Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Poezie şi administraţie

GALERIE
Florin Cintic200
  • Florin Cintic200
- +

Sinecurile pe bani publici nu rezolvă absenţa mecenatului real (istoric vorbind, marii artişti au avut de cele mai multe ori în sprijinul lor comenzile şi stipendiile prinţilor sau aristocraţilor avuţi), ci, din nefericire, prelun­girea toxică a gândirii comuniste potrivit căreia artiştii sunt instrumente de propagandă.

Miza construirii dosarului de candidatură a Iaşului pentru titlul de "Capitală Europeană a Culturii în 2021" a generat un flux de interes pentru decidenţii politici locali care au început să acorde finanţări mai generoase manifestărilor culturale şi care au lansat proiecte culturale de anvergură, pe termen mai lung, în care şi-au găsit loc şi manifestările poetice. Lucru nu tocmai de mirare având în vedere că mai toţi administratorii culturali cu trecere din urbea noastră sunt, inevitabil, şi poeţi. E un bun prilej de reflecţie asupra unei ciudăţenii româneşti: strania împerechere dintre poezie şi... administraţie.

După uriaşul succes de public şi frisoanele politice stârnite de Festivalul de Poezie de la Iaşi, organizat de Mircea Radu Iacoban la finele anilor 70, "Partidul Hunic" (vorba nepoetului Luca Piţu) a interzis manifestările poetice care adunau prea mulţi oameni laolaltă (cu excepţia maşinăriei de spălat creiere numită Cenaclul Flacăra) aşa că abia după Revoluţie acest gen de eveniment cultural a putut fi, din nou, organizat cum se cuvine. Lucian Vasiliu, unul dintre puţinele exemple care arată că alăturarea dintre poezie şi administraţie e posibilă, a reinstituit, din 1991, tradiţia Bunei Vestiri poetice la Iaşi. Iniţial de la balconul Casei Pogor sau de pe estrada din curte, apoi la înălţime, în Galeriile Pod Pogor, poeţi din ţară şi străinătate au comunicat cu publicul ieşean (mai firav sau mai numeros) deschizând astfel o serie de manifestări care în ţările occidentale ar putea părea bizare prin gratuitatea lor. Acolo, spre deosebire de proza contemporană, care stârneşte interes şi care se vinde bine, poezia e, în general, o manifestare de nişă, în cluburi obscure, în baruri sau în câte o „lojă” exclusivistă finanţată de departa­mentul de creative writing al vreunei universităţi. (Îmi amin­tesc o seară de poezie newyorkeză, de prin 2004, organizată într-un pub, unde se plătea bilet de intrare pentru a-i auzi pe autori recitându-şi poemele live şi unde nu erau decât ei şi câţiva prieteni). În România însă mai dăinuie reflexul gratuităţii poeziei şi, fireşte, asta nu e deloc de condamnat, chiar dacă îmi dă ghes analiza rădăcinilor istorice ale popularităţii poeţilor ca voci publice. Nu e însă aici locul să disecăm de ce rolul de mediator în Cetate al poetului s-a diminuat sensibil din antichitate (când dimensiunile poetice, filosofice, magice şi mitologice erau îngemănate într-un sigur discurs) până azi, în post modernitate, când poetul e singur, relativ ostracizat, după ce, în secolul al XIX-lea, în perioadă cristalizărilor identitare naţionale, poetul romantic asumase glorios, rolul de voce a interesului public. Desa­cra­lizată şi împinsă într-o lume dominată de etica pro­tes­tantă şi searbădă a acumulării şi a individualismului fiziocrat, poezia abia mai pâlpâie, abia se mai aude pe scena publică acoperită de dezmăţul asurzitor al vulgarităţii şi violenţei din mass media. Poate că, din nefericire, acesta este drumul inexorabil al creaţiei poetice în vremuri de restrişte („la ce bun poeţii în timpuri nevrednice?”, se întreba Hölderlin), condamnată la o comunicare ezoterică, destinată celor puţini şi aleşi, iar lipsa de popularitate a recentelor "podiumuri poetice" constituie un trist argument în acest sens.

De aceea, poate, s-ar cuveni reamintită o fotografie din catalogul ediţiei din 1999 a defunctului Festival româno-canadian de poezie, unde se ofereau premii pentru debut sau pentru opera magna câte unui poet român şi canadian împreună (premii care purtau numele unui tânăr poet asasinat în 1991, Ronald Gasparic). Privind în urmă, la catalogul de acum 15 ani, simt nevoia să glosez pe marginea unei fotografii emblematice, unde pot fi admiraţi întreţinându-se cordial, sub oblăduirea lui Lucian Vasiliu, cei doi titani ai poeziei ieşene: Mihai Ursachi şi Cezar Ivănescu. Este, cred, una dintre puţinele ocazii unde pot fi văzuţi împreună şi acest semn al apartenenţei lor la cauza comună a spiritului rafinat, la subtilitatea aparent efemeră şi gratuită a Poeziei, la solida fundamentare culturală şi istorică necesară unui poet de anvergură îi aduce astăzi, când ambii au intrat în veşnicie, tot mai aproape unul de celălalt.

Ce are însă a face administraţia aici? În ciuda apa­renţelor nu despre eşecurile administrative ale celor doi mari poeţi aş vrea să vorbesc aici, deşi ele pot pune în evi­denţă faptul că abilităţile creative de excepţie, chiar atunci când sunt autentice, nu pot justifica o numire administrativă, experienţele lor, la Teatrul Naţional şi la Editura Junimea, fiind mai mult decât pilduitoare în acest sens. Sinecurile pe bani publici nu rezolvă absenţa mecenatului real (istoric vorbind, marii artişti au avut de cele mai multe ori în sprijinul lor comenzile şi stipendiile prinţilor sau aristocraţilor avuţi), ci, din nefericire, prelun­girea toxică a gândirii comuniste potrivit căreia artiştii sunt instrumente de propagandă. Folosirea banilor publici pentru a recompensa diverse servicii electorale (unele oneste, altele mârşave) a devenit, văd, o practică curentă în lumea noastră. De altfel, cu un pic de atenţie, pot fi uşor identificate mobilurile reale şi mizele scandalurile publice declanşate de scriitori prin intermediul mass mediei: accesul la resurse şi privilegii. E amuzant doar că, de cele mai multe ori, insul care este teleportat într-o funcţie publică, pentru care nu are nici studiile, nici experienţa, nici capacitatea managerială necesară, dar care primeşte o astfel de sinecură doar pentru serviciile politice prestate, ne este de regulă prezentat, cu candoare şi tupeu, drept „mare artist”. Sunt, desigur, şi cazuri când e posibilă performanţa în ambele orizonturi (creaţie şi administraţie), dar asta se întâmplă extrem de rar pentru simplul motiv că poesis-ul (în sens larg, creaţie) şi administraţia se anihilează reciproc, sunt structural incompatibile, precum uleiul şi apa, aşa că ar mai trebui, din când în când, şi câte o insurecţie pentru a-i pune pe fiecare la locul lor atunci când proasta plasare, impostura, e flagrantă. Administratorii capabili să fie deci puşi, vremelnic, pe scaunele potrivite, iar poeţii autentici să intre, pentru eternitate, în istoria literaturii. Şi, dacă se poate, să ne mai scutească cu "calificarea la locul de muncă".

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi membru în board-ul Fundaţiei Iaşi - Capitala Europeană a Culturii

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri