Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Frica lui Eugen Suciu

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Locuind „într-un cuvânt” ca într-un abis vertical, căruia nu-i dă de capăt, poetul caută acea iluminare interioară menită să-l propulseze din sinele profund, în care e confundat, în afara sa, spre lumea populată de gesturi.

După volumul Ţeasta, editat în 2013, la Ed. Tracus Arte, Eugen Suciu publică la aceeaşi editură, la un interval de patru ani, volumul de versuri Frica, în condiţii grafice asemănătoare: copertă albă, imagine după o sculptură în lemn a lui Mircia Dumitrescu, reprezentând o figurină (de genul statuetelor de la Hamangia), cu mâinile subţiri îndreptate spre pământ, meditând cu resemnare la propriul său destin. Nasul lung, ascuţit, şi ochii abia punctaţi, unul mai sus, altul mai jos, precum şi gura strânsă într-un zâmbet interior, animă chipul de un oval brâncuşian, trezind în sufletul observatorului un sentiment difuz de compasiune şi de milă. Nu întâmplător această imagine apare pe coperta recentului volum de versuri al lui Eugen Suciu. Prin intermediul ei putem decripta mesajul abscons al cărţii.

Eugen Suciu nu e un poet de suprafaţă. Imaginile sale desprinse fragmentar din cotidian îşi găsesc întotdeauna o rezonanţă lăuntrică. Locuind „într-un cuvânt” ca într-un abis vertical, căruia nu-i dă de capăt, poetul caută acea iluminare interioară menită să-l propulseze din sinele profund, în care e confundat, în afara sa, spre lumea populată de gesturi. O lume la fel de inconsistentă ca o foiţă subţire de hârtie, pe care sunt imprimate chipurile unei mulţimi vide aflată într-o stare de prostraţie. Recea picătură chinezească venită de undeva de sus are menirea să-i amorţească simţurile, paralizându-i pe moment reflexele. Altfel frica de gol ce-i străpunge viscerele s-ar transforma în strigăt, iar realitatea ar lua proporţii halucinante: „Aproape trist - aproape gras/ cu prea multe cuvinte în cap ori prea puţine/ lipsit de opţiuni/ dimineaţa citesc prima hieroglifă scrisă în aer/ etichete de slănină atârnate în turle/ magneţii din creierul berzelor/ inscripţiile din cimitirul cifrelor/ şi mai ales panica poeticilor ofilite/ pe care atât de bine o descrie mercurul;/ îmbătat de precizie/ de câte ori am prilejul şi nu sunt văzut/ dacă ezit pedepsele la care apoi sunt supus/ devin excesive./ ploaia nu se mai opreşte/ peisajele devin ipohondre/ erorile răsună în coşul pieptului/ ca nişte clopote/ umbrele nu mai au limite/ în case au loc dispariţii// Doamne!/ nici unul dintre bastarzi/ n-a fost pregătit/ pentru astfel de responsabilităţi”. Am citat din poemul Note pentru cartea amară (II).

Frica e ca o boală a organismului. De cele mai multe ori ea nu are obiect. Iniţiaţii spun că nu există decât o singură forma esenţiala de frică: teama de a nu dispărea, prin moarte, fără urmă, în neant. Toate celelalte fiind doar simple variaţiuni ale acestei teme principale.

Frica lui Eugen Suciu porneşte de la o stare ambiguă. De la o pendulare incertă între negaţie şi afirmaţie. Între da şi nu. Între a trăi şi a nu trăi. Pornind de aici, să încercăm să disecăm poemul citat mai sus. Deci: „aproape trist şi aproape gras. Realitatea pe care o percepe subiectul (poetul) ne trimite cu gândul la abulia lui Leopold  Bloom: „cu prea multe cuvinte pe cap sau prea puţine/ dimineaţa citesc prima hieroglifă scrisă în aer”. Probabil e vorba de aburul ce se ridică din ceaşca de cafea sau de fumul de ţigară expirat pe nări. Fumul ia forma unor hieroglife, pe care subiectul le contemplă, încercând să le decodifice sensul abscons. Adâncindu-se în contemplaţie, starea sa de abulie se accentuează. În faţa ochilor îi apar imagini desprinse din coşmarul trăit cu o seară mai înainte: etichetele de slănină atârnă pe turlele bisericilor, magneţii din creierele berzelor îşi schimbă polii; iar inscripţiile din cimitirul cifrelor îi invadează memoria, prevestind începutul crizei. Organismul intră în panică, amintindu-şi de potecile ofilite ce şerpuiesc prin peisaj. Panica aceasta o cunoaşte foarte bine mercurul din termometre, căci temperatura corpului poate creşte sau poate scade până la moarte cataleptică. Odată declanşată frica, ploaia ia un aspect bacovian, în coşul pieptului erorile răsună ca nişte clopote sau mai degrabă, dacă tot ne-am referit la Bacovia, ca nişte tălăngi, „umbrele nu mai au limite”, iar în case neliniştea creează vertijuri psihice ce duc la dispariţia obiectelor din jur.

Născute în lumea alcoolurilor tari şi a fumului exotic al havanelor savurate într-o stare de prostraţie, scurtele viziuni lirice ale lui Eugen Suciu poartă amprenta stărilor psihice şi a angoasei din care au luat fiinţă. Descoperim  în poezia sa mai multe perspective: una apropiată, fragmentată, încorporând în interiorul ei geometria unor chipuri aflate în descompunere. Una îndepărtată: în interiorul căreia se întrezăresc fulguraţiile unor peisaje campestre, ce ne aduc aminte de hoinărelile rimbaldiene sau de paradisurile sângerând de traume ale liricii lui Trakl. Şi în fine, un al treilea strat, o a treia perspectivă: cea interioară, dominată de imaginile transfigurate ale celorlalte două, unde „cifrele infectate cu ultimele întâmplări” şi „cheaguri de umbre” se întorc asemenea unor firimituri de ecouri „brodate de rugăciuni”, creând o stare de nelinişte străbătută de „schismele tăcute” ale unor „asfinţituri criminale”.

Arta sa poetică poate fi decriptată pornind de la acestor versuri: „Viaţa din interiorul distanţelor mari/ evocată de abacul stăncuţelor pe gheţar/ lumină şi cioburi de muzică/ răspândite-n zăpadă”. Abacul stăncuţelor pe gheţar reprezintă o imagine sintetică a lumii şi a agitaţiei perpetue. În momentul contemplaţie, cristalul în care e prins abacul se sparge în lumini şi cioburi sonore ce se răspândesc pe zăpadă.

Parcimonios cu sine însuşi, Eugen Suciu pare să-şi fi însuşit lecţia estetică, şi morală, mazilesciană. Pentru el poezia nu înseamnă cantitate, ci esenţă. Ca să ajungă la ea, poetul îşi aruncă „ochii pe fereastră” şi, renunţând la lumea văzută, se apleacă asupra stărilor sufleteşti fragmentare, confuze, ce pot fi auzite de urechea retezată a lui Van Gogh, rezemată ca o bicicletă de zidul magaziei de lemne, în care „s-a cuibărit Domnul/ ca un oftat al creierului”.

Eugen Suciu - scrie Horia Gârbea - este un mizantrop programatic care propune ca soluţie luciditatea în faţa unei realităţi indezirabile” şi agresive. Starea sa interioară discontinuă vine ”dintr-o copilărie nemiloasă” în care sângele tatălui, ţinut ca o minge în braţele mamei, scheună îngrozitor, pentru a se pierde în „paradisurile pedante” ale unui „sinucigaş neglijent”  înarmat cu un geamantan burduşit cu nesomn şi frică.

L-am cunoscut pe la mijlocul anilor optzeci, la scurt timp după apariţia cărţii de debut, Bucuria anonimatului, apărută la Ed. Albatros, în 1979. La descinderile mele în capitală, treceam,de obicei, pe la Cinematecaunde Eugen Suciu ocupa, dacă nu mă înşel, funcţia de director. Apoi ne întâlneam pe terasa Casei Uniunii Scriitorilor. Deşi abia debutase, Eugen Suciu avea o masă rezervată. Aici se aşezau doar poeţii şi scriitorii aleşi pe sprânceană, compatibili, într-un fel, cu modul său de-a fi. Arareori pătrundea şi câte un intrus. Pe acesta, Eugen Suciu, un spirit radical, îl tolera un timp „ca să vadă mai bine ce-i poate pielea”. Răbdarea sa avea totuşi limitele ei. Şi în curând „nepoftitul” era rugat să se evapore. Acolo i-am întâlnit pe Virgil Mazilescu, pe Traian T. Coşovei, pe Mircia Dumitrescu, pe Mariana Marin, pe Ion Drăgănoiu, pe Nino Stratan, pe Ioan Buduca, pe tânăra Magdalena Ghica, pe Elena Ştefoi,  pe Matei Vişniec, dar şi pe Mihai Şora şi Alexandru Paleologu, şi pe alţi scriitori din diverse generaţii. Uneori se mai intersectau pe acolo şi câte un Pucă sau câte un Ahoe. Chermezele se întindeau aproape până la miezul nopţii. În timp ce disperarea şi ura împotriva regimului creşteau la fiecare înghiţitură. Agapele se terminau de obicei cu zdrobirea sticlelor de zid. Fiecare din noi ţintea ceva, ţinându-şi ochii „largi închişi”. Sticlele zburau pe deasupra capetelor noastre, făceau câte o volută în aer, şi în ultimul moment erau prinse de mâinile dibace ale autorului Bucuriei anonimatului, care fusese cândva portar de fotbal.

L-am întâlnit şi mai târziu, pe vremea când era patron al aceluiaşi local. Tânărul înalt, subţire, cu plete ondulate se metamorfozase într-un bărbat impozant, ce pufăia dintr-o havană, privind cu înţelegere, răceală, dar şi nostalgie fauna din jur. Nimic nu părea să-i perturbe contemplaţia. Agitaţia camarazilor îi smulgea, câteodată, un zâmbet triunghiular condescendent..  Poetul căpătase parcă ceva din alura unui Nenea Iancu ras în cap şi fără mustăţi, stând în colţul său obscur, în faţa unui pahar de whisky, cu trabucul  mereu aprins, îngânând cu o voce stinsă versuri din Virgil Mazilescu şi din propria-i creaţie. Citeai în ochii săi o frică nelămurită. Frică de propria sa luciditate. Ce părea a fi, dar şi a nu fi, de bun augur.

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri