Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
După etapa de selecţie a dosarelor candidaţilor la Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome Aeroportul, în cursă au rămas nume interesante. Printre acestea, o fostă jurnalistă BZI, foşti aleşi rămaşi fără mandate, un universitar specializat, fiiica unui vice al CJ, nume necunoscute, dar şi cunoscutul fost om de încredere al lui Gheorghe Nichita, Cosmin Coman.
„Lista scurtă“ a candidaţilor pentru un loc în Consiliul de Administraţie al Aeroportului ieşean, publicată cu întârziere la finele săptămânii trecute, cuprinde 16 nume care apar în două categorii.
Prima este cea a administratorului, care va reprezenta autoritatea tutelară, respectiv Consiliul Judeţean. Aici sunt patru aspiranţi, printre care Bogdan Radu Balanişcu (acum consilier la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social), Mitică Rebegea (pilot de aviaţie profesionist şi fost director al Aeroportului până în 2009), Mihai M. Iordache (nume legat de firma băcăuană Aerostar, care ar urma să deschidă un centru de mentenanţă la Iaşi). Iordache şi cel de-al patrulea candidat la această categorie, Nicolae Lupaşcu, s-au înscris şi la selecţia pentru unul dintre posturile rezervate celor din afara autorităţii tutelare.
Aici îi regăsim pe ceilalţi trei membri ai actualului Consiliu de Administraţie - Alexandru Anghel, Gheorghe Carp şi Mircea Frunză, dar şi pe Cosmin Coman, fost director în Primărie pe vremea lui Gheorghe Nichita, acum auditor intern la Apavital şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Ecopiaţa, sau pe Cătălin Bulgariu, un vechi membru al Organizaţiei PSD, fost consilier local, dar care a renunţat brusc la această calitate, precum şi la cea de consilier local (a ocupat a patra poziţie pe listă la ultimele alegeri), totul petrecându-se la mijlocul lunii iunie anul trecut. De altfel, calitatea de a nu fi membru de partid se punctează cu maxim de puncte la concursul pentru administratori, conform Legii 111 emise în timpul guvernării Cioloş.
O fostă jurnalistă, un avocat şi un profesor doctor
Celelalte nume de pe listă sunt: Vintilă Iordan (membru ALDE, fost consilier judeţean), Sorin Eugen Zaharia (profesor la Departamentul de Ingineria Sistemelor Aeronautice şi Management Aeronautic al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială de la Universitatea Politehnică Bucureşti), Adrian Christescu (fost membru PNL, licenţiat în Hidro şi Drept, manager al companiilor sale şi, mai nou, scriitor), Ion Relu Onuţu, Simona Raluca Filip (fiica vicelui CJ Victor Chirilă, fosta şefă a Departamentului de marketing de la Aeroport), Ioana Alexandra Briaur (fostă jurnalistă la controversatul BZI al lui Ghiocel Asimionesei, apoi consilieră a deputatului PMP Petru Movilă) şi Constantin Cristian Calenciuc (avocat).
Potrivit Hotărârii Consiliului Judeţean 185/ 17 mai 2017, condiţiile specifice pentru ocuparea unuia dintre cele şase locuri din viitorul Consiliul de Administraţie sunt: studii superioare de lungă durată atestate prin diplomă de licenţă sau echivalentă, experienţă în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăţi, inclusiv societăţi din domeniul privat (cel puţin 5 ani, pentru reprezentantul CJ) şi să nu fie funcţionari publici sau alte categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare sau al altor instituţii publice.
Întârzieri şi proiecte îngheţate
Toţi aceştia vor trebui ca, în termen de 15 zile de la publicarea „listei scurte“, respectiv până pe 11 august inclusiv, să prezinte declaraţii privind apartenenţa sau nu la vreun partid politic, precum şi declaraţia de intenţie, prin care „îşi prezintă viziunea sau programul privind dezvoltarea întreprinderii publice“, respectiv a aeroportului. Declaraţia va fi făcută pe baza scrisorii de aşteptări, document adoptat şi el în HCJ 185, dar care este extrem de vag în ceea ce priveşte investiţiile şi proiectele de dezvoltare ale Aeroportului Iaşi, dar extrem de precis în ceea ce priveşte întreţinerea instalaţiilor şi asigurarea bunului mers al activităţii curente din aerogară. Ultima etapă a concursului va fi proba interviului - care, după cum se ştie, poate să răstoarne ordinea clasamentului.
Concursul se află deja în întârziere: a luat startul abia pe 7 iunie, în condiţiile în care mandatul vechiului CA expira pe 13 iunie, iar înscrierile s-au încheiat o lună mai târziu. Selecţia dosarelor a necesitat aproape trei săptămâni. La sfârşitul săptămânii în curs ar fi trebuit ca toate declaraţiile competitorilor să fie depuse la CJ, iar până la începutul săptămânii viitoare să ştim cine sunt câştigătorii. Totul s-a dat peste cap, astfel că proba interviului va avea loc după minivacanţa de Sf. Maria. Rămâne de văzut dacă toată procedura se va încheia totuşi până la şedinţa Consiliului Judeţean de la sfârşitul lunii august, când era prevăzută numirea oficială a noului Consiliu.
Oricum, începerea anul acesta a proiectelor de investiţii (terminal de pasageri şi de mărfuri plus platformă de staţionare a avioanelor), blocate deja de luni de zile, e tot mai puţin probabilă.
Cuvinte cheie: + aeroport iași, aerogara ieșeană
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |