Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Papa Francisc merge în Columbia, pentru a transmite un mesaj de unitate naţiunii profund divizate

GALERIE
Papa Francisc
  • Papa Francisc
- +

Papa Francisc ajunge miercuri în Columbia, cu un mesaj de unitate pentru o naţiune profund divizată de un accord de pace care a pus capăt la cinci ani de război cu rebelii marxişti din FARC, dar care a lăsat multe victime ale conflictului sceptice faţă de procesul de vindecare naţională, relatează Reuters.

Suveranul Pontif, care face a 20-a sa deplasare în străinătate de când a preluat conducerea Bisericii Catolice, în 2014, şi a cincea în America Latină, de unde este originar, va ajunge la Bogota, de unde va pleca în cursul săptămânii la Villavicencio, Medellin şi Cartagena. Papa de origine argentiniană speră că prezenţa sa va contribui la unitate într-o naţiune sfâşiată de disensiunile acute privind acordul de pace cu Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC).

Vorbind cu reporterii în avionul său, în drum spre Bogota, el a declarat că această vizită este “puţin specială pentru că este făcutăă pentru a ajuta Columbia să meargă înainte pe calea către pace”. Zborul către Columbia îl va purta pe Papă pe deasupra Venezuelei, care este zguduită de luni de proteste faţă de preşedintele Nicolas Maduro, care şi-a consolidat controlul asupra puterii pe fondul unei crize economice tot mai profunde. Suveranul Pontif şi-a exprimat speranţa că “ţara va ajunge la o bună stabilitate cu dialog pentru toţi”.

În Columbia, Papei i se pregăteşte o primire călduroasă, Oamenii au stat la cozi lungi, în jurul unei catedrale din Bogota, pentru a obţine permise de acces la evenimentele planificate, în timp ce vânzători ambulanţi le oferea doritorilor tricouri, evantaie şi postere cu imaginea capului Bisericii Catolice. “Faptul că Papa Francisc vine în Columbia trebuie să unească oamenii. Nu putem continua să fim polarizaţi. Trebuie să învăţăm să trăim în pace şi să ne respectăm diferenţele”, a spus Lucia Camargo, o pensionară aflată la coadă.

“Nu am crezut niciodată că îl voi vedea pe Papa Francisc pensionar, un bărbat care mi-a reînnoit credinţa, prin tot de a făcut şi care va reînnoi, cu siguranţă, credinţa Columbiei, pentru a putea lăsa deoparte diferendele şi pentru a trăi în pace adevărată”, mărturiseşte şi Antonio Ballesteros, în vârstă de 53 de ani, în Piaţa Bolivar. Politicienii şi episcopii catolici din Columbia sunt divizaţi în susţinerea lor pentru acordul de pace, unii susţinând că este prea bland cu gherilele. Papa ar urma să să le ceară să îşi lase deoparte diferendele.

“Vizita ne va oferi un sentiment de unitate, de iertare”, a spus primarul de Bogota, Enrique Penalosa. “Columbia este foarte polarizată în prezent. Sunt multe pasiuni, multe uri”, a adăugat el. Reconcilierea va fi tema centrală pentru evenimentele de vinery, din oraşul Villavicencio, de la sud de Bogota. Acolo, Papa va asculta mărturiile oamenilor ale căror vieţi au fost afectate de violenţă şi apoi va rosti o predică. La ceremonie vor participa şi foşti rebeli, care au predate armele înainte de acord. Papa nu nu se va întâlni cu liderii FARC sau cu opoziţia. 

    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri