Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Urmările blocajelor din trafic şi a filajelor de amante

Se înfiinţează Direcţia pentru Siguranţa Circulaţiei la Poliţia Locală Iaşi

GALERIE
politia locala
  • politia locala
- +

Primarul interimar Mihai Chirica pregăteşte o nouă reorganizare a Po­liţiei Locale. Edilul a anunţat ieri că principalul scop al iniţiativei constă în creşterea eficienţei instituţiei pe linie rutieră. În prezent, la Serviciul Siguranţa Circulaţiei sunt angajaţi aproape 40 de poliţişti locali, iar intenţia lui Chirica este să suplimenteze numărul acestora cu încă cel puţin 18 persoane.

„Ne gândim să înfiinţăm o direcţie de siguranţă a circulaţiei, în care cea mai mare parte a activităţii să fie concentrată la un om care să se gândească nu­mai la acest lucru. Directorul ge­neral să-şi vadă de gestionarea întregii poliţii, un compartiment să se ocupe de ordine publică, iar celălalt compartiment de siguranţa circulaţiei rutiere“, a declarat primarul interimar.

Potrivit edilului, în actuala organigrama, activităţile u­nor compartimente/servicii se suprapun. „Foarte mulţi angajaţi sunt ancoraţi în birouri, iar noi avem nevoie de poliţişti locali în stradă“, a completat Chirica.

Noua Direcţie pentru Siguranţa Circulaţiei ar urma să desfăşoare activităţi precum monitorizarea traficului, dirijarea traficului şi aplicarea reglementărilor de circulaţie. Pri­marul interimar şi-a justificat demersul şi prin faptul că actualele activităţi la Poliţia Locală sunt „ames­tecate“. „Nu mai vreau să fie amestecate comerţul cu circulaţia, cu disciplina în construcţii etc. Vom reuşi să gestionăm mult mai bine situaţia la Poliţia Locală“, a mai spus edilul.

În ultimul an, Poliţia Locală a suferit grave prejudicii de imagine, după ce mai mulţi şefi şi poliţişti din cadrul instituţiei, în frunte cu directorul general suspendat Liviu Hliboceanu, au fost acuzaţi de către DNA că îl sprijineau pe primarul suspendat Gheorghe Nichita în operaţiuni ilegale de filaj a fostei sale amante, Adina Samson.

În prezent, conducerea instituţiei este asigurată de facto de către directorul adjunct Georgel Grumeza, dar Chirica i-a solicitat demisia acestuia, la sfârşitul anului trecut, în contextul slabei mobilizări a poliţiştilor în dirijarea circulaţiei din unele intersecţii cu probleme de pe raza municipiului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri