Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

IPJ confirmă: cercetări la Primărie privind posibile abuzuri la acordarea de locuinţe

GALERIE
Denisa si Letitia
  • Denisa si Letitia
- +

În dosarul deschis în cazul locuinţei de serviciu a Denisei Ionaşcu se fac cercetări pentru posibile fapte de abuz în serviciu şi fals în declaraţii

Inspectoratul de Poliţie Judeţean a confirmat ieri că a fost declanşată o anchetă care priveşte posibile fapte infracţionale ale unor angajaţi ai Primăriei. „Ziarul de Iaşi“ a relatat în ediţia de sâmbătă că secretarul municipiului, Denisa Ionaşcu, şi şefa Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP), Letiţia Palaga, au intrat în vizorul poliţiştilor.

Potrivit informaţiilor „Ziarului de Iaşi“, în cauză s-a deschis dosarul penal 600/165/17.07.2015. Reprezentanţii IPJ au confirmat existenţa dosarului, dar au refuzat să comenteze ce persoane se află sub cercetare. „Există un dosar în faza iniţială de cercetare. Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii unor posibile fapte de infracţiuni de abuz în serviciu şi fals în declaraţii“, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al IPJ, Anca Vîjiac.

Aceasta a adăugat că ancheta este în desfăşurare la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi. Verificările au demarat după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora Ionaşcu ar fi ocupat abuziv o locuinţă de serviciu, într-un bloc de locuinţe sociale din Păcurari, în timp ce avea în coproprietate şi o vilă. Contractul de închiriere cu Primăria a fost semnat în 2006, iar, în declaraţia de avere a Denisei Ionaşcu din 2012, aceasta a arătat că deţine o altă locuinţă. Conform unei prevederi din contract, Ionaşcu trebuia să notifice Primăria dacă a intrat în proprietatea unei alte locuinţe, moment în care contractul de închiriere se rezilia de drept.

Potrivit unor surse judiciare, şefa DAPPP ar fi înlesnit deţinerea în continuare a locuinţei de serviciu de către Ionaşcu. Atât secretarul municipiului, cât şi şefa DAPPP au respins acuzaţiile. În cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local (CL), Ionaşcu a anunţat că renunţă la locuinţa de serviciu începând cu 1 septembrie. La începutul acestei luni, Primăria a trimis, la solicitarea poliţiştilor, o serie de documente precum contractul de închiriere a apartamentului atribuit Denisei Ionaşcu, declaraţiile de avere ale acesteia şi puncte de vedere de la compartimentele de specialitate ale municipalităţii.

Între timp, Denisa Ionaşcu i-a acţionat în instanţă pe consilierul local Cătălin Bulgariu (PSD) şi pe fostul prefect Dragomir Tomaşeschi (PNL). Primul a făcut o serie de comentarii la adresa secretarului în şedinţa CL, iar al doilea ar fi ameninţat-o cu dezvăluirea unor informaţii compromiţătoare în cazul în care nu demisionează din Primărie.

CITIŢI ŞI: 

Nume grele din Primăria Iaşi într-o anchetă a Serviciului de Investigaţii Criminale

Secretarul Consiliului Local, Denisa Ionaşcu, şi şefa Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, Letiţia Palaga, sunt vizate de o anchetă a Serviciului de Investigaţii Criminale. Denisa Ionaşcu a beneficiat de un apartament de serviciu cu 23 de lei pe lună, deşi avea o locuinţă personală.

 


 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri