Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

În ciuda ploii şi vremii răcoroase 50.000 de vizitatori la muzeele ieşene, sâmbătă noaptea

GALERIE
Noaptea muzeelor1Noaptea muzeelor2Noaptea muzeelor3Noaptea muzeelor4Noaptea muzeelor5Noaptea muzeelor6
  • Noaptea muzeelor1
  • Noaptea muzeelor2
  • Noaptea muzeelor3
  • Noaptea muzeelor4
  • Noaptea muzeelor5
  • Noaptea muzeelor6
- +

Muzeul Unirii de pe strada Lăpuşneanu şi Palatul Culturii au fost cele mai căutate obiective în Noaptea Albă a Muzeelor. Numărul vizitatorilor a fost mai mic decât în 2016, motivul pare să fi fost legat de ploaia şi temperaturile mai scăzute.

Muzeele din judeţul Iaşi au avut peste 50.000 de vizitatori în noaptea de sâmbătă, cu ocazia Nopţii Albe a Muzeelor. Afectaţi şi de ploaie, şi de temperaturile un pic mai scăzute decât anul trecut, ieşenii s-au îndreptat totuşi în principal către vizitarea Muzeului Unirii de pe strada Lăpuşneanu şi a Palatului Culturii, acestea fiind cele mai căutate obiective în noaptea de sâmbătă. Astfel, conform datelor oficiale raportate de Complexul Muzeal „Moldova“, 10.400 de ieşeni au trecut pragul Muzeului Unirii, iar în Palat au intrat peste 5.000 de persoane. Raportându-se la intrarea în cele patru muzee găzduite de Palatul Culturii, vorbim de aproape 20.000 de vizitatori în total repartizaţi după cum urmează: aproximativ 5.400 la Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii, 5.200 la Muzeul Etno­grafic, 4.850 la Muzeul Artei şi 4.700 la Muzeul Istoriei. A existat un număr semnificativ de vizitatori şi la restul muzeelor gestionat de Complexul Muzeal „Moldo­va“. Conform reprezentanţilor a­ces­tuia, la Muzeul „Mihail Ko­gălniceanu“ au fost aproape 2.000 de persoane, la Muzeul „Petru Poni“ - aproape 1.100, la Palatul „Alexandru Ioan Cuza“ din Ruginoasa - aproximativ 2.150 şi la Muzeul Viei şi Vinului de la Hârlău, în jur de 400. În total, Complexul Muzeal „Moldova“ a raportat aproximativ 35.000 de vizitatori la toate obiectivele pe care le administrează.

„Anul trecut, după cum au observat colegii mei, au fost mai puţini tineri decât anul acesta, când cred că 99% dintre vizitatori au fost persoane de sub 50 de ani. Anul trecut am avut multe persoane de peste 50, 60 de ani, mă gândesc că erau localnici ieşeni care au vrut să vadă cum arată Palatul Culturii res­taurat, şi care anul acesta nu au mai venit, mai ales că a şi plo­uat“, a declarat Coralia Costaş, de la Biroul de Relaţii Publice al Complexului Muzeal „Moldova“. În acelaşi timp, muzeele literare ieşene care sunt administrate de către Muzeul Naţional al Litera­turii Române din Iaşi au avut peste 15.000 de vizitatori, fiind inclusă aici şi expoziţia dedicată Pogromului de la Iaşi.
 
Protest al angajaţilor
 
Ieşenii care au vizitat muzele au fost mai puţini de cât anul trecut, când doar la Muzeul Unirii au fost 12.000 de vizitatori, faţă de cei puţin peste 10.000 anul acesta. La Palatul Culturii a fost un număr dublu de persoane care au intrat în Palat, aproximativ 10.000, în condiţiile în care Palatul fusese proaspăt deschis după renovarea ce a durat mai bine de zece ani. În schimb, anul acesta, cei care au vrut să viziteze Turnul Goliei, au găsit uşa încuiată. Dacă ploaia a stricat în parte programul de sâmbătă seara, cei care au ţinut să viziteze cu orice preţ muzee au putut să intre mult mai repede decât au făcut-o anul trecut, pentru simplul motiv că vremea rea i-a ţinut sau i-a întors pe mulţi ieşeni acasă. Străzile s-au mai animat după ora 21.30, când ploaia s-a oprit, dar muzee precum cel al Armatei sau Casa Dosoftei au fost mult mai accesibile decât anul trecut, când cozile erau uriaşe.
 

Pe de altă parte, evenimentul de alaltăseară a fost marcat şi de un protest al angajaţilor de la Complexul Naţional Muzeal „Moldova“. Aceştia au purtat tricouri pe care scria „angajat într-un muzeu. Exist! Muzeele nu sunt cultură de rangul 3“. „«Suntem aici pentru publicul nostru!» este mesajul personalului din cadrul Complexului Muzeal Naţional «Moldova». Angajaţii, precum colegii din ţară, pro­testează contra ignorării muzelor în comparaţie cu alte instituţii de cultură. Angajaţii muzeelor nu cer altceva decât echitate şi respect“, au transmis oficialii complexului în ziua de sâmbătă. 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri