Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Existenţa la control, vă rog!

GALERIE
lucian dirdala200
  • lucian dirdala200
- +

Statele moderne se descurcă excelent la capitolul control social, iar democraţiile nu fac excepţie.

Aflăm, în urma scandalului de tip „bulgăre de zăpadă” în care a fost implicată Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) ceea ce ştiam sau intuiam deja: statele moderne, inclusiv statele democratice, depun eforturi substanţiale pentru a fi mereu la curent cu activităţile, comunicaţiile, preferinţele şi intenţiile noastre. Îşi legitimează tentativele de întărire a controlului prin argumente diverse, de la nevoia asigurării de servicii publice cât mai bine ţintite la aceea de prevenire a criminalităţii, de la nevoia de protejare a celor vulnerabili la aceea de combatere a provocărilor externe. Aceasta din urmă – pentru că de ea va fi vorba în textul de faţă – este, în mod cert, cea mai veche. A dat naştere, de-a lungul timpului, unor provocări încadrate în aşa-numitul „paradox hobbesian”.

Concepţia lui Thomas Hobbes despre stat, suveranitate şi despre limitele libertăţii individuale este un reper indispensabil pentru cei ce caută să înţeleagă teoretic politica, înăuntrul şi în afara graniţelor statale. Nu este cazul să insistăm prea mult, aici, asupra ideii hobbesiene că sabia Suveranului – autoritatea statului – este singura garanţie împotriva ameninţărilor din interior (anarhia civilă) şi din exterior (vecinii hrăpăreţi). Fapt este că, într-o lectură hobbesiană adusă la zi, Suveranul nu are competenţa de a cenzura gândirea supuşilor, dar situaţia se schimbă radical când vine vorba de comunicarea între ei. Aceasta din urmă ţine de atribuţiile Suveranului, ba chiar este o prerogativă esenţială a acestuia. Şi am putea specula, rămânând fideli lui Hobbes, că titularul autorităţii ar fi interesat şi de contactele între cei dinăuntru şi supuşii altor Suverani.

Cea mai influentă formulare a paradoxului hobbesian se referă la modul în care asumpţiile individualiste ce stau la baza pactului politic prin care este întemeiat statul şi este învestit Suveranul sunt gestionate în aşa fel încât să conducă la o soluţie represivă. Există, desigur, şi altele, între care una are în vedere mai ales condiţia tragică a statului aflat într-un mediu internaţional anarhic: pentru ca autonomia individului să nu cadă victimă invaziei sau loviturilor duşmanilor din afară, e nevoie ca ea să fie tot mai mult „închinată” Suveranului.

Ultimele două decenii ne-au oferit destule perspective optimiste, în sensul că reducerea adversităţii din mediul internaţional duce (sau va duce, cândva) la atenuarea sau dispariţia constrângerilor hobbesiene. Mai ales în America hiper-puternică, dar şi în vestul Europei sau în alte zone pe care le asociem Occidentului democratic şi liberal s-a speculat mult pe tema unei schimbări în vocaţia „Suveranului”. Cum, astăzi, suveran este poporul însuşi, nu un despot sau o elită opresivă, putem spori fără grijă capacităţile şi resursele statului. El este inofensiv, prietenos şi serviabil, iar noi vom avea mereu instrumentele necesare pentru a-l controla. Şi aşa mai departe. Hobbes e demodat, intuiţiile sale nu mai sunt valabile decât, cel mult, pentru spaţiul non-occidental – şi nici acolo multă vreme.

Ar fi fost justificat un asemenea optimism într-o lume lipsită de conflicte majore? Probabil că nu, dar nu vom şti niciodată. Pentru că lumea nu este lipsită de conflicte, iar guvernele sunt cele care ne spun dacă vreunul dintre ele este sau nu major. Şi, deloc surprinzător, paradoxul hobbesian s-a întors repede la lucru şi în Occident, la un deceniu după sfârşitul Războiului Rece şi destrămarea URSS, şi continuă să opereze energic şi în prezent.

Avansul tehnologiei moderne a făcut ca legăturile dintre oameni să crească ameţitor ca volum şi calitate, sfidând graniţele de tot felul. Am beneficiat, cu toţii, de acest progres, dar preţul include o clară restrângere a autonomiei individuale. Avem, uneori, iluzia contrarie pentru că extindem prea mult propoziţia clasic-liberală privind eşecul statului de a furniza, prin planificare, o cale eficientă către prosperitate. Aşa este, dar asta nu înseamnă că autorităţile publice sunt incapabile să exercite o presiune extraordinară asupra individului. Dau greş la partea a doua (construirea alternativei), dar la capitolul control social se pot descurca foarte bine.

Şi cum astăzi tindem, tot mai mult, să împărtăşim cu alţii ceea ce gândim sau vrem să facem, munca statului devine tot mai solicitantă. Motiv pentru care este asistat de simpatice şi prietenoase companii private: ele ne conving, mult mai bine decât ar face-o administratorii publici, să le destăinuim date esenţiale ale personalităţii noastre. Din nou, Hobbes pare a fi ieşit din modă: Suveranul lui trebuia să fie uşor perceptibil, spre a inspira teamă; astăzi, cu cât vorbim mai puţin despre el, cu atât e mai încântat.
În tot acest timp, paradoxul hobbesian operează în fundal. Nu suntem chiar într-o stare de război al tuturor împotriva tuturor? Nu-i nimic, dar trebuie să fim prevăzători: lumea nu seamănă nici cu cea dorită de Locke, Kant sau J. S. Mill. Ce mare problemă este să te laşi controlat la nivel superficial, mai ales că guvernarea e una democratică şi n-ar îndrăzni să comită abuzuri? Paradoxul hobbesian, definit pe liniile schiţate mai sus, tinde să se epuizeze, nu doar pentru că distincţia dintre politica internă şi cea internaţională devine mai neclară, ci şi pentru că vecinii hrăpăreţi ai lui Hobbes s-au transformat în duşmani malefici, mereu aflaţi la un glonte sau o bombă distanţă de noi. A te lăsa tot mai mult constrâns a devenit, astăzi, regula. Paradoxală e mai degrabă riposta.  
 
 
Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu”
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri