Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ieniceri cu Lucescu în frunte

GALERIE
romturcia2012
  • romturcia2012
- +

 

Astăzi, de la ora 20:15, pe stadionul “dr. Constantin Rădulescu” din Cluj, are loc partida amicală dintre echipele României şi Turciei, meci transmis de ProTV

Faţă de alte dăţi, Federaţia Română de Fotbal a reacţionat prompt la pauza de calendar pricinuită de barajele pentru calificarea la Cupa Mondială şi a reuşit să ofere naţionalei şi noului selecţioner, Cosmin Contra, două amicale pe cinste, cu Turcia şi Olanda, echipe care, ca şi cea tricoloră, n-a ajuns încă la şansa barajului. Cosmin Contra se va confrunta cu antrenorul pe care îl consideră mentorul său, Mircea Lucescu. Ajuns la comanda “ienicerilor” cu patru meciuri înainte de finiş ca o soluţie de avarie, huiduit de suporteri şi sfârtecat de presă pentru semnătura finală la ratarea naţionalei, Mircea Lucescu a rămas pe banca tehnică a selecţionatei, cel puţin până în vară, iar Contra a bifat şi el două meciuri din campania precedentă. Golgota reprezentativei tricolore sub comanda germanului Christoph Daum s-a încheiat mai lamentabil. Este drept, ambele echipe au încheiat grupele de calificare pentru CM din Rusia pe locul IV: România în grupa E, cu 13 puncte, după Polonia, Danemarca şi Muntenegru, turcii în grupa I cu două puncte mai mult (dar cu un golaveraj niţel mai slab), însă ceea ce face diferenţa între cele două campanii este modul în care s-au terminat. Otomanii au sperat până la ultimele meciuri, ghiaurii şi-au luat lefteria cu mai mult timp înainte.

În sfârşit, ce a fost a fost, ambele echipe pornesc pe un drum nou: Cosmin Contra foloseşte deocamdată vechiul schelet ca punct de pornire spre o mult dorită întinerire, Lucescu s-a apucat deja de reformă, renunţând la jucători ca Mevlüt, Arda Turan, Topal, Burak Yilmaz sau “matusalemicul” Emre. Contra a adus la lot 29 de jucători (dintre care 16 stranieri), iar dintre cei 13 fotbalişti din campionatul intern, cei mai mulţi sunt de la FCSB (6). Câte doi jucători dau CFR Cluj, CSU Craiova şi Viitorul şi unul, Dinamo. Surprizele lui Contra au fost în număr de două, convocarea lui Alibec, un jucător ieşit din formă, pentru încurajare, dar şi a lui Hanca, participant la petrecăreala nocturnă de la Piatra Neamţ.  “L-am chemat pe Alibec şi pentru că Bogdan Stancu este accidentat, iar el este un jucător de valoare. El este într-un moment greu al carierei, un moment în care eu am zis să îi întind o mână de ajutor. Cred că toţi trebuie să-l ajutăm să revină la forma care l-a consacrat", a spus selecţionerul, care l-a cedat pe Răzvan Marin lotului U21 condus de Daniel Isăilă, ca urmare a accidentării lui Dragoş Nedelcu înaintea dificilului meci cu Portugalia.

Înaintea meciului de la Cluj, România are un palmares favorabil în întâlnirile cu Turcia: 13 victorii, 7 egaluri şi cinci înfrângeri. Cel mai recent meci s-a disputat la Bucureşti, în preliminariile Campionatului Mondial 2014, fiind câştigat de oaspeţi cu 2-0 la Bucureşti, pe cele două bănci stând Victor Piţurcă şi Fatih Terim.

Echipele probabile

România: Tătăruşanu – Hanca, Chiricheş, Grigore, Ganea – Hoban, Pintilii – Chipciu, Budescu, Stanciu – Andone.

Turcia: Tekin – Tufan, Toprak, Caglar, Kocuk – Inan, Okay – Alkan, Ozyalkup, Calhanoglu – Tosun.

 

 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri