Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Miliardarul Dan Adamescu, pus la răcoare de DNA

GALERIE
Dan-Adamescu2
  • Dan-Adamescu2
- +

Omul de afaceri a fost reţinut ieri pentru 24 de ore. El este acuzat că ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa.

 

Omul de afaceri Dan Adamescu (FOTO), considerat ca fiind unul din cei mai bogaţi români, a fost reţinut, ieri, în dosarul în care este suspectat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună în dosare de insolvenţă soluţii favorabile unor firme la care omul de afaceri era acţionar, potrivit DNA. Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de ieri, ora 13.30, a omului de afaceri Grigore Dan Adamescu pentru săvârşirea în concurs a două infracţiuni de dare de mită, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). "Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, inculpatul Adamescu Grigore Dan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă, pentru ca, în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era inculpatul Adamescu Grigore Dan", a precizat DNA. Adamescu ar fi dat banii unui avocat, care la rândul său a remis suma unui intermediar de la una dintre societăţile din grup, prin virament bancar, au arătat procurorii. "Pentru a justifica scoaterea banilor din societate, Adamescu Grigore Dan a stabilit ca avocatul să emită o factură pentru «servicii juridice». Ulterior, avocatul a transferat suma din contul cabinetului său de avocatură în contul personal şi în aceeaşi zi banii au fost ajuns în contul soţiei intermediarului (persoană fizică) cu titlu de acordare împrumut. Intermediarul a ridicat ulterior, din contul soţiei, suma de bani", potrivit DNA. Procurorii mai arată că intermediarul, practician în insolvenţă, a remis suma de 15.000 de euro judecătorului Ion Stanciu, imediat după deschiderea procedurii insolvenţei SC Baumeister SA, coordonată de Dan Adamescu, respectiv în luna decembrie 2013. În acelaşi context, susţin procurorii, intermediarul a remis suma de 5.000 de euro judecătoarei Elena Rovenţa, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile, respectiv în sensul respingerii contestaţiilor celorlalţi creditori, soluţia având ca efect imediat şi desemnarea unui alt lichidator judiciar "agreat". Dan Adamescu urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, a precizat DNA. În 22 mai, procurorii au făcut percheziţii la locuinţa lui Dan Adamescu şi la firmele deţinute de acesta, în dosarul în care judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru sunt acuzaţi că ar fi luat mită pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, aceştia fiind arestaţi. Avocatul George Claudiu Dumitru s-a sinucis în mai, aruncându-se în faţa metroului la staţia Universitate, la câteva ore după ce judecătorii de la Tribunalul Bucureşti care ar fi luat mită de la Dan Adamescu au fost ridicaţi şi duşi la Direcţia Naţională Anticorupţie, ulterior aceştia fiind arestaţi.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri