Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European la Bruxelles

GALERIE
iohannis
  • iohannis
- +

Preşedintele Klaus Iohannis participă, în perioada 12-13 decembrie, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, urmând să discute despre viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, combaterea schimbărilor climatice, precum şi despre relaţiile externe ale Uniunii Europene.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, subiectele aflate pe agenda de discuţii a reuniunii Consiliului European se referă, în principal, la viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, combaterea schimbărilor climatice, precum şi relaţiile externe ale Uniunii Europene.

”Preşedintele Klaus Iohannis va participa, de asemenea, la Summitul Euro în format extins, precum şi la reuniunea Consiliului European - articolul 50, care va avea loc în contextul rezultatelor alegerilor anticipate din Marea Britanie”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că, în ceea ce priveşte bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, preşedintele României va pleda pentru un buget ambiţios care să asigure realizarea cu succes a obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor.

”Preşedintele Klaus Iohannis va susţine menţinerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esenţiale datorită contribuţiei lor semnificative la sporirea investiţiilor europene şi continuarea procesului de convergenţă la nivel european. Referitor la combaterea schimbărilor climatice, preşedintele României va pleda pentru continuarea eforturilor la nivelul Uniunii pentru definirea măsurilor menite a sprijini tranziţia către o neutralitate climatică, în vederea adoptării Strategiei pe termen lung a Uniunii Europene privind schimbările climatice, în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris. Preşedintele Klaus Iohannis va susţine că este esenţial să existe o înţelegere comună asupra principiilor şi condiţiilor care să permită statelor membre să contribuie în mod echitabil la obiectivul Uniunii privind o economie circulară şi neutră din punct de vedere al impactului asupra climei”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Cu privire la procesul de retragere a Marii Britanii din UE, Klaus Iohannis ”va sublinia importanţa încheierii unui parteneriat viitor ambiţios între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, care să reflecte valorile şi interesele comune”.

”Preşedintele Klaus Iohannis va pleda, totodată, pentru menţinerea unităţii la nivelul UE27, pentru a avea o voce unitară şi coerentă în cadrul negocierilor privind relaţiile viitoare. În condiţiile în care Acordul de retragere reprezintă un pas necesar pentru consolidarea încrederii între cele două părţi şi o garanţie pentru asigurarea unor relaţii cât mai strânse între Uniune şi Marea Britanie după Brexit, Preşedintele României va evidenţia importanţa nu doar a ratificării Acordului de retragere de către ambele părţi, ci şi a implementării depline a acestuia”, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, Iohannis va participa la Summitul Partidului Popular European.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri