Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ice bucket strămoşesc

GALERIE
Ioan Milica200
  • Ioan Milica200
- +

Apa îl înviora, îl energiza, îl curăţa, iar noi, copiii fabricaţi în cutiile betonate de la oraş, unde apa curgea din când în când şi niciodată nu era atât de rece, ne storceam creierii să aflăm cum de nu are bunelul nici un fel de tresărire trupească şi sufletească la contactul brutal cu lichidul primordial.

Era-ntr-o zi de vară. Ceru-şi întindea nesfârşita-i albăstrime, soarele dogorea praful din uliţele satului, leneşii se trezeau proaspeţi după somnul lung al nopţii, iar beţivii comunali abureau şi făceau spume, gândind cu lehamite că nu-i prea mândră vremea de băut. Vorba poetului: „Aroma vinului trecut/ Încet la cap se suie,/ Era pe când nu s-a băut,/ Azi l-am băut şi nu e”.

În dreapta casei se ridicau dealuri, în stânga, tot aşa, în faţă, praful uliţei, în spate, grădina, via şi o potecă presărată cu urzici. Când razele pişcătoare ale soarelui căutau cu ciudă frunzele arse ale urzicilor din capătul potecii, ştiam că vine tataia.

Tataia, om ca toţi oamenii, moştenise de la strămoşi darul cuantic de a fi şi undă, şi corpuscul, şi e necesar să zăbovim niţel asupra acestei fiinţe luminiscente care a pâlpâit în copilăria mai multor nepoţi şi strănepoţi, pentru a-i dezvălui unul dintre mistere. Tataia nu auzise nici de dualismul lui Louis de Broglie, nici de principiul incertitudinii formulat de Werner Heisenberg, deşi în unele poze galbene de tinereţe parcă, parcă avea ceva din aura şi privirea isteaţă a lui Niels Bohr. În schimb, era un fizician harnic, adept convins al virtuţilor lucrului manual şi mare iubitor de animale atât patrupede, cât şi bipede.

Bucuria lui cea mai mare era să-şi pună viitorul genetic în încurcătură, şuguind cu mititeii teleportaţi de la oraş la sat pe seama denumirilor ţărăneşti de tot felul. „Aiasta cum se cheamă, măi nepoate?”, întreba retoric, iar copiii dădeau şcolăreşte din colţ în colţ, aşteptând ca întunericul neştiinţei lor să fie luminat de marele om alb.

Cum ziceam, tataia era meşter în dualităţi. Ştia să fie şi aşa, şi aşa. Venea de la ţarină şi în car, şi în căruţă. Circula şi călare (când scoatea iapa la plimbare), şi pe jos (când venea cu boii de la deal). Se trezea cu noaptea-n cap şi nu se culca în zori. Era depotrivă de vorbăreţ şi de tăcut şi purta cu el şi vorbe goale, şi cu miez, cu toate că nu călcase pe la Lyceum-ul lăsat moştenire de Aristotel.

Când soarele era de trei suliţe pe cer (o suliţă = un interval de o oră şi jumătate), tataia avea deja norma făcută la câmp, aşa că înjuga boii şi îi îmboldea spre casă, ţinându-se pe lângă ei, ca să nu care bietele dobitoace încă un dobitoc. Aşa zicea el, iar mititeii urcaţi ocazional în căruţă îl ascultau cu nestricată evlavie şi nimănui nu îi trecea prin cap să se întrebe oare ce-o fi vrut să zică.

După ce trăgea căruţa în ogradă şi le dădea umbră, apă şi mâncare dobitoacelor necuvântătoare, tataia îndeplinea cu sfinţenie un complicat ritual de regenerare energetică. Mai întâi se aşeza pe prispă şi cugeta. Nu mult, dar cugeta, iar cele trei odrasle ale clasei muncitoare din diverse oraşe ale ţării se prindeau şi ele în joc, şezând potolite lângă tataia şi mimând cugetarea. Apoi, tataia îşi ridica oasele muncite, lua două găleţi de tablă şi pornea liniştit către fântâna din capătul uliţei.

În fântâna aceea adâncă, rece şi tenebroasă dormea un balaur şi nici un copil aterizat de la oraş nu avea curajul să se apropie de ea şi să caute cu privirea luciul adânc al apei. Mult mai curajoşi, confraţii de la ţară riscau să mănânce papară şi se holbau vitejeşte în fântână, uitându-se, cum zicea mamaia, în fundu’ dracului.

În zgomot lugubru de scripete neuns, tataia scoatea ciutura din fântână şi umplea căldările cu apă, urmărit de privirile admirative ale copiilor împietriţi de ecourile sinistre ale clipocitului de apă. Cu tot zgomotul, balaurul din adâncuri nu se trezea.

Era o apă rece de-ţi muta dinţii din loc. La sfatul părinţilor prinşi în fabrici şi uzine, bunica nu-i lăsa niciodată pe mititei să bea pe căldură apă abia scoasă din fântână, de frică să nu facă copiii gâlci. Însă tataia nu asculta de mamaia. Aducea găleţile în curte, pe una o potrivea frumuşel în chiler şi se împărtăşea cu vădită plăcere din ea, iar pe alta o lua cu el în spatele casei, într-un loc mai ferit, unde îşi încheia spirala integrării în absolut. Fixa căldarea în dogoarea cea mai fierbinte a soarelui, se strecura iute în casă de unde se întoarcea cu un ştergar mare, aspru şi alb, scăpa de strânsoarea asudată a cămăşii şi ridicând capul spre astrul fierbinte, prindea căldarea de urechi şi se folosea de conţinutul ei lichid, cristalin şi îngheţat pentru a se curăţa gospodăreşte de efectele trupeşti ale lucrului manual. În acest punct, fizica se îngemăna cu metafizica.

Apa îl înviora, îl energiza, îl curăţa, iar noi, copiii fabricaţi în cutiile betonate de la oraş, unde apa curgea din când în când şi niciodată nu era atât de rece, ne storceam creierii să aflăm cum de nu are bunelul nici un fel de tresărire trupească şi sufletească la contactul brutal cu lichidul primordial. Ispitirile noastre repetate se izbeau de zidul de gheaţă al unui zâmbet larg şi misterios. Tataia, om ca toţi oamenii, deţinea secretul forţei elementelor primordiale şi nu voia să îl dea în vileag.

Au trecut de atunci mai bine de treizeci de ani.

Azi, când posturile de televiziune se întrec în a difuza imagini cu oameni care-şi toarnă cu inventivitate şi entuziasm apă cu gheaţă în cap, tremurând, bolborosind, ţipând şi gesticulând (toate acestea în numele unei cauze umanitare), stau şi eu ca omul pe prispa fotoliului, privind la ale lumii trecătoare unde şi clipocind corpuscular în gând: „Oare ce-ar fi avut de spus tataia, Dumnezeu să-l odihnească, despre asta?”

P.S. Bunicul a murit de bătrâneţe şi niciodată n-a dat viaţă efectelor de full contact cu ice bucket-ul cotidian, aşa cum a procedat un star de televiziune de pe la noi: „Ai, să-mi bag...!”

Ioan Milică este lector universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri