Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Nenorocirea ce a lovit familia unui bărbat de 41 de ani a salvat alte două vieţi

GALERIE
transplant rinichi
  • transplant rinichi
- +

Familia acestui bărbat, aflat în moarte cerebrală după un accident vascular iscat în mod total neaşteptat, a decis să doneze organelle. Unul dintre fericiţi este un ieşean de 37 de ani, care a primit un rinichi după o boală gravă ce îl chinuia încă de la vârsta de 4 ani.

Un bărbat în vârstă de 41 de ani aflat în moarte cerebrală în urma unui accident vascular cerebral hemoragic a salvat vieţile mai multor ieşeni, după ce familia sa a fost de acord să îi fie donate organele. Deşi familia îl ştia sănătos, acestuia i s-a făcut rău la sfârşitul săptămânii trecute şi a căzut efectiv din picioare, medicii constatând că a fost vorba despre un grav accident vascular cerebral. Bărbatul era agent de pază la o societate comercială din Piatra Neamţ, de unde era şi de loc. Astfel, sâmbătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ au fost prelevate ficatul, corneele şi rinichii. Unul dintre rinichi a ajuns la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ din Iaşi, iar celălalt la Bucureşti. Rinichiul a fost transplantat în noaptea de sâmbătă spre duminică la un bărbat de 37 de ani, din judeţul Iaşi, care era cunoscut cu o boală de rinichi de la vârsta de patru ani. „Bărbatul făcea hemodializă de şase ani, iar acum după in­tervenţie lucrurile evoluează bine. La evaluarea dinaintea transplantului, la operaţia în sine şi după intervenţie, au participat în total 20 de persoane, medici şi asistente, iar intervenţia propriu zisă a durat aproximativ trei ore“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic specialist ne­frolog şi purtător de cuvânt al uni­tăţii medicale.

 
Al doilea transplant pe acest an făcut la Iaşi
 
Acesta a fost al doilea transplant de la un donator cadaveric efectuat în acest an, primul fiind înregistrat în luna ianuarie, când o fetiţă de doar 11 ani din Vaslui a intrat în moarte cerebrală după ce s-a izbit cu sania într-un stâlp. Atunci, o echipă mixtă de medici din Iaşi şi Bucureşti au prelevat ficatul, rinichii şi cor­neea fetiţei, doar unul dintre rinichi şi corneea rămânând însă la Iaşi, restul organelor plecând la Bu­cureşti. De această dată, ficatul a rămas la Iaşi, în cursul zilei de sâmbătă fiind efectuat şi primul transplant hepatic din acest an. Ficatul a ajuns la un pacient de 47 de ani, din judeţul Bacău. „Pa­cientul suferea de ciroză hepatică şi cancer hepatic. Pe lista de aş­teptare nu se afla de foarte mult timp, însă donatorul a avut o grupă de sânge mai rară, şi oricum nu erau foarte mulţi potenţiali candidaţi. Evoluţia sa este una bună, momentan“, a declarat dr. Raluca Neagu-Movilă, coordonatorul Cen­tru­lui Regional de Transplant din Iaşi. Acesta este cel de-al treilea transplant de ficat realizat la Spitalul „Sf. Spiridon“ de când a fost deschis Compartimentul de Transplant Hepatic, din luna iunie a anului 2016. Primul transplant efectuat anul trecut la Iaşi a fost fără succes, pacientul transplantat stingân­du-se din viaţă la 12 ore după intervenţie. Deşi, conform medicilor, ficatul începuse să funcţioneze imediat, starea pacientului a început să se degradeze treptat. Cel de-al doi­lea transplant din istoria Iaşului a fost efectuat în luna septembrie a anului trecut, primitor fiind un ieşean în vârstă de 61 de ani, diagnosticat cu ciroză în stadiu avansat, intervenţia fiind efectuată cu succes de această dată. De atunci însă nu s-a mai realizat transplant de ficat la Iaşi.
 
Puţine transplanturi
 

Medicii precizează că numărul transplanturilor din acest an este unul mic comparativ cu anul trecut. Doar la Spitalul „C.I. Parhon“ în aceeaşi perioadă a anului trecut erau deja efectuate zece astfel de intervenţii. „Comparativ cu anul trecut, numărul este unul mic. Dar sperăm ca numărul să crească şi să revină la parametri normali activitatea de transplant, deoarece avem toate dotările şi avem capacitatea pentru a realiza un număr cât mai mare. Suntem bucuroşi că s-a realizat şi intervenţia aceasta“, a completat dr. Ionuţ Nistor.  

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri