Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Hotărâre de guvern din urmă cu 25 de ani

O legătură auto dintre două cartiere ieșene, revendicată. „Strada este a oraşului”

GALERIE
strada sergent grigore
  • strada sergent grigore
- +

Este tronsonul dintre bariera CFR şi str. Tabacului. Comat susţine că circulaţia peste barieră nu ar fi afectată mai ales că s-a redus după deschiderea pasajului Octav Băncilă. “Pe lângă faptul că au făcut o privatizare mizerabilă (...), mi se pare un act de nesimţire, să ceară o stradă pe care am circulat cu toţii”, declară revoltat primarul interimar 

O companie din Iaşi revendică dreptul de proprietate asupra unei străzi de legătură între cartierul Dacia şi Păcurari. Este vorba str. Sergent Grigore Ioan, pe porţiunea dintre str. Tabacului (Dacia) şi bariera CFR. Primarul interimar Mihai Chirica a făcut ieri publică o adresă trimisă la mijlocul lunii martie de către Comat SA prin care firma ameninţă că va înainta o acţiune în cazul în care nu va fi pusă în posesie.

Compania, patronată de Traian Dobre, invocă o hotărâre de guvern din 1991 în urma căreia firma a obţinut un certificat de atestare a dreptului de proprietate inclusiv asupra terenului unde se afla tronsonul de stradă.

„Pe lângă faptul că au făcut o privatizare mizerabilă aşa cum s-a făcut în anii 1990, 1991, 1995, 2000, 2002, pe lângă faptul că au distrus ţara asta, mai au, unii dintre ei, mi se pare un act de nesimţire, să ceară o stradă pe care am circulat cu toţii. Strada este a oraşului, noi am deţinut-o, noi am utilizat-o, noi am folosit-o în scop public, o avem şi inventariată în domeniul public”, a declarat primarul interimar.

El a adăugat că gestul companiei i se pare „o lipsă de respect faţă de cetăţeni”. „Înţeleg că sunt frustrări, dar frustrările astea ţi le poţi manifesta poate altfel sau poate în alt loc, nu printr-un prejudiciu adus municipiului Iaşi”, a continuat Chirica. Primarul interimar a precizat că municipalitatea va solicita în instanţa reconstuirea dreptului la proprietate.

Şeful Comat, Traian Dobre, nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri. În schimb, motivele pentru care firma solicită dreptul de proprietate sunt explicate în adresa către primărie. „Nu ne cerem decât dreptul, de a folosi în deplină şi liniştită posesie, terenul proprietatea noastră fără să pretindem niciun fel de recompensă pentru perioada cât acesta a fost folosit în scopul comunităţii stânjenindu-ne activitatea”, se arată în adresa trimisă de Comat.

Reprezentanţii companiei au adăugat că după darea în folosinţă a pasajului Octav Băncilă „s-a diminuat mult circulaţia pe această arteră”. „Dacă s-ar restructura circulaţia pe str. Sergent Grigore Ioan, efectuându-se în ambele sensuri dintre bariere CFR şi intersecţia cu str. Rampei, acest fapt nu ar crea niciun inconvenient în zonă şi s-ar rezolva şi problema noastră”, se mai precizează în adresă.

Din conţinutul adresei rezultă că firma Comat nu se află la primul demers prin care solicită municipalităţii dreptul la proprietate. „Revenim la numeroasele solicitări formulate către instituţia pe care o reprezentaţi, ultima cu nr. 2577/28.12.2015. (...) În situaţia în care nu vom primi nici de această dată un răspuns, vom fi obligaţi cu regret să ne adresăm organelor statului, cerând şi despăgubiri pentru lipsa dreptului de folosinţă”, se arată în adresă. 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri