Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Legumele şi fructele, depozitate într-un parc agroindustrial modern la Leţcani

GALERIE
adomnitei
  • adomnitei
- +

Primul parc agroindustrial din judeţ se va deschide în luna mai a anului viitor.

Conducerea Consiliului Judeţean a semnat ieri contractul de lucrări cu SC Conest SA, în vederea construirii parcului agroindustrial Tran­sagropolis din Leţcani. „Parcul de la Leţcani este doar înce­putul. În jurul lui vrem să dezvoltăm o infrastructură care să susţină producătorii agricoli din România, Republica Mol­dova şi Ucraina. Vom obţine astfel o mai bună valorificare a producţiei agricole, creşterea valorii terenului prin investiţii şi dezvoltarea reţelelor de contact între producători, procesatori şi pieţe. Proiectul va ge­nera o creştere economică lo­cală şi locuri de muncă. Pro­ducătorii vor putea depozita produsele la Leţcani şi le vor putea vinde iarna şi primăvara în lanţurile marilor magazine, când preţurile vor fi mai bune“, a declarat preşedintele CJ, Cristian Adomniţei.

Valoarea totală a proiectului parcului agroindustrial se ridică la 4,3 milioane de euro, din care 2,8 milioane de euro reprezintă cofinanţarea europeană. Lucră­rile propriu-zise vor costa 18 milioane de lei. Parcul va fi construit pe o suprafaţă de 2 ha aparţinând comunei Leţcani, beneficiarii direcţi ai proiectului urmând să fie 331 de producători agricoli şi 30 de firme din judeţ, 171 de producători şi firme din raioanele Ungheni şi Făleşti, precum şi 788 din regiunea Vinnitsa din Ucraina.

Proiectul vizează construirea unei hale cu 10 celule de frig pentru depozitarea fructelor şi legumelor, cu anexele aferente, având o suprafaţă utilă totală de 1.394 mp. La aceasta se va adă­uga un centru de sprijinire a afacerilor cu 27 de spaţii de închiriat şi o sală de conferinţe cu 140 de locuri, ca şi a drumului de acces spre DJ 280C, paralel cu DN 28.

„Noi vrem ca lângă Trans­agro­polis să construim şi un târg de profil, cu 10-12 hale. Acesta va funcţiona ca un fel de expoziţie semi-permanentă, asi­gurând şi desfa­cerea mărfii pentru cei care do­resc aceasta, şi aprovizio­narea fermierilor cu utilaje, furaje şi ce mai au nevoie. Teren avem suficient disponibil“, a precizat primarul comunei, Stelică Turcu.

Centru de servicii pentru viitoarea autostradă

Între planurile Primăriei din Leţcani se numără şi construirea, în parteneriat cu CJ, a unui parc industrial, pe amplasamentul fostei crescătorii de iepuri. Acest proiect însă este blocat în proceduri administrative. Astfel, pri­măria trebuie să obţină avizele necesare pentru mutarea re­ţelelor electrice de medie şi înaltă tensiune. Totodată, pe te­renul alocat parcului industrial este prevăzută construirea unui centru de servicii pentru viitoa­rea autostradă. Chiar dacă centrul există doar pe hârtie, este necesar un aviz din partea Mi­nisterului Transporturilor, res­pec­tiv al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţio­nale pentru mutare.

„Aşteptăm avizele şi depunem toate eforturile pentru aceasta. Reţelele le mutăm noi, pe banii noştri. Oricum terenul nu poate fi folosit pentru construcţii cu reţelele pe el, iar poziţionarea este ideală pentru un parc industrial. Acesta ar putea aduce 5-6.000 de locuri de muncă, mai multe decât întreaga populaţie a comunei“, a spus Adomniţei.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri