Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Grav accident la Voineşti: o fetiţă de 5 anişori, cu şanse mici de supravieţuire

GALERIE
accident voinesti 3accident voinesti 6accident voinesti 5accident voinesti 4accident voinesti 2accident voinesti 1
  • accident voinesti 3
  • accident voinesti 6
  • accident voinesti 5
  • accident voinesti 4
  • accident voinesti 2
  • accident voinesti 1
- +
Ea se afla în maşina condusă de fratele ei de 15 ani, care luase cheile fără ştiinţa tatălui, băiatul intrând cu dubiţa într-un stâlp.

 

Un tânăr de doar 15 ani care s-a urcat la volanul unei autoutilitare deţinute de tatăl său a provocat un grav accident în comuna Voineşti, pe raza localităţii Slobozia. Băiatul ar fi furat cheile de la maşină de la tatăl său şi s-a izbit apoi de un stâlp. Celălalt pasager al autoutilitarei, sora tânărului, în vârstă de doar 5 ani, era aseară în stare foarte gravă, medicii fiind foarte rezervaţi în privinţa şanselor ei. Băiatul a luat cheile maşinii în jurul orelor 18,30, în timp ce tatăl lui era la o întrunire a unei secte religioase al cărei membru era. A urcat la volanul autoutilitarei Ford cu care tatăl lui făcea cărăuşie, şi-a luat şi sora cu el şi a ieşit la şosea. La un moment dat, din cauza vitezei, într-o curbă băiatul a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat cu partea dreapta faţă într-un stâlp. Băiatul nu a păţit absolut nimic, însă sora lui mai mică a fost grav accidentată, fiind transportată la spital, iar medicii îi dădeau aseară şanse mici de supravieţuire.

La locul accidentului a ajuns iniţial un echipaj medical de urgenţă cu medic, tip C2, al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care a fost asaltat de zeci de cetăţeni rromi ce au ameninţat membrii echipajului, lovind cu pumnii în ambulanţă. „Echipajul cu medic a fost sub ameninţarea şi presiunea cetăţenilor rromi adunaţi la locul accidentului, reuşind totuşi să-şi facă datoria şi să-şi îndeplinească misiunea chiar şi în aceste condiţii”, a precizat Nicolai Pralea, asistent medical principal şi purtător de cuvânt al SAJ Iaşi. Fetiţa victimă prezenta un traumatism cranio-cerebral sever cu înfundare parietal stâng, sângerare, comă de gradul II, policontuzionată. După acordarea asistenţei medicale de urgenţă de către echipajul cu medic al ambulanţei, fetiţa a fost transportată monitorizată la Spitalul de Copii „Sf. Maria” pentru investigaţii de specialitate, fiind în comă. Băiatul şi tatăl său au fost duşi la Iaşi la Biroul Rutier, pentru declaraţii, oamenii legii dorind să afle dacă primul obişnuia să conducă maşina familiei, şi dacă o făcea cu ştiinţa părinţilor.

De la faţa locului a fost ridicată şi maşina, fiind adusă la Iaşi pentru expertiză. Tatăl băiatului a declarat că nu ştia că băiatul său a luat aseară cheile maşinii. Alte trei accidente Echipajele SMURD au intervenit la alte trei accidente rutiere grave care au avut loc weekendul trecut, pe raza judeţului Iaşi. Primul dintre aceste l-a avut ca victimă pe un bărbat de 41 de ani, din Bârnova, care a fost adus la spital policontuzionat în urma unei coliziuni. Acesta era şofer al uneia dintre maşinile implicate în accident şi a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, fără pierderea cunoştinţei, o contuzie mai gravă la nivel toraco-abdominal şi un traumatism la nivelul umărului stâng. După ce a fost tratat la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul „Sf. Spiridon“ din Iaşi, a primit mai multe recomandări medicale pentru a urmări evoluţia rănilor şi a fost trimis la domiciliu. Al doilea caz la care au intervenit cei de la SMURD a fost al unui bărbat de 48 de ani, policontuzionat tot în urma unui accident rutier din zona Nicolina.

Acesta a fost adus la spital cu o contuzie de stern, de hemitorace şi o contuzie toraco- abdominală, ambele în partea stângă. După ce a fost consultat de medicii de la UPU a fost trimis la domiciliu, starea sa fiind una stabilă, fără a fi nevoie de internare. Un caz ceva mai grav a fost al unui bărbat de 67 de ani care a fost adus de urgenţă la spital, după ce a suferit mai multe contuzii în urma unui accident cu o căruţă. Acesta şi-a pierdut cunoştinţa, suferind şi un sindrom vertiginos, o contuzie la nivel toraco-abdominal, un traumatism al coloanei cervicale şi al umărului drept. Bărbatul a fost internat şi dirijat către Spitalul de Neurochirurgie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri