Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Fragmente dintr-un jurnal crud

GALERIE
BogdanCretu
  • BogdanCretu
- +

M-am cules de pe drumuri şi am adus cu mine trei nopţi nedormite, petrecute alături de prietenul căruia abia i-a murit soţia. Am tulburat în bine o singurătate impecabilă, perfectă, ca o sabie japoneză...

August 2016

Ieri am stat aproape toată ziua în spitalul de urgenţe din Constanţa. (...) Dincolo de asta, la început, am citit ca să scap de peisaj. Minunile Sfântului Sisoie, Topârceanu. Nu mai citisem de mult cărţulia asta, e foarte amuzantă. Apoi mi-am dat seama că nu vreau să fug, că foşgăie foarte multă viaţă adevărată acolo. Că oamenii nu sunt niciodată mai adevăraţi decât atunci când suferă, când nu ştiu să sufere, când se tem, când se străduiesc să dea niţică demnitate suferinţei lor. Aşa că, vreo cinci ore măcar, m-am învârtit prin triaj, unde aşteaptă tot felul de bolnavi să fie preluaţi: de la domnişoare cu gleznuţa sucită (una, blondă, pomădată toată, decoltată, cu pantalonaşi scurţi de tot, cu mult auriu în ţinută, decupată parcă dintr-o revistă glossy, a stat vreo două ceasuri cu picioruşul săltat, într-un scaun cu rotile, încruntată - am observat, sprâncenele jumulite şi desenate apoi în creion fură tot firescul unei fizonomii şi îi dau, când e nevoită să reacţioneze la durere, un iz fals, ridicol -, butonându-şi telefonul cât o poşetă), la bătrâni cu probleme cardiace, accidentaţi plini de sânge, oameni beţi şi veseli nevoie mare (unul, Farcaş Traian zicea că îl cheamă, deşi era pătat de sânge, râdea, vorbea în gura mare cu toate asistentele şi nu voia să lase undiţa din mână în ruptul capului). O fată de 18-20 de ani, cam murdară, dar exotică, interesantă, i-am reţinut numele de familie, o chema Mustafa, deci era turcoaică, nu avea acte şi nu ştia când s-a născut; pur şi simplu nimeni nu îi spusese vreodată că are şi ea o dată de naştere. Se ţinea cu mâinile de pântece şi gemea. Şi copii, mulţi copii, plângând cu disperare. Asta mă dă de fiecare dată peste cap, îmi provoacă un sentiment foarte agresiv de milă. Fireşte, am observat, dar cu mult calm, cu obiectivitate, dacă e posibil, şi asistentele, doctoriţele severe, în uniformele lor exigente, cu gesturile lor precise şi tonul milităros. Una peste alta, un amestec crud, dar irezistibil de suferinţă, mizerie, frică, multă frică, dar şi speranţă. Ar fi un bun exerciţiu dacă aş vrea să scriu proză de observaţie. Numai că nu am de gând, pe mine mă interesează să complic lucrurile care nu se văd. Pornind, totuşi, de la cele care se văd.

Am ajuns seara în casa copilăriei mele rupt de oboseală, amânând orice act concret, ezitând să comit gesturile elementare, mi-au trebuit 10 minute să mă decid să ies din cadă, vreo cinci minute am stat în cumpănă ca să pot să muşc din periuţa de dinţi. Şi, cum m-am trezit singur acasă, am profitat şi m-am apucat, ca pe vremurile bune, de cotrobăit. Am luat la inspectat sertarele vechi, comodele, noptierele, şifonierele. Am recunoscut fiecare cheie veche, brelocuri imemoriale, coarne de cerb micuţe, decorative, rulete metalice, un aparat vechi de fotografiat, Smena, un radio portabil Derby, pe care l-am câştigat pe când eram pionier la nu mai reţin ce concurs. Zeci şi zeci de obiecte mici, inutile, de care nu ştiu de ce maică-mea, femeie, deci cu pragmatismul ei domestic, nu s-a hotărât să se despartă. Dar cireaşa de pe tort, perfectă pentru a încheia o zi plină de senzaţii, sentimente amestecate şi oboseală a fost... pachetul cu cărţi de joc având pe partea cu semnele poze cu femei dezbrăcate. Aşa că, înainte să mă culc, le-am înşirat pe covor, le-am privit cu blândeţe, cu melancolie şi le-am recunoscut, pe fiecare în parte, cu o precizie atât de mare, încât am fost obligat să admit că siluetele alea, de care nu-mi mai aminteam, care existau, se vede, doar în memoria mea afectivă, mi-au rămas mult mai familiare decât multe trupuri din carne, pe care le-am cunoscut mai bine şi cărora ar fi trebuit, probabil, să le păstrez o amintire măcar respectuoasă, dacă nu şi altfel.

Mai 2017

M-am cules de pe drumuri şi am adus cu mine trei nopţi nedormite, petrecute alături de prietenul căruia abia i-a murit soţia. Am tulburat în bine o singurătate impecabilă, perfectă, ca o sabie japoneză... Şi a fost interesant, a fost, de fapt, adevărat, am băut şampanii peste şampanii şi am vorbit până la 5 dimineaţa. Adică l-am lăsat mai mult pe el, i-am spus că eu sunt o pâlnie sau, dacă e nevoie, şi o scuipătoare, că primesc tot ce are nevoie să elimine. Că nu am venit decât, vorba lui mare, să-mi pun trupul alături. În esenţă, m-a învăţat într-o noapte, acum câţiva ani, că asta e prietenia: a-ţi pune trupul alături de al celuilalt. Şi mi-a citit din Rilke şi din Nietzsche ore în şir şi am vorbit şi am tot vorbit despre Tolstoi şi Dostoievski. Am spus până şi rugăciuni, deşi mi se pare un pic vulgar să notez asta. Şi din când în când am suportat momente cam dure de confesiune. Acide. Pâlnia care eram se cam coclea... Dar am ieşit sub scut din asta, am aşezat iar lucrurile pe dinăuntru. Şi mi-am dat seama că, dacă m-aş concentra, aş putea vedea până la fund. Şi poate, dacă aş avea un dram de nebunie, aş putea merge până la capăt. Că pulsiuni am. Curaj nu am. Şi nici nu îmi doresc să am deocamdată; ideea e să împing peste posibilităţile lui scrisul aşa, lipsit de curaj, care în condiţiile date ar însemna cinism. Şi am mai ajuns la concluzia că oricum e groaznic, noroc că nu înţelegem nimic. Dar noroc că uite, chiar şi în momente de-astea, încă ne mai putem ascunde în cărţi. (Eu nu sunt 100% convins că putem cu adevărat; e drept că eu nu mă pot ascunde în cărţile mele, aş fi ca un ogar mare şi prost, pitit în iarba mică, dând din coadă şi acoperindu-şi ochii sub labe; şi asta cam e o problemă. A mea.) Şi am fost şi la morgă, pentru că cineva trebuia să o facă şi pe-asta; şi mi-am impus să decupez totul cât mai precis, îmi trebuie oricum la scris. (O spun, chiar dacă e obscen, de dragul adevărului: am avut cinismul să mânânc şi un sandviş acolo... Poate şi pentru că mi se făcuse foame.) Şi, cu toată oboseala pe care abia o târăsc după mine, m-am întors cumva împăcat. Nu ştiu de ce, că la mine e rar asta.

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi şi conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri