Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Foști directori în Electrica, urmăriți penal de DNA

GALERIE
SC Electrica SA
  • SC Electrica SA
- +

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de trei foşti directori în SC Electrica SA, printre care şi Nicolae Coroiu, la data faptelor director general al societăţii, acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată.

”În perioada 2004-2005, la nivelul Electrica SA s-au efectuat achiziţii de echipament de protecţie şi echipament de lucru de la un singur furnizor, respectiv SC Tech Safety SA Tg. Jiu, în cantităţi nejustificat de mari şi la preţuri supraevaluate, toate acestea cu încălcarea prevederilor OUG 60/2001 (privind achiziţiile publice) şi cu nerespectarea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii implicaţi, prin aceasta cauzându-se Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA (prin sucursalele Moldova şi Muntenia Nord) un prejudiciu cumulat de aproximativ 1.644.135 euro”, se arată întru-un comunicat al DNA.

Ceilalţi doi foşti şefi din Electrica anchetaţi sunt Constantin Chivulescu, la data faptelor director al Direcţiei Finanţe Patrimoniu, şi Constantin Oprea, la data faptelor director general al SC Electrica Serv SA, (structură desprinsă din Electrică SA ca urmare a reorganizării).

Echipamente nefolositoare

De asemenea, alte 9 persoane, având, la data faptelor, funcţii în cadrul Sucursalelor de Întreţinere şi Servicii Energetice (SISE) Moldova şi Muntenia Nord, sunt urmărite penal pentru complicitate, respectiv: Petru Andronache, Paula Livinţ, Vasile Adam, Sorin Popescu, Mihai Săraru, Nicolae Rotărescu, Sorin-Paul Iliescu, Nicuşor Bolboacă şi Ionela Dolea. ”Astfel, în perioada august 2004 - februarie 2005, în calitate de director general al SC Electrica SA, suspectul Coroiu, împreună cu suspectul Chivulescu, a dispus funcţionarilor subordonaţi efectuarea de achiziţii publice de echipament individual de protecţie şi echipament de lucru de la SC Tech Safety SA, fără a exista necesitatea acestor achiziţii, cu încălcarea prevederile OUG 60/ 2001 şi a regulamentelor interne.

În acest sens, a dispus cumpărarea de produse la preţuri supraevaluate (fiind încheiate 77 contracte) şi totodată a dispus plăţi - prin semnarea a 48 de ordine de plată - către furnizorul Tech Safety SA, prin aceasta cauzându-se SC Servicii Energetice Moldova (ca succesor în drepturi şi obligaţii al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA) un prejudiciu evaluat la aproape 5,3 milioane lei, echivalent cu aproximativ 1,4 milioane euro”, susţin procurorii.

Citeste mai departe pe evz.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri