Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pompiţa de cauciuc

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Vorbim şi vorbim, emitem tot felul de teorii şi facem supoziţii peste supoziţii. Dar şi teoriile astea au un sens şi un scop al lor. Ele reprezintă partea introductivă la acţiunile ce vor urma. Picăturile astea nu pot fi primite orişicum. E nevoie ca organismul tău stresat să se relaxeze şi să uite starea în care eşti.

Uite că ne e rău, spuse profesorul. Ne e rău şi nici nu mai avem răbdare să mai aşteptăm. Fiecare clipă se târăşte în faţa noastră ca un melc, lăsându-şi balele lipicioase pe fiecare lucru. Melcul, după cum ţi-am spus, e pătruns şi el de mahmureală, şi din pricina asta timpul său de aşteptare se dilată precum ceasurile din tablourile lui Dali. Din această pricină, memoria noastră afectivă arată ca un ciur prin care se scurge apa amestecată cu nisip. Încercăm să reţinem ceva din clipa care trece, dar ea ne scapă printre degete şi nu rămânem cu nimic. La fel se întâmplă şi percepţia asupra realităţii. Aşteptăm ceva şi aşteptarea asta nu are nici început şi nici sfârşit. Orice detaliu se dilată căpătând proporţii înspăimântătoare, în timp ce întregul se reduce la nimic. Trăim ca într-un infern sau mai degrabă ca într-un purgatoriu, de parcă am fi drogaţi. Dar nu suntem drogaţi. Ci dimpotrivă, sângele nostru a eliminat de mult aceste toxine din organism. Toxine însă ne-au creat o stare  de dependenţă. Fără ele ne simţim ca peştele pe uscat. Ai însă un pic de răbdare, micuţule, şi vei ajunge la linia de plutire. Azi e ziua ta norocoasă. Azi, sub presiunea evenimentelor ce ni se succed în minte, vom face o excepţie de la regula impusă în laborator. Azi vei primi doza de alcool de care ai nevoie. Şi vei primi exact cât ai nevoie. Însă picătura salvatoare, după care tânjeşti atât, nu va veni din cer, ci din tavan. Mă rog, nu chiar din tavan, ci din această sticluţă plină cu licoare binefăcătoare, pe care o ţin acum în mâna mea. Trebuie s-o aplec cu grijă deasupra eprubetei, în aşa fel încât să nu cadă înăuntru decât doi stropi. Cui pe cui se scoate, nu-i aşa? Dar cuiul nu trebuie împlântat prea adânc în scoarţa cerebrală. Ci doar bătut atât cât e necesar ca celălalt cui să iasă un pic afară. Pe urmă îl vom apuca de cap şi-l vom trage cu cleştele afară ca pe-o măsea stricată, odată şi pentru totdeauna, nu-i aşa?

Da, continuă eminenţa sa. Vorbim şi vorbim, emitem tot felul de teorii şi facem supoziţii peste supoziţii. Dar şi teoriile astea au un sens şi un scop al lor. Ele reprezintă partea introductivă la acţiunile ce vor urma. Picăturile astea nu pot fi primite orişicum. E nevoie ca organismul tău stresat să se relaxeze şi să uite starea în care eşti. Speranţa întinsă la maximum, dorinţa ajunsă la paroxism au după mine un rost al lor. Nu e vorba de sadism din partea mea. Dar noi avem aici anumite reguli. Un anumit regim, care nu ne permite să intervenim în evoluţia psihică a pacienţilor decât la momentul oportun. Dar întrucât azi e vineri, o zi de penitenţă, vom face o excepţie. Nu-mi place să văd cum suferă organismele închise în eprubetă în aşteptarea soluţiei miraculoase. Vei primi doza de alcool de care ai nevoie pentru a te pune pe picioare. Măcar pentru scurt timp.

Şi ridicând sticluţa plată până în dreptul buzelor sale trandafirii, profesorul sorbi câţiva stropi din lichidul binecuvântat, acoperindu-se uşor de transpiraţie. Apoi îşi şterse gura cu dosul palmei sale albe, străbătute de vinişoare sinilii. Câţiva stropi mici din lichidul arămiu îi rămaseră agăţate de mustăţi, tremurând la lumina lunii ca nişte bobiţe de rouă agăţate de firele subţiri de iarbă, în aşteptarea răsăritului amăgitor. M-am rugat la Dumnezeul meu din ceruri ca una din ele, măcar una, cea mai măruntă, cea mai infimă, să se desprindă de firele uşor îngălbenite de tutun ale mustăţilor somităţii sale şi să cadă în eprubetă, punând, în sfârşit, capăt chinului meu. Dar niciuna, spre disperarea mea, nu s-a desprins. Toate au rămas agăţate acolo, tremurând în gol. Şi chiar dacă s-ar fi desprins vreuna, exista doar o mică şansă să cadă în eprubeta mea. Ar fi putut cădea oriunde, pe masă, pe podea, pe stativ, sau într-o eprubetă vecină, unde dormeau Napoleonii şi Bonaparţii profesorului Brauner.

Nu, nu aşa, făcu eminenţa sa. Te vom hrăni în mod civilizat. După toate prescripţiile ştiinţei. Vom folosi, adică, o pipetă. Nu vreau să dau de bucluc. Doza trebuie să fie strict echilibrată. Trei stropi, nici mai mult, nici mai puţin. Nu vreau să cazi în delirium tremens. Voi picura atât cât să te scot din mahmureală. Ne-am înţeles?

Ne-am înţeles, cum să nu ne înţelegem?! Trei picături, Dumnezeule! Trei picături şi sunt salvat!

Şi profesorul scoase din buzunarul de la piept o pipetă, apăsă cu degetele pe pompiţa de cauciuc, apoi picură, în sfârşit, în eprubetă mea trei picături binecuvântate, ce s-au desprins una după alta din micul orificiu şi au căzut la superfaţa lichidului în care ecluzam.

O, Dumnezeule, am răsuflat adânc. Pielea mi se acoperise iarăşi de broboane de sudoare. În locul lor s-a risipit alcoolul, disipându-şi  puterea sa miraculoasă în toate celulele din trup. Întâi mi s-a făcut negru în faţa ochilor, apoi am simţit cum prind puteri şi mă refac. Fără să-mi dau seama, un zâmbet larg apăru pe chipul meu de mormoloc. Zâmbeam cu gura şi cu ochii şi cu toate celulele din trup. Profesorul observă de îndată schimbarea ce se produse înlăuntrul meu. Acest fapt îl făcu, la rându-i, să zâmbească. Somitatea sa îşi frecă mulţumit bărbuţa care fusese cândva roşcată, iar acum albise de tot. Vreo doi-trei peri roşcaţi, se vedeau, totuşi, pe ici-acolo, unul lângă nori, altul chiar în mijlocul bărbiei, şi un al treilea undeva la capătul mustăţii, în partea dreaptă sau poate că în stânga, dar asta dacă îi cercetai podoaba bărbăţiei cu atenţie. M-am uitat la faţa uşor transpirată a profesorului, reţinând cu exactitatea unui cronograf locul fiecărui fir.

La rândul său, mângâindu-şi încă o dată barba albă frumos aranjată din condei, profesorul mă privi cu o oarecare gingăşie, zicând:

Păi, dacă tot am început distracţia, atunci s-o ducem până la capăt, nu-i aşa micuţule?

Aşa-i, aşa-i, am clătinat uşor din cap, dând uşor şi din codiţă.

Codiţa asta se mişcă fără voia mea, şi atunci când sunt vesel, şi atunci când sunt trist, creându-mi tot felul de încurcături. Legat de această chestiune, aş vrea să vă povestesc despre un incident petrecut în laborator. Într-o dimineaţă, în timp ce priveam ţopăiala vrăbiuţelor ce culegeau firimiturile de pe pervaz, a intrat femeia de serviciu să şteargă praful din încăperea unde ecluzez. În laborator nu e nici un fir de praf sau, dacă este, e într-o cantitate insignifiantă. Oriunde e praf. Chiar şi în vidul din spaţiul cosmic. În laborator e mai puţin decât acolo. Sunt firicele invizibile ce zboară de ici-acolo. Dar pe acestea nu le poţi şterge. Ele rămân suspendate în aer, lipite de atomii de azot şi oxigen. Femeia însă e perseverentă şi îşi face datoria ştergând cu grijă fiecare obiect, fiecare eprubetă, masa, scaunele şi stativele ce se înşiră de-a lungul pereţilor şi în mijlocul încăperii. Şterge şi dulăpiorul de medicamente al profesorului, ba chiar şi sticluţa plată ce se află întotdeauna la locul ei. Ajungând cu cârpa în faţa eprubetei în care îmi petrec veacul, şi văzând cum mişc din coadă, femeia a stuchit de trei ori în sân, făcându-şi semnul crucii.

„Piei, diavole”, a spus şi s-a îndepărtat să facă ordine în alt colţ.

Nu m-am simţit tocmai în apele mele. Pesemne că arăt, într-adevăr, cum zicea domnişoara Kiky, ca puii de iguană de pe Galapagos. Coadă însă e vremelnică. În curând o să se desprindă de trup. Şi atunci o să vedeţi cu adevărat ce sunt şi cine sunt! Dar de ce oare, femeia, bat-o Dumnezeul s-o bată şi să-i strâmbe gura pocită, că numai prostii îndrugă, nu-şi face cruce în faţa eprubetelor unde ecluzează Napoleonii profesorului Brauner, care împopoţonaţi cu cozi şi creste arată ca nişte diavoli evadaţi din iad?!

În fine, ce să mai vorbesc?! Trebuie să mă resemnez cu soarta ce mi-a fost hărăzită. După cum am spus, viaţa unui embrion nu e lipsită de griji şi de surprize neplăcute. Să aşteptăm însă şi zile mai bune.

Dar de ce oare femeia nu se preocupă de înfăţişarea ei? Nici ea nu-i mai brează decât mine, mai ales atunci când se aplecă să şteargă pardoseala de sub mese, arătându-şi fofoloanca năpădită de smocuri de păr! De ce nu se depilează, de ce nu-şi pune lenjerie intimă? Dar de vorbit, vorbeşte!

În fine, femeia a tot bodogănit şi tot bodogănit, apropiindu-se din când în când de eprubetă şi privindu-mă cu ochi chiorâşi: „Ia uite, a zis, are un picioruş mai scurt şi altul mai lung. Pecetea Anticristului e întipărită pe creasta lui! Ptiu!”

Puşchea pe limbă, cotoroanţă! am strigat. Întreg iadul se ascunde în fofoloanca ta, cu tot cu Belzebut! Hai, pune-ţi varicele-n mişcare şi şterge-o, cât mai ai timp, pe hol!

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri