- Astăzi, (n.red. joi, 5 octombrie) a fost anunţat câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în 2017, în persoana lui Kazuo Ishiguro. Cum îi va schimba acest premiu viaţa? Cum v-a schimbat-o dumneavoastră?
- Cel care câştigă acest premiu este luat de un soi de furtună media. E un adevărat vârtej. De fapt, eu m-am îmbolnăvit după doi ani de când am câştigat Nobelul. Trebuie să ştii cum să refuzi o grămadă de invitaţii şi cum să rămâi alături de creaţia ta, să continui să rămâi aproape de creaţie este important pentru un artist. După ce m-am însănătoşit, am putut să fac din nou foarte multe lucruri. Am realizat trei filme pe care visam să le fac, care nu au intrat în circuitul de difuzare comercială, însă sunt filmele mele. Am lucrat cu un prieten compozitor, am pus în scenă operă. Au fost şi multe expoziţii pe care le-am făcut. Am publicat o antologie de poezii, una de eseuri, dar toate acestea au apărut după ce m-am însănătoşit. E important pentru artist să continue să creeze. Artistul nu este un om public care îşi petrece viaţa cu mass-media, nu asta este menirea lui. Când literatura e absolut imposibilă, este esenţială
- Cei doi câştigători ai Premiului Nobel pentru Literatură invitaţi la FILIT anul acesta, Svetlana Alexievich, care nu a mai putut ajunge, şi dumneavoastră, provin din ţări în care libertatea de exprimare nu e prevăzută de Constituţie. E nevoie de aceste circumstanţe extreme ca literatura de bună calitate să iasă în evidenţă în unele persoane?
- Nu, nu este necesară şi depinde foarte mult de persoană. Se poate întâmpla să te sufoci într-un astfel de regim.
- Aţi spus într-un interviu că abia atunci când literatura a devenit absolut imposibilă aţi înţeles că este esenţială. Putem spune că literatura este una dintre cele mai vechi forme de libertate?
- E adevărat, iar asta încă din Antichitate, fiind valabil şi în Orient, în Occident, în Europa şi în Asia. Ceea ce rămâne sunt aceste opere care rezistă timpului, sunt opere universale şi oarecum eterne. Şi operele acestea se situează dincolo de interesele politice ale epocii.
- Dar trăim în vremuri în care partea comercială a literaturii - tirajul, bestsellerurile, manipularea pieţei, au devenit mai importante decât literatura de bună calitate?
- Este un fenomen al epocii noastre. Într-adevăr, când se publică bestselleruri, se face pentru a răspunde gustului marelui public. Dar literatura tradiţională care este dincolo de legile pieţei pare să supravieţuiască încă. Iar eu apăr această literatură, fiindcă este foarte necesară pentru fiinţa umană. Este o literatură care nu se strică, nu se degradează odată cu trecerea timpului.
- V-aţi petrecut toată viaţa în căutarea libertăţii. Aţi găsit-o?
- Libertatea este în capul fiecăruia. Ea poate să existe în ciuda condiţiilor sociale sau a presiunilor politice. Fiecare artist îşi poate găsi libertatea prin propriile mijloace: o poate obţine prin forţe proprii şi prin mijloace proprii.
Nu m-am gândit niciodată să rescriu ceea ce am ars
- Din momentul în care aţi ajuns la Paris, în 1987, aţi declarat într-un interviu din urmă cu câţiva ani că nu v-aţi luat niciodată vacanţă. Aţi mai reuşit să faceţi asta? Avem nevoie de pauză?
- De când m-am mutat la Paris mi-am dat seama că aveam atâtea vise de realizat şi atâtea lucruri de făcut încât am lucrat continuu. Fără noţiunea de weekend sau de vacanţă, timp de 30 de ani. Şi anul acesta, după 30 de ani, este pentru prima dată când am luat o vacanţă. M-am oprit timp de o lună, în lunea iulie. Am considerat că tot ceea ce am avut, tot ce am avut dorinţa de a realiza, tot ceea ce am dorit să fac este deja realizat.
- Aţi declarat că aţi fost nevoit să vă îngropaţi manuscrisele când trăiaţi în China, de frica regimului opresiv, să nu fiţi descoperit. Vedeţi vreun simbolism în această situaţie? Aţi trecut de la manuscrise îngropate şi arse la lucrări care sunt citite, recunoscute şi premiate la nivel internaţional.
- Perioada aceasta este trecută, este depăşită. Nu m-am gândit niciodată să rescriu ceea ce am ars. Am multe alte lucruri... Am avut altele de spus şi de descoperit, şi mai există foarte multe lucruri de descoperit, asta este creaţia. Nostalgia nu este subiectul şi nici tema creaţiilor mele. Întotdeauna doresc să descopăr lucruri noi. De exemplu, acum îmi doresc să cunosc mai bine societatea românească şi România. Doresc să aflu ce au făcut artiştii români de-a lungul timpului. Este mai greu cu literatura, pentru că nu citesc în limba română, dar chiar doresc să descopăr ceea ce fac artiştii români şi chiar îmi doresc foarte mult să descopăr muzeele din Iaşi.
- V-aţi întoarce în China dacă s-ar schimba vreodată regimul?
- Nu, nu cred ca m-aş întoarce, am spus lucrul acesta şi în urmă cu mai mulţi ani, şi aşa stau lucrurile şi astăzi. Nu m-aş întoarce. România... este un miracol, s-a întâmplat un miracol că s-a debarasat de acel regim, lucrul acesta este extraordinar. Într-un fel ţara noastră şi activitatea dumneavoastră sunt legate. În 1989, în România a fost o revoluţie împotriva regimului opresiv, iar în 1989 dumneavoastră v-aţi rupt carnetul de partid şi aţi vorbit public împotriva regimului comunist după masacrul din piaţa Tiananmen.
- În 1989, în România a fost o revoluţie împotriva regimului opresiv, iar în 1989 dumneavoastră v-aţi rupt carnetul de partid şi aţi vorbit public împotriva regimului comunist după masacrul din piaţa Tiananmen. Regretaţi că aţi aşteptat atât de mult?
- Este o chestiune de destin. Înainte de 1989 nici nu îmi puteam imagina că se va întâmpla aşa ceva, cum nu puteam să îmi imaginez că voi ajunge să trăiesc la Paris.
- Despre China s-a spus la un moment că este o naţiune care suferă de o amnezie forţată. Sunteţi de acord cu această afirmaţie?
- Aici nu este vorba despre China, ci despre o ideologie, despre comunist, de maoism, ideologii care fac „tabula rasa“ din trecut. Nu este vorba de o uitare, ci pur şi simplu de voinţa de a şterge tot pentru a crea o utopie comunistă, care este însă un coşmar.
Am lansat un apel pentru o nouă Renaştere, pentru un nou mod de a gândi lumea, care să o schimbe
- Cum vă simţiţi trăind într-o lume care se proclamă a fi democratică şi liberă, dar în care regimuri precum cel din China sunt tolerate de toate naţiunile care afirmă şi că sprijină drepturile omului?
- S-a vorbit şi în lumea occidentală, şi în Franţa sau în Satele Unite, despre boala democraţiei. Dar este o temă foarte importantă pe care ar trebui să o studiem şi să o aprofundăm. Ar trebui să studiem care este boala democraţiilor occidentale cu adevărat. După părerea mea, democraţiei i s-a substituit această politică de scrutin electoral; ceea ce contează este votul. Nu se vede decât momentul votului şi cel al scrutinului electoral. Nu se vede mai departe un viitor, care ar putea să fie viitorul unei naţiuni. Aceasta este marea problemă a democraţiei în Occident şi există chiar autori care au scris cărţi despre declinul Occidentului. Nu este o societate ideală nici ea, există foarte multe probleme. Una dintre probleme este faptul că predomină interesul material. Ceea ce contează pare să fie comerţul, profitul, mondializarea, şi nu ne pasă de viitorul omului şi de viitorul omenirii. Nu este vorba doar de schimburile cu China - se constată că în Orientul Mijlociu există o multitudine de probleme, dar ceea ce contează este petrolul. Nu există o reflecţie aprofundată despre modul în care ar putea să fie schimbată această situaţie.
- Credeţi că această democraţie se poate prăbuşi?
- Nu imediat, însă există foarte probleme profunde, adânci, şi trebuie o reflecţie asupra modului în care trebuie rezolvate. De aceea am şi lansat un apel pentru o nouă Renaştere, pentru un nou mod de a gândi lumea, un mod care să o schimbe.