Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Patronul Electroputere VFU Paşcani câştigă o nouă licitaţie în faţa CFR

GALERIE
gruia-stoica
  • gruia-stoica
- +

Grup Feroviar Român, deţinut de Gruia Stoica a prins un contract de transport a cărbunelui pentru termocentrale Craiova şi Cernele.

Grup Feroviar Român(GFR), deţinut de Gruia Stoica, a câştigat o nouă licitaţie de transport a cărbunelui pentru termocentrale Craiova şi Cernele, devansând CFR Marfă, care contestase procedura iniţială, câştigată tot de GFR, cele două companii având mai multe litigii pe licitaţii de transport marfă. Stoica deţine în Iaşi compania Electroputere VFU Paşcani, fostă Remar Paşcani. "Compania Grup Feroviar Român a semnat un contract de transport de cărbune, cu o durată de circa 2 luni, cu termocentralele Craiova și Cernele. GFR a fost desemnată câștigătoarea licitației publice pentru atribuirea contractului, a semnat contractul vineri, 19 septembrie, și a efectuat deja primele transporturi", se arată într-un comunicat al companiei. Cantitatea totală de cărbune prevăzută a fi transportată prin acest contract este de un milion de tone. "Aceasta a fost cea de-a doua licitație organizată pentru atribuirea contractului după ce procedura inițială, la care compania GFR a fost de asemenea declarată câștigătoare, la data de 4 septembrie, a fost contestată de către celălalt ofertant, compania CFR Marfă", se mai spune în comunicat. Valoarea contractului câștigat de către GFR este de circa 5,3 milioane RON. La finele lunii august, Curtea de Apel Craiova a respins, solicitarea CFR Marfă de anulare a licitaţiei pentru transportul cărbunelui organizată de CE Oltenia, unde transportatorul feroviar de stat concurează tot cu GFR, valoarea contractului fiind însă mult mai mare. O asociere din care face parte GFR a solicitat suma de 255 milioane lei la această licitaţie, iar CFR Marfă a cerut 256 milioane lei, au declarat în luna mai surse din Complexul Energetic Oltenia. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins la finele lunii iunie cererea CFR Marfă de anularea a licitaţiei şi a dispus continuarea procedurii de atribuire, transportatorul feroviar de stat având posibilitatea de a ataca decizia în instanţă. Fostul ministru al Transporturilor Dan şova a declarat la 10 iunie că a depus plângere penală in rem pentru această licitaţie, unde diferenţa între preţurile solicitate a fost minimă, şi că procedura trebuie reluată întrucât au fost depuse doar două oferte. "Nu se poate declara un câştigător, condiţia din caietul de sarcini era să fie trei oferte, ori au existat numai două. Va trebui s-o reia", a spus fostul ministru. În replică, GFR a transmis că nu există motive pentru anularea licitaţiei. Licitaţia a fost programată iniţial pentru luna ianuarie, când CE Oltenia a transmis invitaţii de participare către CFR Marfă, GFR şi alte trei societăţi. Valoarea contractului pentru trei ani era de 473 milioane de lei (peste 100 milioane euro), iar acordul urma să intre în vigoare în 1 aprilie 2014. Licitaţia a fost însă amânată după ce Gruia Stoica a fost reţinut de DNA, fiind urmărit penal pentru cumpărare de influenţă. Stoica i-ar fi promis avocatului Doru Boştină suma de 3 milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportul cărbunelui. După reţinerea lui Stoica, CE Oltenia a anunţat că va prelungi contractul existent cu CFR Marfă. Gruia Stoica este în arest la domiciliu din luna mai, când instanţa supremă i-a înlocuit măsura arestului preventiv. GFR, parte a grupului Grampet, este al doilea mare transportator de marfă din România, după CFR Marfă. Compania a câştigat în iunie 2013 licitaţia de privatizare a CFR Marfă, însă vânzarea pachetului majoritar de acţiuni nu a putut fi finalizată până la termenul limită pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri