Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Primăria Iaşi are de recuperat mai mulţi bani de la Moldomobila

GALERIE
moldomobila2
  • moldomobila2
- +

Creanţa deţinută de municipalitate la fostul producător de mobilă a urcat cu 640.000 lei.

 

Primăria Municipiului Iaşi şi-a mărit creanţa pe care o are de recuperat de la fosta fabrică Moldomobila cu circa 640.000 lei. Municipalitatea ieşeană avea de recuperat deja peste 2,5 milioane lei de la firma omului de afaceri Adrian Butucă, creanţă stabilită la intrarea în insolvenţă, însă au intervenit probleme o dată cu intrarea în faliment. Potrivit legii, lichidatorul judiciar trebuia să realizeze tabelul definitiv consolidat al creanţelor, care să cuprindă şi creanţele apărute în timpul derulării procedurii insolvenţii, respectiv în perioada 2011 – 2015. În creanţa iniţială, de 2,53 milioane lei, era inclusă şi valoarea taxelor şi impozitelor locale aferentă primului semestru din 2011.

După intrarea în faliment, Primăria a cerut să se înscrie la masa credală cu suma de 674.000 lei, dar lichidatorul Management Reorganizare Lichidare a considerat că suma solicitată a fi înscrisă în tabelul suplimentar nu este corectă, deoarece conţine şi creanţa pentru semestrul II din 2011. „Susţine intimata că, din  însumarea deciziilor de impunere emise pentru anii 2012-2015, rezultă că Direcţia Economică şi Finanţe Publice Locale este îndreptăţită a fi înscrisă în tabelul suplimentar cu suma totală de 639.587 lei ( 185.084 lei - anul 2012, 152.321 lei - anul 2013, 156.317 lei - anul 2014, 145.865 lei – anul 2015 ), sumă în raport de care a solicitat admiterea în parte a contestaţiei.

Contestatoarea Municipiul Iaşi – Direcţia Economică şi Finanţe Publice Locale a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că în privinţa creanţei aferente semestrului II al anului 2011, aceasta era scadentă la data de 30.09.2011 şi nu putea fi înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor, astfel că se impune înscrierea, în tabelul suplimentar, a creanţei totale în valoare de 674.102 lei”, potrivit sentinţei Tribunalului Constanţa, unde se judecă dosarul de faliment al Moldomobila. Analizând argumentele celor două părţi, instanţa a decis să adauge în tabelul definitiv creanţa Primăriei Iaşi născută în timpul procedurii insolvenţei, dar cu o valoare diminuată, conform calculelor lichidatorului judiciar. Potrivit tabelului definitiv de creanţe, creditorii Moldomobila au de recuperat peste 150 milioane lei, însă această sumă va creşte după ce se vor aduna şi toate creanţele născute de la intrarea în insolvenţă până în prezent. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri