Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Începem să învăţăm că avem şi drepturi în calitate de consumatori de servicii

OPC, asaltat de număr crescut de plângeri. E.ON şi RCS&RDS conduc clasamentul

GALERIE
reclamatii opc
  • reclamatii opc
- +

Nici băncile nu stau rău în acest top negativ

E.ON şi RCS&RDS sunt primele două societăţi din topul celor care i-au pus cel mai mult la muncă pe inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC). Reprezentanţii CJPC şi-au prezentat ieri în cadrul Colegiului Prefectural rezultatele activităţii desfăşurate în primele şase luni ale acestui an.
Conform datelor prezentate, până la 30 iunie ieşenii au depus 1.849 de reclamaţii, faţă de 1.505 în primele şase luni ale anului trecut, şi 1.318 în aceeaşi perioadă a anului 2012. Dintre reclamaţii, 765 au fost considerate ca neîntemeiate, 128 au fost redirecţionate către alte comisariate judeţene, iar 146 au fost declarate nesoluţionabile, nefăcând obiectul atribuţiilor CJPC.

Grosul plângerilor, respectiv 1.645, au vizat bunuri şi servicii nealimentare, îndeosebi activităţi din domeniul alimentării cu electricitate şi gaz, furnizarea de servicii de cablu TV şi internet sau serviciile financiare.
Inspectorii CJPC au sancţionat E.ON de 183 de ori, în timp ce RCS&RDS a fost sancţionat de 138 de ori. „Nu ştiu în ce măsură cifrele reflectă într-adevăr problemele care apar în relaţia cu diverşii furnizori de servicii, mai ales în cazul celor care au monopol. Nu ai de ales şi semnezi contractul cu ei. Iar contractele sunt în aşa fel făcute, încât legal sunt acoperiţi. În schimb, tu stai şi aplauzi, că nu ai ce le face”, a apreciat şeful Direcţiei de Sănătate Publică, Lucian Indrei, prezent ieri la dezbaterile de la Colegiul Prefectural.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri