Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
La doisprezece ani de la aderare, ţara noastră a contribuit la mai toate acţiunile derulate de NATO în străinătate şi, în plus, a participat la alte misiuni alături de partenerii occidentali. Va face la fel şi de acum încolo, indiferent cine va câştiga alegerile din acest an sau pe cele din 2019.
S-au împlinit recent doisprezece ani de la aderarea României la NATO. Ne-am obişnuit cu statutul de membru, susţinerea publică faţă de Alianţă rămâne la cote înalte, consensul în rândul clasei politice este remarcabil. Despre reforma în sectorul de apărare şi despre capacitatea armatei române e preferabil să vorbească specialiştii în domeniu, dar am senzaţia că ţării noastre nu i se pot reproşa prea multe, mai ales în condiţiile situaţiei economice cu care ne-am confruntat. În fine, dar nu în cele din urmă, politica noastră externă s-a adaptat destul de bine exigenţelor de coeziune la nivelul Alianţei şi - să o spunem deschis - leadership-ului american.
Chiar dacă încă nu respectă recomandarea de a aloca 2,38 la sută din PIB pentru cheltuieli militare, România nu mi se pare a fi un „blatist” (free rider) în cadrul Alianţei: o ţară care să beneficieze de bunul creat în comun - securitate - fără a-şi asuma cota corespunzătoare din cheltuieli. Aşadar, dacă ne referim la recenta declaraţie a lui Donald Trump, candidat la preşedinţia SUA, poate că nu ar trebui să ne simţim prea vinovaţi. Situaţia economică este mai dificilă decât în cazul altor ţări, iar România s-a manifestat constructiv în multe alte arene, cu precădere în gestionarea problematicii regionale de securitate. Nu e bine să exagerăm cu lauda de sine, nici să ne supraestimăm impactul - dar cred că nimeni nu a avut de ce să regrete primirea României.
Fac excepţie, probabil, cei pentru care extinderea spre Est, în sine, a fost o decizie proastă. Mulţi dintre ei îşi întemeiază discursul pe abordări teoretice influente şi, până la un punct, convingătoare. Alianţele pe timp de pace, spun ei, sunt mereu pândite de riscuri de malpraxis. Iar în cazul acordurilor implicând un mare număr de state, problemei „blatistului” (amintite mai sus) i se adaugă cea a blocajelor decizionale. Lista obiecţiilor ar putea continua, însă cred că, pentru est-europeni, personalitatea organizaţională şi procedurile bine definite ale NATO reprezintă un avantaj.
Spre exemplu, ştim că în rândul publicului occidental nu există o prea mare dorinţă de tensionare a relaţiilor cu Rusia, de dragul partenerilor est-europeni care simt presiunea Moscovei. E unul dintre motivele pentru care Alianţa se află, astăzi, în dificultate. Dar nu cred că vreun est-european s-ar simţi mai bine dacă în locul NATO, cu birocraţia sa dezvoltată şi cu procedurile sale bine definite, s-ar afla un simplu acord bilateral (sau multilateral) prin care America se obligă să vină în sprijinul unui aliat ameninţat, descurajând potenţialul agresor.
Ne-am simţi cu toţii mai bine dacă opinia publică americană ar fi mai ataşată de proiectul securităţii în Europa de Est - ceea ce nu înseamnă că le putem cere prietenilor de peste Ocean să vadă lucrurile exact aşa cum le vedem noi. Pentru ei, marile probleme de securitate tind să vină din Asia şi Pacific, în timp ce noi suntem preocupaţi mai ales de problematica regională şi ne temem de resurgenţa agresivităţii ruse.
Revenind la declaraţia lui Donald Trump, putem înţelege că pentru magnatul new-yorkez ideală ar fi o lume în care SUA să-şi ia cât mai puţine angajamente formale. De asemenea, observăm tentaţia de a reforma o structură existentă în aşa fel încât ea să-şi poată asuma noi sarcini: în cazul NATO, ar fi vorba de lupta antiteroristă, căreia d-l Trump îi atribuie - şi nu-l putem condamna - un caracter urgent. Însă, aici, apare riscul ca o organizaţie care deja şi-a mărit considerabil portofoliul de sarcini să nu mai dea randament atunci când îi sunt atribuite altele, noi.
Şansele lui Donald Trump de a deveni preşedinte al SUA sunt mici, însă declaraţiile sale ne arată cât de important este ca NATO să fie suficient de rigidă în faţa schimbărilor de stil la Casa Albă. Preocupările legitime ale electoratului american trebuie abordate, pentru că SUA reprezintă puterea dominantă şi ea este cea care îi descurajează pe eventualii agresori. Dar viitorul Alianţei nu poate fi influenţat de intuiţii de moment ale unui lider. Probabil că şi noi, şi alţi parteneri est-europeni vom privi cu ceva mai multă atenţie dezbaterile americane pe tema politicii de securitate şi vom spera în victoria unei linii care să vină în întâmpinarea priorităţilor noastre.
La doisprezece ani de la aderare, ţara noastră a contribuit la mai toate acţiunile derulate de NATO în străinătate şi, în plus, a participat la alte misiuni alături de partenerii occidentali. Va face la fel şi de acum încolo, indiferent cine va câştiga alegerile din acest an sau pe cele din 2019. Cred că încercările externe de a submina coeziunea Alianţei vor eşua, provocând reacţii contrare la nivelul establishment-ului politico-militar. Va fi nevoie, însă, de un dialog mai amplu cu societatea civilă din statele-membre, pentru ca noi să înţelegem mai bine cum funcţionează descurajarea unei eventuale agresiuni. Viitorul summit, programat în luna iunie, ar fi o bună ocazie pentru intensificarea acestui dialog.
Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu”
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |