Cum decurg alegerile la UAIC pentru alegerea rectorului. La ora 14, s-a votat în proporție de 60,1% - UPDATE
UPDATE (22:52): Tudorel Toader: “La final de mandat de Rector al UAIC! Stimati colegi, Sunt on (...)
citeste totmarti, 19.03.2024
În Executorul de iluzii, thanatos-ul îşi face simţită prezenţa pe scenă, animând, sub diferite forme, existenţa. El reînvie din cenuşă imaginile (iluziile moarte), conferindu-le un nou suflu vital, pentru a le sugruma apoi fără milă.
În volumul său de versuri Executorul de iluzii, apărut la Editura Junimea în anul 2016, Dorian Obreja îşi închipuie femeia ca pe un câmp de luptă minat, pe care bărbaţii, în chip de Don Juani, se târăsc pe coate prin tranşee şi prin iarba umedă, năpădită de lăcuste şi melci, dezamorsându-l şi luându-l în posesie, pentru o zi, pentru o noapte sau pentru, de ce nu?, o veşnicie.
În viziunea sa, femeia iubită - dacă ar fi să ne călăuzim după imaginile vehiculate într-un din poemele sale scurte, Femeia - moarte asumată - are toate caracteristicile comportamentale ale călugăriţei (Mantis religoasa), o insectă cu capul triunghiular, mandibule mobile, antene lungi, filiforme, cu picioarele din spate înzestrate cu zimţi, cu două perechi de aripi, şi cu abdomenul alungit, format din şase segmente strălucitoare, care-şi răsuceşte capul cu 180 de grade, devorându-şi masculul imediat după acuplare. În poezia lui Dorian Obreja, lucrurile stau un pic altfel, în sensul că bărbatul, subjugat de farmecele femeii, dar şi de sagacitatea ei, se devorează singur. Cucerind femeia, el se lasă subjugat de farmecele ei, devenind o victimă, victima propriilor sale slăbiciuni. Şi, implicit, după un timp, se transformă şi în propriul său călău. Câmpul minat împodobit cu flori de câmp îl găsim, de obicei, „întins” într-un pat, aflat mereu într-o stare de trepidaţie. Lângă patul nupţial, acoperit de baldachin, se află întotdeauna un alt pat, patul-ghilotină. „Cine a trăit - se întreabă autorul Executorului de iluzii - starea în care/ vine o femeie şi i se dă tot/ şi casă, şi suflet, şi sânge,/ şi după toate/ se plânge - ştie că,/ pe eşafodul-pat,/ bărbatul nu este decât călăul ciudat,/ care face din sine victima/ pe care o are/ de executat...”
Desfăşurându-se în alcov, execuţia respectă toate regulile clasice ale amorului. Ea se derulează, de obicei, în urma unui troc, în care beligeranţii, mă rog, iubiţii, se înţeleg prin limbajul gesturilor, dar şi prin intermediul tăcerii ce se instalează între ei. „Ritualul” nu e lipsit, totuşi, de o anumită retorică, în care bărbatul învins îşi revarsă năduful asupra femeii: „Scos de nenumărate ori la mezat,/ pentru vreo blană sau un parfum,/ trupul i-a devenit tot mai uzat,/ şi are-nlăuntrul său numai scrum./ Uneori, trupul tău este pus amanet,/ alteori, încerci să-l vinzi în bazar,/ în talcioc, sau, mai nou, şi pe net,/ unei cunoştinţe sau unui hoinar.// Îţi dai trupul chiar şi pe datorie,/ ori ţi-l scoţi, câteodată, la licitaţie,/ niciodată, însă, pentru o poezie,/ nicicând, însă, pentru o incantaţie”.
Retorica nu ajută la nimic, după cum nu ajută nici poezia. Cu sau fără ele, ghilotina va cădea oricum retezând gâtul răsucit în stil chagallian, pentru a cere ultima favoare, ultimul sărut, al Don Juan-ului aflat în dizgraţie. În urma consumării actului final, trupul bărbatului, acoperit de tatuaje până-n ultima sa celulă, fiecare din ele reprezentând un gând, un gest, o amintire, se va topi în carnea neaşteptat de primitoare a femeii, adunându-se ca firele de nisip într-o scoică: „Lăuntrul tău, adâncul, pe care-acuma,/ locuindu-l, îl fac fără de margini şi etern,/ e chiar cuvântul dragoste în care mă aştern./ Lăuntrul tău, ocean de aşteptare,/ în care dragostea ori se eternizează/ ori, câteodată, moare.”
Adâncul feminin, sau, mai degrabă, eternul feminin, crucificat de coapse, miraculosul labirint al cărnii - cum spune poetul - nu-i altceva decât minunea care, prin iubire, reface paradisul pierdut. Fiind patimă, mister şi cântec, el e totuna cu sfârşitul şi începutul lumii. Cu sufletul tatuat de răni şi dulci aduceri aminte, trupul bărbatului se va dizolva, celulă cu celulă, în trupul femeii, contopindu-se cu mireasma cărnii ei şi imprimându-şi, prin „recursul la memorie”, forţa sa vitală, în aşa fel încât aceasta va deveni, la rândul ei, o victimă a propriilor slăbiciuni şi atunci când va strânge în braţele sale un alt trup, ea va trăi, cu sau fără voia ei, impresia că strânge în braţe trupul vechiului ei amant, decapitat pentru iubirea-i oarbă. „Tatuarea fiecărui cuvânt a fost supliciul/ din toate mai greu:/ Cu fiece literă,/ câte o parte din mine simţeam/ c-am ucis...”
La rândul său, trupul bărbatului e bântuit de imaginea femeilor pe care le-a iubit. „Tânăr, trupul meu era purgatoriul/ în care-şi petreceau o vreme femeile,/ înainte de a se întoarce/ în raiul sau iadul cotidian.”
Ca personaj literar, executorul de iluzii e combinaţie stranie dintre un magician şi un cioclu. Din jobenul lui prăfuit pot ieşi la iveală tot felul de sentimente, vise şi lucruri, inclusiv execuţii în serie: „Execut iluzii, prompt, eficient şi, mai ales,/ convenabil,/ mă puteţi contacta la orice oră/ din zi şi din noapte,/ am sufletul fără memorie, trupul îmi este lavabil,/ astfel încât nu mai port peceţile iluziilor ratate.// Puteţi să alegeţi/ între două la fel de tentante oferte:/ gândiţi-vă bine/ şi optaţi pentru aceea ce vi se pare mai potrivită,/ cea care credeţi că are cele mai certe/ şanse de a vă împlini dorinţa ascunsă/ şi arzătoare”. Iluziile lui Dorian Obreja sunt, de fapt, nişte deziluzii. Ele sunt rodul unor trăiri consumate, din care poetul extrage esenţele impulsurilor, ce animă, tardiv, conştiinţa: „Pot, mai întâi, să vă proiectez/ iluzia cea mai sublimă,/ să o-ntreţin, s-o dezvolt,/ s-o fac din ce în ce mai mare,/ să vă devină, astfel,/ o esenţă care lăuntrul vi-l animă,/ dar şi un scut şi o armură,/ protejându-vă de disperare.// Oferta cealaltă e contrară,/ se situează la polul opus:/ vă preiau iluzia deja existentă,/ cu-ncetul o torturez,/ apoi o duc la ghilotină,/ o sui pe eşafod,/ acolo, sus,/ şi printr-o precisă şi scurtă lovitură/ eu o decapitez./ De iluzii sunt cel mai experimentat/ şi rapid executor,/ n-am avut, niciodată, nici plângeri,/ nici reclamaţii -/ nu mai contează că-n fiece iluzie trăiesc,/ apoi mor,/ mă mulţumesc cu plata cerută/ şi câteva efemere ovaţii”.
Nu suntem departe de poezia Nuntaa lui Mihai Ursachi, dar şi de Odaia gingaşei iubiri a aceluiaşi autor, unde printre limacşi şi spelci se află craniul poetului, în care iubita îşi scutură scrumul de ţigară: „Mă apropiai cu totul, uitând legile mele/ şi orb întinsei mâna şi căutai fierbinte/ aceea ce pierdusem; în albele dantele/ zăcea o grămăjoară de albe oseminte./( …)// Privii în jur - covorul e năpădit de ierbi,/ în vaza cristalină în care-ţi puneam frezii -/ şirag de perle negre - un ghemotoc de şerpi; prin vechi păienjenişuri, bezmetici, huhurezii./ Pe masă cu parfumuri, printre oglinzi şi spelci -/ moluşte lipicioase, limacşi molâi şi melci./ Şi craniul celui care-am fost, e pe noptieră,/ Îl ţii probabil noaptea în chip de scrumieră”. Odaia gingaşei iubiri poate fi privită ca un spaţiu în care erosul şi thanatos-ul se întâlnesc. Un suflu de vechi aduceri aminte de esenţă eminesciană animă spectrele ce vin din lumea de dincolo pentru a-şi retrăi clipele de fericire. În jur însă totu-i stins. Totu-i praf şi pulbere.
În Executorul de iluzii, thanatos-ul îşi face simţită prezenţa pe scenă, animând, sub diferite forme, existenţa. El reînvie din cenuşă imaginile (iluziile moarte), conferindu-le un nou suflu vital, pentru a le sugruma apoi fără milă.
Recuzita oarecum belicoasă pe care o uzitează deseori poetul în acest volum ne trimite cu gândul la piesa lui Matei Vişniec, Sexul femeii privit ca un câmp de luptă. De Mihai Ursachi îl apropie atmosfera romantică, de Matei Vişniec decorul şi imagistica explozivă.
De asemenea, poezia sa ne aduce aminte şi de maşinăria infernală a lui Kafka descrisă în Colonia penitenciară. La Kafka avem de-a face cu un mecanism absurd ce funcţionează în gol, într-un decor auster. În cazul poeziei autorului ieşean, mecanismul infernal este chiar trupul femeii: „.O femeie adevărată nu-i altceva decât o moarte asumată:/ gura ei e o floare carnivoră,/ ceafa ei se înfioară sub mângâieri/ şaizeci de minute pe oră, sânii sunt ca nişte grenade/ cărora le-ai scos siguranţele/ şi care pot, din clipă în clipă,/ să-ţi explodeze în braţe,/ să te sfârtece, să te ucidă,/ dar cine mai poate avea mintea lucidă?”.
Autor al volumelor de versuri Clepsidra vie (1981), Despre dragoste, despre singurătate (1985), Executorul de iluzii (2016) - toate trei apărute la Editura Junimeadin Iaşi şi al romanului Vânătoarea de corupţi (1997), tipărit la Editura Somador, Dorina Obreja e un poet a cărui operă, după cum afirmă criticul literar Ioan Holban în prefaţa Executorului de iluzii, trebuie recuperată şi redată circuitului public. În acest sens, efortul Editurii Junimea, diriguită de poetul Lucian Vasiliu, de a readuce în actualitatea poezia lui Dorian Obreja, dar şi a altor autori ieşeni, merită a fi răsplătită din partea noastră, vorba poetului, „cu câteva efemere ovaţii”.
Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
„D-ale noastre, ale studenţilor”. Tableta de duminică: astăzi, despre „gen”, „deci” şi „fără deci”!
VIDEO Dronele ucrainene au pătruns 1.000 de km în Rusia și au aruncat în aer două rafinării
VIDEO Un român este cel care a dat ”voce” deșertului Arrakis în superproducția Dune 2. Cine este
Duelul reftorilor sau cum reftorul Tudorel a întins floreta iar reftorul Caşcaval i-a luat maul
VIDEO Explozie puternică la o rafinărie din Rusia lovită de drone ucrainene
Anual, la nivel mondial, 1 milion de persoane mor din cauza poluării atmosferice
VIDEO Meciul Alcaraz – Zverev de la Indian Wells, întrerupt din cauza unui roi de albine
Substanţă cancerigenă, descoperită în unele produse împotriva acneei
Băieții născuți din mame obeze au șanse mari să devină și ei supraponderali
Roşia Montană: aspecte mai puţin înţelese şi complexul resurselor
Tradiţie veche la partidoiul ieşean: cum l-au împins pe scări la vale Bogdăneii taman pe Măricel?
Alegeri la „Al. I. Cuza”: Prof. Codrin Liviu Cuţitaru - NU VĂ FIE FRICĂ, TUDORICĂ PICĂ!
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |