Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

O nouă şedinţă cu scântei şi râsete la Consiliul Judeţean

Directorul de la Drumuri, demis astă-iarnă, dar pus înapoi ieri: Nu era altă opţiune!

GALERIE
Babliuc sedinta CJ Iasi
  • Babliuc sedinta CJ Iasi
- +

„Pălăriuţa era cam mare pentru mine data trecută, dar astăzi îmi vine bine“, s-a prezentat Sorin Babliuc în faţa consilierilor.

Cine se aştepta, ieri, la CJ, la o şedinţă extraordinară liniştită s-a înşelat. Deşi avea doar opt proiecte pe ordinea de zi, - faţă de mai mult de 30, câte sunt într-o şedinţă ordinară -, reuniunea de ieri a fost scena unor dezbateri aprinse şi a unor schimburi de replici tăioase între şeful CJ şi mai mulţi consilieri, de la PNL şi PMP. Primul proiect de hotărâre, cel prin care se lua act de încetarea raporturilor de serviciu ale lui Daniel Achiţei şi numirea lui Sorin Babliuc ca director interimar la Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor, a fost aspru contestat de liberali. „Furtuna“ a izbucnit când Romeo Vatră, liderul consilierilor liberali, a cerut împărţirea în două a proiectului care avea ca temă situaţia de la DJADP: o parte cu plecarea lui Daniel Achiţei, iar cealaltă, cu numirea unui succesor interimar. „Am mai avut un subiect asemănător în ia­nuarie (când Babliuc a fost înlocuit cu Achiţei, în urma scandalului judeţului înzăpezit, n.r.) şi atunci s-a putut face acest lucru, deci avem un precedent“, şi-a motivat Vatră propunerea. Alin Aivănoaei (PMP) a întrebat, la rândul său, de ce a fost nevoie de un proiect când directorul interimar poate fi numit printr-o dispoziţie a şefului CJ - aşa cum s-a întâmplat la alte instituţii subordonate precum spitalele de Pneumo­ftiziologie şi de Boli Infecţioase.

Lăcrămioara Vernică, secretara CJ, i-a răspuns că, în acest caz, este vorba de „o încetare a raporturilor de muncă“ (demisia lui Achiţei, n.r.). Cu 14 voturi pentru şi 16 contra, pro­punerea a fost respinsă. „Dintre cei 27 de angajaţi de la DJADP, doar doi au studii în domeniul construcţiei de drumuri, sunt drumari, şi numai unul - Sorin Babliuc - este şi funcţionar. Încă trei drumari au fost angajaţi luna trecută, ei sunt în comisiile de licitaţii. Ceilalţi sunt zootehnişti, electricieni, mecanici“, a explicat Maricel Popa de ce este propus Babliuc ca director interimar. „Plecarea lui Daniel Achiţei înseamnă  o pierdere pentru DJADP şi pentru CJ, şi îmi pare rău“, a conchis preşedintele CJ. Amintim că Sorin Babliuc a fost debarcat cu doar şase luni în urmă de la conducerea Direcţiei şi înlocuit cu Daniel Achiţei, pentru neîn­deplinirea sarcinilor de serviciu, respectiv a des­zăpezirii drumurilor judeţului la începutul anului. Un alt motiv pentru care şeful CJ susţine renumirea fostului director de la Drumuri Judeţene este că, la începutul săptămânii viitoare, este aşteptată vizita pe teren a comisiei Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est pentru Axa 1 Iaşi-Suceava şi e nevoie de „un director de specialitate pentru a semna toate documentele“. „Am luat un director, l-am numit, - aşa cum l-am numit după ce l-am bălăcărit -, acum îl repunem iar la Drumuri“, a sintetizat Constantin Şerban rocada din ianuarie şi inversul ei de acum. „Pălăriuţa era cam mare pentru mine data trecută şi am renunţat de bunăvoie (în ianuarie, n.r.). Astăzi, pălăria îmi vine bine, îi cunosc pe colegii mei foarte bine şi vă garantez că n-o să mai îndrăznească nimeni să umble cu prostii“, a afirmat noul şef al DJADP, după ce i s-a reproşat că în ianuarie s-a plâns că era „sabotat“ din interiorul Direcţiei. 

Următoarele şapte puncte rămase pe ordinea de zi au trecut rapid prin maşinăria de vot, iar şedinţa s-a în­cheiat după o oră: 45 de minute pentru un proiect şi 15 minute pentru alte şapte.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri