Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Despre statul paralel

GALERIE
Alexandru-Calinescu
  • Alexandru-Calinescu
- +

Într-o societate normală, cetăţenii (toţi cetăţenii, fără excepţie) sunt liberi să-şi exprime opiniile . În statul paralel ni se spune că nu poţi critica partidul de la guvernare decât dacă… faci cerere să devii membru al acelui partid...

Se pare că n-a fost suficientă campania prin care ni s-au înfăţişat, până la saţietate, acţiunile malefice şi perverse ale „binomului”. Alte două fantasme sunt acum în mare vogă: „sistemul” şi „statul paralel”. Ele sunt tot expresia freneziei conspiraţioniste care constă, cum bine ştim, în a căuta motivaţii oculte şi complicate acolo unde ar trebui să oferim explicaţii raţionale. Spre exemplu, dacă vrei să găseşti o scuză pentru incapacitatea coaliţiei de guvernământ de a-şi duce la îndeplinire programul, cel mai la îndemână  răspuns este că guvernul e sabotat de către „sistem”. De asemenea, pentru cei aflaţi astăzi la putere, e avantajos să inducă ideea că există un „stat paralel” care controlează serviciile secrete şi justiţia, care plănuieşte comploturi tenebroase şi care este în solda străinătăţii (a stăpânilor de la Bruxelles, de la Washington, a lui Soros etc.). Au apărut şi specialişti în domeniu, câţiva - personaje cam dubioase - provenind chiar din zona tulbure a „serviciilor”. Un expert cu autoritate a devenit Elena Udrea: invitată permanent la Antena 3 şi RTV, doamna Udrea aduce o preţioasă mărturie „din interior”, întrucât ne povesteşte cum ea însăşi a creat „sistemul” alături de Traian Băsescu. Spovedania „blondei de la Cotroceni” e o bizară mostră de exhibiţionism masochist, nu fără o finalitate pragmatică, cunoscând încurcăturile pe care le are cu justiţia.

Că există un stat paralel e adevărat, dar nu în sensul pe care îl dau conspiraţioniştii. Mă voi explica de îndată. Pentru mine, statul paralel înseamnă statul care ignoră nevoile şi aspiraţiile cetăţenilor şi care, pe deasupra, îi minte cu neruşinare. Iată doar câteva exemple. Când introducerea supra-accizei a dus imediat la creşterea preţului benzinei, mai mulţi miniştri, ba chiar şi al doilea om în stat, au declarat fie că benzina nu s-a scumpit, fie că ei nu sunt la curent deoarece n-au mai trecut pe la pompă de o bună bucată de vreme (plinul rezervorului făcându-l ori nevasta, ori şoferul de pe maşina de serviciu). La fel, zilele trecute: după ce s-a anunţat introducerea unei taxe noi, numită „de solidaritate”, şi ministrul finanţelor, şi prim-ministrul au fost incapabili să spună despre ce este vorba (paranteză:  statul paralel nu inventează taxe şi impozite noi, el doar propune ajustări şi reforme). Stat paralel? Când procesele se judecă nu la tribunal, ci la partid sau în parlament, cum să nu vorbim de un stat paralel? Sevil Shaideh şi Rovana Plumb au fost declarate „nevinovate” de către conducerea partidului, iar parlamentul face scut de fiecare dată când trebuie să examineze cererea de urmărire penală a unui deputat sau a unui senator. Cetăţenii de rând merg la tribunal, parlamentarii din statul paralel au imunitate. O tânără cu o boală gravă a publicat un volum de poezii, iar editura i-a dat, ca drepturi de autor, o foarte mică sumă de bani. Statul a obligat-o să restituie pensia de invaliditate din luna respectivă, pe motiv că tânăra obţinuse „venituri ilicite”. În statul paralel, Dan Voiculescu, Relu Fenechiu şi mulţi alţii, care au fost condamnaţi şi au făcut închisoare, reuşesc să nu returneze sumele de milioane şi zeci de milioane de euro ce le-au fost confiscate prin hotărâre judecătorească.

Şi încă… În viaţa de zi cu zi, înregistrăm tot felul de bâlbe, inadvertenţe, retractări, contraziceri ale puterii. În statul paralel, programul de guvernare este respectat „cu sfinţenie”. În realitatea în care trăiesc oamenii obişnuiţi, se stă la coadă la policlinică, se obţine cu greu decontarea unor tratamente scumpe, în spitale condiţiile sunt improprii. În statul paralel, se fură cu nonşalanţă (pe spatele pacienţilor) multe milioane de euro la Casa Naţională de Sănătate. De asemenea, tot în statul paralel, legile justiţiei, deşi respinse de societatea civilă, de CSM, de magistraţi, de Curtea Supremă etc. sunt introduse în parlament, după ce se mimează „dezbaterea”, ca să fie votate în forma pe care o doresc şefii de la partid. La un post de televiziune, o brută ce se pretinde sociolog, Mirel Palada, îl pocneşte pe senatorul Mihai Goţiu. În statul paralel, Palada îl reclamă pe Goţiu la Senat întrucât acesta l-ar fi enervat, destabilizându-l. Într-o societate normală, cetăţenii (toţi cetăţenii, fără excepţie) sunt liberi să-şi exprime opiniile . În statul paralel ni se spune că nu poţi critica partidul de la guvernare decât dacă… faci cerere să devii membru al acelui partid (este una din cele mai recente perle ale lui Liviu Dragnea). Şi nu în ultimul rând statul paralel înfăptuieşte adevărate miracole: face să dispară insule şi mută malurile Dunării.

Acesta este, de fapt, statul paralel: statul mincinoşilor, impostorilor, învârtiţilor, nesimţiţilor, statul hoţilor şi al escrocilor, statul celor care sfidează legile. Şi care mai au şi tupeul să pozeze în victime ale „sistemului”.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri