Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Mişcarea „Renunţaţi!”

GALERIE
mihai chiper
  • mihai chiper
- +

E atât de făţişă sfidarea din Parlament încât ar trebui denumită „Mişcarea Renunţaţi!”.

Adăugarea infracţiunilor de corupţie pe lista celor deja propuse pentru graţiere de către Comisia juridică a Senatului era, într-un fel, următorul pas logic. Chiar dacă după numai o zi, în urma protestelor, comisia juridică a făcut pasul înapoi, reincriminând corupţia, tactica este destul de evidentă. Singurul scop al acestui traseu legislativ sinuos, cu dezbateri formale în comisii, rapoarte şi amendamente plasate cu dibăcie, este îndeplinirea obiectivului ratat de OUG 13: scăparea din puşcării a figurilor importante din politică. Din punct de vedere formal, procesul pare „transparent”, nu se face în miez de noapte şi nu este redactat pe picior, dar imaginea ambuscadei se menţine, atât timp cât amendamente necunoscute publicului apar de la o oră la alta.

Avantajul este că vedem mult mai clar angajamentul transpartinic: Mişcarea Populară a fost transformată de Traian Băsescu dintr-un partid pretins „justiţiarist” într-unul al protejării corupţiei pe faţă. Prin susţinerea unei „graţieri largi” şi a unui „moment zero” de la care hoţii pretind că se fac băieţi cuminţi, Băsescu se comportă ca aliatul fidel al PSD. PNL, oficial adversar al PSD, joacă perfect duplicitar. Miercuri, senatoarea Alina Ghorghiu, ex-preşedintele PNL, a părăsit sala cu câteva momente înaintea votului din Comisia juridică, fără să propună altor senatori să o înlocuiască. O breşă deloc întâmplătoare, care a permis PSD-ALDE-MP să aibă majoritate. Joi, după proteste, PNL a revenit în opoziţie şi a catadicsit să-şi retrimită oameni în Comisia juridică. Ceilalţi au făcut cam la fel: premierul Grindeanu susţine că demersul nu a avut „susţinerea Executivului”, iar Liviu Dragnea a „dezaprobat categoric”.

E atât de făţişă sfidarea din Parlament încât ar trebui denumită „Mişcarea Renunţaţi!”. Renunţaţi să mai speraţi într-un stat european, într-o guvernare onestă, în posibilitatea schimbării României, să mai visaţi la viitorul vostru aici, să mai credeţi că munca cinstită poate fi o cale spre prosperitate! Hoţii rămân indispensabili statului, protecţia lor este o prioritate naţională, până şi CCR nu îndrăzneşte să le interzică accesul în Guvern, iar voi rezumaţi-vă la rolul de sclavi plătitori de impozite! Renunţaţi! Ei sunt mai odihniţi, mai şmecheri, mai determinaţi să scape, iar opoziţia îndârjită a oamenilor din stradă nu le poate face faţă.

Singura întrebare după acest episod: în ce fel pot fi convinşi să se înceteze definitiv cu modificarea legislaţiei penale? Cum va înceta acest joc de-a şoarecele şi pisica între putere şi popor? La prima vedere, natura şi anvergura reacţiei necesare trebuie să fie una mult mai amplă, mai profundă şi organizată decât în cazul protestelor antiguvernamentale din februarie. PSD şi aliaţii de conjunctură mizează, în lunile următoare, pe împrăştierea ţintelor, ruperea ritmului, capcane şi derută, lehamite şi dezgust. În februarie a fost un caz punctual, o ordonanţă uşor de luat la ţintă, de nişte revendicări clare: căderea unui guvern, demisia unor miniştri, anularea unei ordonanţe. Acum avem de-a face cu o monstruozitate birocratică, voturi secrete în plenurile Senatului şi Camerei, operaţiuni complexe cu negocieri de culise, în care sunt implicaţi sute de responsabili necunoscuţi. Jocul nu pare nicidecum încheiat şi poate avea urmări imprevizibile. Trebuie mutat centrul protestelor din Piaţa Victoriei în faţa Parlamentului şi pichetate sediile partidelor. Rezistenţa ca mesaj al străzii şi-a trăit copilăria. „Rezist” nu este suficient, „Acţionez” poate că va convinge.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri