Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Se încearcă reabilitarea unor blocuri și refacerea unor drumuri cu bani europeni

GALERIE
bani-fonduri-europene
  • bani-fonduri-europene
- +
Primele proiecte care vor fi finanţate la Iaşi în cadrul celui mai important program european vizează reabilitarea termică a circa 60 de blocuri şi modernizarea drumului judeţean Iaşi - Suceava.

Autorităţile centrale au lansat pri­mele două apeluri de proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020. Deocamdată, au fost pu­blicate variantele finale ale ghidurilor de finanţare, iar depunerea efectivă a proiectelor va începe la mijlocul lunii mai 2016. Consiliul Judeţean şi Primă­ria au deja pregătite două proiecte care pot fi înaintate în cadrul apelurilor şi care vor prinde, cel mai probabil, finanţarea nerambursabilă.

Primul apel face referire la reabilitarea drumurilor judeţene, iar valoarea unui proiect este cuprinsă între un milion de euro şi 74,5 milioane euro. Potrivit ghidului de finanţare, Regiunea de Nord-Est a pri­mit cea mai mare sumă din ţară, respectiv de 139,16 milioane euro. Printre documentele aferente ghidului se află şi harta cu propunerile finale de axe rutiere strategice, iar, dintre cele patru proiecte ale Regiunii de Nord-Est, doar unul are legătură directă cu Iaşul.

Este vorba de axa rutieră 1 Iaşi - Suceava (Dărmăneşti - Stroieşti - Suceava - Bo­sanci - Liteni - Dolhasca - Lespezi - Ce­pleniţa - Belceşti - Coarnele Caprei - Gropniţa - Iaşi) de aproximativ 168 km, valoarea estimată în prezent fiind de peste 70 milioane euro

Un alt drum, Botoşani - Iaşi, care a fost plasat pe locul doi la nivelul de priorităţi regionale, prevede reabilitarea a doar 6 km pe raza judeţului Iaşi (zona Şipote) din cei 106 km pe care îi are artera rutieră. Celelalte două drumuri judeţene sunt Neamţ - Bacău (166 km) şi axa rutieră 4 Vaslui (92 km).

„Proiectul trebuie să prevadă ac­tivităţile de modernizare şi reabilitare pentru îmbunătăţirea parametrilor relevanţi - creşterea vitezei, siguranţei rutiere, portanţei etc. a unui drum judeţean continuu sau tronson de drum judeţean cu acelaşi indicativ continuu sau a unuia sau mai multor tronsoane intercalate cu segmente modernizate deja sau în curs de mo­dernizare“, se arată în ghidul de fi­nanţare

60 de blocuri vor fi reabilitate termic pe bani europeni

În cazul celeilalte linii de finanţare deschisă, privind reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale, valoarea unui proiect este cuprinsă între 100.000 şi 5 milioane euro. Pentru Regiunea de Nord-Est, alocarea ajunge la 63,79 milioane eu­ro, a doua din ţară după regiunea Bucu­reşti - Ilfov (83,46 milioane euro). Beneficiarul acestui apel sunt primăriile care trebuie să încheie un contract cu asociaţia/asociaţiile de proprietari pentru depunerea şi derularea proiectelor.

„O cerere de finanţare poate include un număr maximum de 10 blocuri, fiecare dintre acestea constituind o componentă în cadrul proiectului“, se precizează în ghidul de finanţare.

Totodată, documentul stabileşte şi un regim minim de înălţime pentru un bloc la două etaje. În cadrul programului nu vor fi finanţate blocurile de locuinţe expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic la care nu s-au executat sau se află în curs de execuţie de lucrări de intervenţie, blocurile de lo­cuinţe clasate sau în curs de clasare ca monumente istorice şi blocurile de locuinţe aflate în proprietatea primăriilor.

Municipalitatea ieşeană are pregătite documentaţii tehnice pentru reabilitarea termică a 60 de blocuri în parteneriat cu 7 asociaţii de proprietari, proiecte în valoare totală de aproape 1,5 milioane euro. Primarul interimar Mihai Chirica a declarat ieri că blocurile se află aproape în toate zonele oraşului, inclusiv în cartierele periferice.

„Avem deja proiecte tehnice făcute, blocurile sunt repartizate în toate zonele rezidenţiale. Avem şi în Alexan­dru cel Bun, Dacia, zona Oancea etc. Proiectele sunt întocmite individual, pe fiecare bloc, ele trebuie cumulate şi pe nivelul de venituri şi vor fi sortate pe ca­tegorii“, a precizat Chirica.

Deocamdată, primăria are depus un singur proiect european în cadrul noilor programe de finanţare, fiind vorba de reabilitarea de reţele de termoficare (26 milioane euro).

Alte proiecte care vor fi depuse în perioada următoare, în funcţie de lansarea apelurilor, vizează patrimoniul cultural, primul pe listă fiind Palatul Braunstein, în valoare de 5,1 milioane euro. În perioada de programare 2007 - 2013, municipalita­tea a înaintat un singur proiect de reabi­li­tare termică care a vizat investiţii la patru blocuri din zona centrală, lucrările fiind în curs de finalizare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri