Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Echipă subţire, corecţie severă

GALERIE
moa-nicholas
  • moa-nicholas
- +

 

Politehnica Iaşi – CSM Ştiinţa Baia Mare 7-48 (0-24) în prima etapă a returului Superligii de rugby
 
Noul sezon rugbistic a început sub auspicii mai puţin favorabil pentru echipa Iaşului. Schimbarea conducerii administrative, dar şi nesfârşitele probleme financiare cu care se confruntă sportul ieşean de vreun an de zile au repercutat asupra unei echipe ce se arăta promiţătoare în 2016. Faţă de restul echipelor care s-au întărit în perioada de iarnă (a se vedea cazul CSM Olimpia) echipa ieşeană a rămas deocamdată fără sud-africani, deşi se vorbea că mai vin şi alţii. Au rămas băieţii din Tonga, au mai plecat şi dintre ai noştri, iar dacă mai adăugăm şi accidentările, parcă înţelegem de ce trioul de tehnicieni George Sava – Cosmin Raţiu – Ioan Iftode au avut pe bancă doar cinci rezerve. Anul trecut, Politehnica pierdea multe meciuri, însă juca spectaculos şi înscria eseuri pe toate terenurile. Acum s-a ajuns ca, după înfrângerea din startul anului trecut de pe “Arena Zimbrilor” scor 10-35, să ia  o papară şi mai şi pe stadionul “Tepro”, scor 7-48. Desfăşurarea meciului a fost fără istoric. În 12 minute, echipa antrenată de Eugen Apjök şi Vasile Lucaci a pus pe tabelă 17-0 şi la pauză singurul regret al maramureşenilor era acela că nu şi-au făcut bonusul ofensiv încă din prima repriză. Jucătorii ieşeni au avut în prima repriză două oportunităţi mari pentru Daniel Plai, însă uvertura Politehnicii a trimis în tuşă, în speranţa unui eseu. Eseu care a venit în min. 46, la un atac lung în vecinătatea buturilor adverse. Neagu a înscris la colţ şi era deja 31-0. Transformarea lui Daniel Plai, dintr-o poziţie aproape imposibilă, a fost unul dintre puţinele momente aplaudate de către suporterii ieşeni, veniţi pe o vreme urâtă la stadionul Tepro. În rest, Baia Mare a realizat şase eseuri (Taliauli, Roşu, Pristaviţa, Ailenei, Rawaqua, unul de penalizare), iar Taniela Rawaqua le-a transormat pe toate, înscriind şi din două lovituri de penalitate.  La Politehnica au evoluat  C. Chiriac, Melecciu, Balan – Raţiu, Toader – A. Chiriac, Druşcă, N.Moa – Văman, Plai - A. Moa, Semisi, Curcan, Mihai – Neagu şi au mai intrat Sasu, Bişoc şi Rusu, rezerve neutilizate fiind Orghianu şi Borş.
Celelalte rezultate ale etapei: Dinamo – CSM Bucureşti 24-25; CSU Cluj – Steaua 3-38. Clasament:; 1. Steaua – 29 (5); 2. Baia Mare – 26 (6);3. Timişoara – 24 p (4); 4. Dinamo – 11 (3); 5. Iaşi – 9 p (1); 6. Cluj – 8 p; 7. CSM Bucureşti – 8 p. Etapa viitoare (1-2 aprilie): CSM Bucureşti – Politehnica Iaşi (sâmbătă, ora 11:00), Steaua – Dinamo, Ştiinţa Baia Mare – Saracens Timişoara (duminică). CSU Cluj stă.
 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri