Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Mişcări de trupe în Liga I

La Mutu vine un Bawab

GALERIE
bawab-medias-steaua
  • bawab-medias-steaua
- +

 Cunoscutul jucător iordanian, trecut pe la Real şi Barcelona, a fost adus de Dinamo

 
 
* FC Dinamo Bucureşti a anunţat transferul atacantului iordanian Tha'er Bawab la clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare, jucătorul semnând un contract până la 30 iunie 2018. Noul jucător al echipei a efectuat ieri dimineaţă vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS) şi  a semnat un contract cu FC Dinamo Bucureşti  şi se va alătura lotului pregătit de antrenorul Ioan Andone în cantonamentul de la Săftica. Ultima oară la Umm Salal SC (Qatar), Bawab a evoluat în fotbalul românesc în perioada 2010-2016, marcând 37 de goluri în 142 de meciuri în Liga 1 pentru Gloria Bistriţa, Gaz Metan Mediaş, CSU Craiova şi Steaua. Transferat la 18 ani, în 2003, de Real Madrid de la juniorii clubului UE Cornella, Bawab a jucat până în 2010 în ligile inferioare ale campionatului spaniol pentru Real Madrid C, Barcelona B, Hospitalet, Alfaro şi Moratalla.
* Atacantul austriac de origine poloneză Daniel Sikorski a semnat, ieri, un contract valabil pe un an şi jumătate cu gruparea Gaz Metan Mediaş, din postura de jucător liber. În vârstă de 29 de ani, Sikorski a evoluat ultima oară în liga a II-a din Rusia, la FC Himki, aflată pe locul opt în clasament, pentru care a înscris 4 goluri în 10 meciuri disputate în actualul sezon. Atacantul născut la Varşovia, dar cu cetăţenie austriacă, a mai evoluat în cariera sa la echipa a doua a clubului Bayern München, la Gornik Zabrze, Polonia Varşovia, Wisla Cracovia, FC St. Gallen şi SV Ried. Sikorski are şi trei apariţii în echipa U21 a Austriei, pentru care a marcat două goluri. 
* Mijlocaşul echipei CFR Cluj, Szilard Veres, a fost împrumutat până la finalul sezonului la formaţia ungară Gyirmot SE, a anunţat, marţi, pagina de Facebook a grupării ardelene. Veres, în vârstă de 21 de ani, este un produs al clubului clujean şi a debutat în Liga I la la 21 mai 2014, într-un meci cu Săgeata Năvodari, scor 1-2. În acest sezon, el nu a evoluat niciun minut pentru CFR Cluj. La Gyirmot SE, Szilard Veres va fi coechipier cu fundaşul Sebastian Achim, fost jucător la Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti şi CS Universitatea Craiova. După disputarea a 19 etape din campionatul Ungariei, Gyirmot SE se află pe locul 12, ultimul, cu 13 puncte.
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri