Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Opel pe o pantă ascendentă – au fost vândute deja un milion de autovehicule

GALERIE
opel
  • opel
- +

Opel continuă să se dezvolte în Europa şi a atins deja pragul de un milion de autovehicule vândute. În primele zece luni ale anului, numărul de autovehicule înmatriculate în Europa a fost mai mare cu 45.000 sau cu aproximativ 5% faţă de cele 977.000 de unităţi de anul trecut.

Producătorul auto din Rüs­selsheim a vândut deja anul acesta peste un milion de autovehicule, atingând această bornă cu aproximativ două săptămâni mai devreme faţă de anul trecut.

„Opel îşi continuă traiectoria de creştere. Aceste cifre demonstrează că modelele noastre noi sunt bine primite, iar în 2017 vom ridica ştacheta prin lansarea a şapte modele noi, un demers fără precedent în istoria Opel. Noile modele ne vor asigura, de asemenea, o prezenţă mai puternică pe segmentele de piaţă cu potenţial ridicat“, a de­clarat Peter Christian Küspert, vicepreşedinte de vânzări şi servicii post-vânzare.

În prezent, Opel se află în toiul celei mai ample ofensive de modele din lunga sa istorie şi va lansa 29 de modele noi în perioada 2016 - 2020. Tema pentru anul 2017 este „7 în 17“. Pe lângă autovehiculul electric Ampera-e, Opel va lansa anul viitor şi noua generaţie a modelului vârf de lance al companiei, Insignia, care va fi disponibil în varianta sedan cu cinci uşi (Insignia Grand Sport), station wagon (Insignia Sports Tourer) şi autovehicul de teren (Insignia Country Tourer). În plus, va fi disponibilă şi o versiune nouă a modelului Vivaro. Mai mult, compania Opel va fi prezentă în segmentul de autovehicule crossover, care înregistrează o creştere rapidă, cu modelul Crossland X şi un alt nou-venit, care urmează să fie anunţat.

Noile modele Opel au crescut deja volumul de vânzări anul acesta, modelul Astra conducând la acest capitol, cu aproximativ 235.000 de unităţi vândute – o creştere cu apro-ximativ 25%. Între timp, compania a primit deja 300.000 de comenzi pentru „Autovehiculul anului 2016“ în Europa. Cererea pentru SUV-ul compact MOKKA X este, de asemenea, una ridicată. Deşi autovehiculul poate fi comandat în Europa doar de câteva luni, au fost primite deja 75.000 de comenzi.

Opel a reuşit nu doar să crească volumul de vânzări în primele zece luni ale anului - şi cota pe piaţa europeană a crescut uşor la 5,81%, înre-gistrând creşteri pe 12 pieţe. Astfel, producătorul auto din Rüsselsheim a anunţat cel mai bun rezultat al său pentru zece luni din 2011 încoace, în ciuda retragerii complete a companiei de pe piaţa rusă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri