţă a „crucificării”.
Paradoxul nu întârzie să se manifeste. În loc să fie copleşit, blazat, deznădăjduit, tânărul suferind pare a se trezi, cu voluptate, la „viaţă”, o viaţă nouă, genuină, plină de semnificaţii, în care scrisul ajunge modus vivendi, panaceul prin excelenţă, catalizatorul revelaţiei ultime. În acest context, senzitivitatea naratorului la alteritate, empatică sau critică, atinge cote fără precedent (în viaţa „normală”), „preluând”, în registre nemaiîntâlnite odinoară, ipocrizia, generozitatea, disperarea, iubirea, indiferenţa, ticăloşia sau onestitatea celor din jur. Altfel spus, abia acum, în durere, autorul experimentează, cu maximă plăcere (umorul nebun al cărţii, pe alocuri, dovedeşte ipoteza cu asupra de măsură!) spectacolul lumii. Ca atare, după tratament, la analizele finale, el se teme de un singur lucru: că rezultatul înfrângerii bolii (episod petrecut întocmai) îl va arunca înapoi în normalitate. Însănătoşindu-se, eroul va pierde contactul cu transcendentul. Un detaliu, să admitem, într-adevăr dureros.
Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Cum rescrie Kremlinul narațiunea privitoare la atacul terorist de la Moscova
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |