Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

În sfârşit, încep lucrări de renovare la internatul Liceului Pedagogic

GALERIE
Liceul Pedagogic Vasile Lupu Iasi
  • Liceul Pedagogic Vasile Lupu Iasi
- +

Una dintre lucrările cele mai aşteptate din mediul preuniversitar ieşean vor începe în perioada următoare, după ce Liceul Pedagogic „Vasile Lupu“ din Iaşi a scos la licitaţie executarea lucrărilor de reabilitare şi consolidare a clădirii internat C9, cel mai mare cămin din judeţ pentru elevi. 

Directorul şcolii, Mihaela Ungu­rea­nu, spune că a purtat discuţii cu Primăria Municipiului Iaşi încă de la începutul anului 2017 şi că s-a convenit că Primăria va oferi fondurile necesare renovării clădirii internatului, după ce Axa 10 pe fonduri europene „nu este încă deschisă şi nu s-a elaborat ghidul“.

Astfel, valoarea estimată a lucrărilor este de 7.675.722 lei, aproximativ 1,7 milioane de euro, dar Primăria a bugetat doar 500.000 de lei anul acesta. „De la elaborarea bugetului avem o sumă pentru începerea reparaţiilor capitale. Este o sumă mică comparativ cu avem noi de făcut acolo, dar este un semnal foarte clar că Primăria nu mai aşteaptă şi că va finanţa aceste lucrări. Cei 500.000 de lei sunt pentru a demara lucrările anul acesta, după terminarea procedurilor de licitaţie, şi trebuie finanţat într-un ritm accelerat în anii următori“, a declarat Mihaela Ungureanu.

Căminul este cel mai mare din judeţ şi are capacitatea de 420 de locuri, dar există o parte veche a sa în care nu pot sta copii, deşi cererea este foarte mare, astfel încât sunt doar 280 de locuri pe care poate să le asi­gure Liceul Internat pentru elevi. Se doreşte ca, în existenţa unei finanţări continue, lucrările să nu dureze mai mult de doi ani. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri