Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Preţurile caselor din Iaşi au urcat cu doar 1,3%

GALERIE
notar1-lat-6-col-copy
  • notar1-lat-6-col-copy
- +

Pretenţiile proprietarilor ieşeni de locuinţe au crescut cu 1,3% în cursul anului trecut, în condiţiile în care la nivel naţional s-a înregistrat o creştere de 10,7%. O analiză realizată de cea mai importantă platformă online din sectorul imobiliar arată cum a evoluat cererea de locuinţe în funcţie de preţ în marile oraşe ale ţării, dar reliefează şi faptul că se simte o majorare a puterii de cumpărare a populaţiei.

„Pretenţiile vânzătorilor de locuinţe au revenit pe un curs clar ascendent. Potrivit indicelui Imobiliare.ro, preţul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) s-a majorat cu 10,7% pe parcursul ultimelor 12 luni, de la 951 de euro pe metru pătrat util la finele lui 2015, până la 1.053 de euro pe metru pătrat în decembrie 2016”, conform imobiliare.ro. În capitala Moldovei, pretenţiile vânzătorilor de apartamente au consemnat un avans de doar 1,3% în ultimele 12 luni, de la 847 la 858 de euro pe metru pătrat. Totuşi, între cele două segmente de piaţă, locuinţe vechi şi construcţii noi, există o diferenţă majoră.

Astfel, apartamentele vechi s-au scumpit în acest timp cu 5,6% (de la 827 la 873 de euro pe metru pătrat), însă cele noi s-au ieftinit cu 6,5% (de la 899 la 841 de euro pe metru pătrat). „De menţionat este însă că mare parte din declinul consemnat pe piaţa nouă se datorează unui recul de 5,6% ce a avut loc doar în luna decembrie 2016 – diferenţa de preţ poate fi, aşadar, doar temporară, pe fondul unor ajustări de preţ în perioada sărbătorilor. Din perspectiva cererii, pe piaţa ieşeană a fost consemnată o răsturnare interesantă de situaţie: interesul pentru locuinţele mai ieftine de 40.000 de euro a scăzut de la 43% în 2015 la 36% în 2016, în vreme ce căutările pe segmentul 40.000-60.000 de euro au crescut de la 39% la 46%. În rest, ponderile deţinute de celelalte paliere de preţ au rămas relativ constante în acest răstimp: 12% pentru intervalul 60.000-80.000 de euro, 3% pentru segmentul 80.000-100.000 de euro şi 3% pentru locuinţele de peste 100.000 de euro”, au explicat specialiştii imobiliare.ro.

Pe de altă parte, în Bucureşti s-a ajuns la o medie de 1.138 euro/mp, creştere cu 6,5% faţă de acum 12 luni, în Braşov preţul mediu cerut a crescut cu 2,6% până la 901 euro/mp, în timp ce la Constanţa s-a înregistrat o creştere de 5,6%, respectiv un preţ de 968 euro/mp. Cele mai semnificative creşteri au fost înregistrate în Cluj Napoca, 11,4% şi un preţ de 1.224 euro/mp, şi la Timişoara, unde preţul a crescut cu 9,3%, ajungând astfel la o valoare de 1.027 euro/mp.  

 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri