Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Festivitate emoţionantă pentru absolvenţii şi profesorii de la UMF Iaşi (IMAGINI)

GALERIE
umf
  • umf
- +

Ziua de 26 iunie va rămâne una de referinţă pentru cele peste 4.000 de persoane care au participat la un eveniment organizat, în premieră, de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi: ceremonia de absolvire pentru toţi absolvenţii promoţiei 2014 ai celor patru facultăţi din cadrul UMF Iaşi.

Diplomele de absolvire au fost oferite personal de către decanii facultăţilor: individual, peste 1.300 de absolvenţi au urcat pe rând pe scenă şi s-au bucurat de un moment unic în viaţă. Alături de emoţiile şi bucuria absolvenţilor sau a profesorilor, nu trebuie uitate lacrimile de fericire ale părinţilor şi familiilor. Prezenţi în număr foarte mare la ceremonie - peste 3.000 de părinţi, surori, fraţi, bunici, mătuşi, unchi, prieteni, soţi, soţii - aceştia au avut surpriza de a fi aplaudaţi la scenă deschisă minute în şir.

GALERIE FOTO I

„Aţi ajuns la acest moment pentru că aţi muncit. Dar, nu trebuie să uitaţi că acest lucru a fost posibil şi datorită sacrificiilor şi suportului părinţilor şi familiilor voastre. Să nu uitaţi niciodată aceste lucruri! Priviţi-i cât sunt de mândri de voi!“, a punctat prof.dr. Vasile Astărăstoae, rectorul UMF „Gr.T. Popa“ Iaşi. Aplauzele prelungite au adus un plus de bucurie în rândul părinţilor: eforturile lor sunt recunoscute şi apreciate, fiind aplaudaţi la unison de studenţi şi cadrele didactice. Pentru o zi, emoţia a fost numitorul comun pentru aproape 4.000 de oameni veniţi din toate colţurile lumii: la ceremonia organizată de UMF Iaşi au participat familii întregi nu doar ale studenţilor români, ci şi ale studenţilor străini care au terminat anul acesta medicina la Iaşi. Tineri absolvenţi care au terminat medicina la Iaşi şi care provin din peste 50 de ţări, de pe întreg cuprinsul lumii. Deschiderea şi interesul pentru o bună comunicare care trebuie să existe în orice universitate de prestigiu s-au văzut concret la ceremonia organizată de UMF Iaşi: discursurile au fost traduse simultan în limba engleză. Mai mult, cei prezenţi au fost impresionaţi plăcut de un moment deosebit: Ceremonialul Drapelelor - studenţi voluntari din anul V au defilat cu steagurile reprezentative pentru fiecare ţară din care vin studenţii universităţii. „Ne-am dorit să-i facem să înţeleagă, atât pe studenţi, cât şi familiile acestora, că au absolvit cursurile celei mai cosmopolite universităţi din Sud Estul Europei“, a subliniat rectorul Vasile Astărăstoae.

De pe Aleea Amintirilor, la decernarea diplomelor

Începând de dimineaţă şi până în seara zilei de 26 iunie, Centrul Expoziţional „Moldova“ din Iaşi a fost locul unde peste patru mii de oameni s-au bucurat, au plâns de fericire, s-au fotografiat, s-au strâns în braţe şi s-au felicitat în peste 50 de limbi diferite. Evenimentul organizat în premieră de UMF „Gr.T. Popa“, a reunit într-o deosebită Ceremonie de Absolvire pe toţi cei 1.315 studenţi - promoţia 2014 din cele patru facultăţi ale Universităţii de Medicină din Iaşi: Medicină Generală, Medicină Dentară, Farmacie şi Bioinginerie Medicală. Manifestarea de amploare organizată cu ajutorul firmei „ABplus“ a reunit sub acelaşi acoperiş absolvenţi, profesori şi familii nu doar din România, ci din lumea întreagă, studenţii străini fiind înconjuraţi de rude venite să se bucure alături de ei din toate colţurile lumii - Europa, Africa, Asia, America. Pe parcursul unei zile întregi s-au cunoscut, s-au felicitat, s-au fotografiat, au plâns împreună de bucurie. Au dispărut barierele de limbă sau naţionalitate. Teoretic, cei mai emoţionaţi ar fi trebuit să fie absolvenţii promoţiei 2014 a UMF Iaşi - 1.315 de viitori medici, medici dentişti, farmacişti, bioingineri, kinetoterapeuţi sau asistente medicale. Dar, lacrimi de bucurie şi emoţii şi mai mari se vedeau mai des la părinţi sau la profesori.

GALERIE FOTO II

Proaspeţii absolvenţi, cu efervescenţa tipică tinereţii, râdeau, se strângeau în braţe, se pozau lângă „Aleea Amintirilor“ - panouri realizate chiar de ei cu fotografii din timpul anilor de studenţie: de la cursuri, laboratoare, examene, de la practică din sălile de spital, din cămine sau din excursii. „Avem nişte studenţi extraordinari. S-au implicat trup şi suflet în organizarea acestui eveniment pe care noi l-am gândit special pentru ei şi familiile lor. Absolvirea studiilor universitare este un moment deosebit şi merită punctat într-un mod deosebit. Am urmat exemplul ceremoniilor de absolvire organizate de universităţi de prestigiu din afară. Cred că am reuşit să transformăm această zi într-una care va rămâne un moment deosebit în viaţa absolvenţilor şi a familiilor lor. Şi sperăm că am reuşit să le transmitem sentimentul de apartenenţă la o comunitate universitară de elită“, ne-a declarat ec. Daniela Druguş, directorul general al UMF „Gr.T. Popa“ Iaşi, îmbrăcată într-un tricou cu sigla UMF şi prezentă mereu printre studenţii vo-luntari din anii mai mici pentru a rezolva problemele inerente ce pot apărea în derularea unui astfel de eveniment de amploare. Odată cu demararea ceremoniei oficiale, lucrurile s-au schimbat. Cadrele didactice şi oficialii UMF, îmbrăcaţi în robe academice sau ţinute elegante, cu zâmbetul pe buze, au asistat timp de şase ore la decernarea diplomelor de absolvire: fiecare dintre cei 1.315 absolvenţi a urcat individual pe scenă şi a primit diploma de absolvire de la decanul facultăţii pe care a urmat-o.

Decanul este emoţionat!

Bineînţeles, ceremonia a fost presărată cu discursuri şi mesaje din partea corpului profesoral, a studenţilor şi invitaţilor speciali. „Trebuie să vă mărturisesc: decanul este emoţionat! Sunteţi o promoţie de excepţie şi ţin să vă subliniez că jurământul lui Hippocrate pe care îl depuneţi astăzi în faţa dascălilor, a părinţilor şi colegilor, este mai mult decât o promisiune; este un profund legământ ce nu poate fi dezlegat. Existenţa voastră este şi a semenilor voştri, indiferent cine sunt ei: săraci, bogaţi, prieteni sau străini. Sper să vă folosiţi vocaţia în slujba semenilor şi să păstraţi idealurile profesionale pe care au încercat să vi le insufle dascălii uneia dintre cele mai vechi şi recunoscute universităţi din România“, a spus vizibil emoţionată prof. dr. Doina Azoicăi, decanul Facultăţii de Medicină.

La fel de emoţionată a fost şi prof. dr. Ioana Grigoraş, plăcut surprinsă de aplauzele studenţilor: „Mă aşteptam să mă numiţi scorpia … Vă invidiez pentru minunata efervescenţă şi îmi doresc să nu consideraţi că a fi medic în România este un handicap. Consideraţi-o o oportunitate, pentru că aici, mai mult decât oriunde, puteţi face diferenţa, puteţi aduce schimbarea pe care o aşteptăm cu toţii. Fiţi medici buni şi rupeţi în fiecare zi din rutină şi comodă victimizare“, i-a îndemnat prof.dr. Ioana Grigoraş pe proaspeţii absolvenţi.

Bineînţeles, nici părinţii nu au fost uitaţi: fiecare profesor şi student le-a mulţumit în discursul lor, rectorul Vasile Astărăstoae punctând simplu şi concis rolul important al familiilor în pregătirea viitorilor medici. „Sunteţi aici şi datorită părinţilor şi familiilor voastre. Veţi aparţine mereu acestei comunităţi academice puternice şi sper să fiţi mereu mândri că aţi terminat cea mai cosmopolită universitate din Sud-Estul Europei. Dar, să nu uitaţi niciodată de cei care v-au susţinut şi datoria pe care o aveţi faţă de ei. Priviţi-i cât se bucură şi cât sunt de mândri de voi“, au fost cuvintele rectorului Astărăstoae care au stârnit minute în şir de aplauze dedicate părinţilor.
Nu am spus nimic până acum despre mulţumirile pe care studenţii le-au adresat profesorilor, corpului de profesionişti de la UMF care i-au călăuzit de-a lungul acestor ani. Şi ei au fost ovaţionaţi, aplaudaţi la scenă deschisă. Dar, cel mai bine reflectă recunoştinţa, sentimentele şi legăturile apărute după anii de studiu la universitatea de medicină din Iaşi, mesajul unui student: „Le mulţumim mentorilor, profesorilor noştri pentru dedicarea şi dragostea cu care ne-au învăţat medicină! Alături de aceştia şi de colegi, timp de şase ani, am râs, am plâns, am iubit şi am împărţit aceeaşi casă: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi“, a subliniat studentul Dragoş Marcu, şef de an la Medicină Generală.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri