Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Legea graţierii, retrimisă la Comisia juridică pentru a fi adoptată în forma trimisă de Guvern

GALERIE
parlament
  • parlament
- +

Plenul Senatului a decis luni, cu majoritate de voturi, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului legii graţierii pentru ca acesta să fie adoptat în forma trimisă Parlamentului de Guvern pe 31 ianuarie. În favoarea retrimiterii legii la comisie au votat senatorii PSD şi ALDE (61 de voturi), iar împotrivă cei de la PNL şi USR (41 de voturi), aceştia din urmă cerând dezbaterea şi respingerea legii graţierii.

Propunerea de retrimitere la Comisia juridică a fost făcută în plen de grupul ALDE.

Comisia juridică are termen o săptămână.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că va solicita plenului retrimiterea la comisie a proiectului legii graţierii pentru a fi adoptat în forma propusă de Guvern, menţionând că acesta este punctul de vedere al coaliţiei de guvernare.

„Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coaliţiei PSD-ALDE, este că vom cere în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susţinem şi dorim ca, din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulenţele care au avut loc săptămâna trecută”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebat de ce doreşte coaliţia adoptarea legii în forma trimisă de Guvern, din moment ce actul normativ a fost modificat în Comisia juridică inclusiv cu voturile PSD şi ALDE, Tăriceanu s-a mărginit să spună doar că nu susţine punctul de vedere al comisiei.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Parlament, că senatorii social-democraţi din Comisia juridică au încurcat destul de mult Legea graţierii, iar cea mai bună variantă este ca proiectul să fie adoptat de Senat în forma trimisă de Guvern, în condiţiile în care nu preşedintele comisiei, Şerban Nicolae, decide cum se va încheia acest subiect.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Şerban Nicolae, a declarat, luni, că dezideratul liderului PSD, Liviu Dragnea, ca Legea graţierii să fie adoptată în forma Guvernului poate fi împlinit la Camera Deputaţilor. Şerban Nicolae a mai declarat că legea graţierii, aşa cum a fost adoptată de comisia pe care o conduce, este ”absolut ineficientă” pentru că ”nu rezolvă absolut nimic” din moment ce doar aproximativ 450 de persoane ar urma să iasă din închisoare şi alte aproximativ 600 ar urma să beneficieze de reducerea pedepsei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri