Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Iohannis l-a decorat pe Mircea Ionescu-Quintus: Probabil că disputele politice de azi despre dictatură vă fac să zâmbiţi

GALERIE
quintus
  • quintus
- +

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, vineri, pe seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus, cu o zi înainte să implinească vârsta de 100 de ani, afirmând că el a supravieţuit războaielor şi perioadei comuniste astfel încât disputele politice de azi, când se vorbeşte despre "dictatură în plină democraţie", probabil îl facă să zâmbească.

Seniorul liberal a fost decorat de preşedintele Iohannis cu Ordinul "Steaua României" în grad de ofiţer, fiind al treilea preşedinte care să îi ofere o distincţie, după Ion Iliescu şi Traian Băsescu. La ceremonie au participat şi liderii PNL Raluca Turcan, Cătălin Predoiu, Ludovic Orban, Gheorghe Flutur şi Teodor Atanasiu, precum şi mai mulţi consilieri prezidenţiali.
 
La sosirea în sală, Mircea Ionescu-Quintus a fost invitat să ia loc pe un scaun, scuzându-se în faţa presei: "Sunt impresionat de atâţi prieteni prezenţi".
 
Oferirea distincţiei a fost primită cu aplauze din sală.
 
"Sunt bucuros, domnule Quintus, că mă aflu alături de cineva care reprezintă personificarea unui secol de istorie şi a opt decenii de identificare cu valorile liberalismului şi ale democraţiei. Vă doresc «La mulţi ani!» şi sper să continuaţi să inspiraţi, prin puterea exemplului, generaţiile de astăzi. Am admirat întotdeauna seninătatea de pe chipul dumneavoastră, în ciuda faptului că aţi avut în viaţă ani grei, despre care junii politicii nici nu îşi imaginează că pot exista", a spus preşedintele.
 
El a menţionat că liberalul a luptat în al Doilea Război Mondial, a înfruntat abuzurile unui regim totalitar şi a trăit şi prăbuşirea comunismului, şi integrarea României în structurile euro-atlantice. "De aceea, probabil că disputele politice de astăzi, când unii vorbesc despre dictatură în plină democraţie, vă fac deseori să zâmbiţi", a spus şeful statului.
 
Iohannis a lăudat şi consecvenţa liderului PNL, care a rămas fidel valorilor liberale şi democratice, "încăpăţânându-se să le răspundă prin forţa exemplului personal" celor care susţin că "poţi face politică din mai multe partide".
 
"Format în şcoala interbelică şi într-o familie cu vechi tradiţii liberale, statornicia dumneavoastră se datorează, înainte de toate, spiritului moderat care vă caracterizează, dar şi faptului că v-aţi dedicat în permanenţă promovării valorilor democratice", a spus el.
 
Iohannis a citat şi o epigramă scrisă de seniorul liberal, despre care a spus că sintetizează "perenitatea valorilor autentice": "Pentru cine lucră bine, / Vreme trece, vreme vine; / Pentru cine doar petrece, / Vreme vine, vreme trece".
 
Preşedintele a notat şi faptul că lui Quintus i se datorează revigorarea unei doctrine democratice în anii ‘90 şi că a contribuit la dezvoltarea unei culturi a dialogului "într-o perioadă când societatea civilă abia începuse timid să pulseze".
 
"Aţi inspirat şi continuaţi să inspiraţi prin vigoarea de care aţi dat dovadă pe tot parcursul carierei dumneavoastră. Întreaga viaţă vi s-a identificat cu liberalismul şi cred că suntem cu toţii de acord că, în bună parte, liberalismul după 1990 se identifică cu dumneavoastră", a spus el.
 
Şi Mircea Ionescu Quintus a susţinut un discurs în faţa preşedintelui, ridicându-se de pe scaun cu greutate: "Vedeţi ce grei sunt aceşti 100 de ani? Altădată zburdam", a spus liberalul, zâmbind.
 
El a spus că viaţa sa i-a oferit de toate, şi bune, şi rele, dar a concluzionat că "sfârşitul de viaţă îl trăim cu cele bune", referindu-se şi la mandatul prezidenţial al lui Iohannis, pe care l-a lăudat.
 
"Spunea un critic literar, cred, că un roman dacă nu are 700 de pagini tipărite e nuvelă. Eu vreau să vă spun că viaţa mea a fost un roman, pentru că am trăit peste 100 de pagini tipărite, câte 10 zile o pagină", a spus Quintus.
 
Liberalul a rememorat câteva aspecte ale vieţii sale, precum adolescenţa, în timpul căreia tatăl său a murit sărac, şi spunând că el a reuşit să se descurce în viaţă, dar fără a face compromisuri. Quintus a dat ca exemplu o întâmplare de la începutul anilor 90, când i s-a oferit să fie avocat consultant pentru un salariu de un milion de lei, în timp ce el câştiga, ca vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, doar 10.000 de lei, însă  a refuzat.
 
"M-am ferit de-a lungul vieţii mele de compromisuri, de lucruri care mi s-au părut necorecte", a spus el.
 
Quintus a afirmat şi că şi-a făcut datoria faţă de ţară, atât ca soldat, pe fronturile tuturor campaniilor din 1938 până în 1945 la care a participat România, dar şi ca avocat şi apoi ca politician.
 
"Am încercat şi poate am mai făcut ceva (...) pentru partidul familiei mele. (...) Bunicul meu ploieştean a fost unul dintre fondatorii, în 1875, să nu greşesc, partidului, apoi tatăl meu a fost fruntaş liberal şi am venit eu. De 100 de ani familia Ionescu-Quintus trăieşte odată cu PNL. De aici înainte vă doresc dumneavoastră multă sănătate", a mai spus el.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri