Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

PSD îl înşurubează pe deputatul Leonardo Badea la şefia ASF

GALERIE
Leonardo Badea
  • Leonardo Badea
- +

Deputatul Leonardo Badea ar putea deveni succesorul lui Mişu Negriţoiu la conducerea ASF, cu susţinerea social-democraţilor. Anunţul că PSD îl va propune pe Leonardo Badea a fost făcut, luni, la Alexandria, de către preşedintele partidului, Liviu Dragnea.

În cazul în care Parlamentul îl va desemna în această funcţie, Leonardo Badea va trebui să renunţe la mandatul de deputat.

În vârstă de 42 de ani, Leonardo Badea este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. El se află la al doilea mandat de parlamentar, în legislatura precedentă fiind membru al Senatului. Anterior, a fost consilier judeţean la Dâmboviţa. El a absolvit Academia de Ştiinţe Economice în 1997 şi a obţinut în 2005 titlul de doctor în domeniul contabilităţii. Deţine certificate de absolvire de la Colegiul Naţional de Apărare (2007), Colegiul Naţional de Afaceri Interne (2007), Colegiul Naţional de Informaţii (2009), Institutul Diplomatic Român (2011). A fost, timp de 8 ani, până în 2010, preşedinte al TSD Dâmboviţa, după care a devenit secretar executiv al PSD Dâmboviţa. În perioada 1998 - 2002 a fost membru al Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Valahia, între 2000 şi 2004 a fost consilier judeţean la Dâmboviţa, în perioada 2002 - 2007 a fost secretar ştiinţific al Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Valahia, apoi, timp de 4 ani, a fost decan al aceleiaşi facultăţi şi apoi prorector. Badea a primit din partea Arhiepiscopiei Târgovişte "Crucea Valahă".
 
Plenul reunit al Parlamentului l-a revocat pe Mişu Negriţoiu, joi, din funcţia de preşedinte al ASF cu voturi 238 ”pentru” şi niciunul ”împotrivă”. Senatorii şi deputaţii prezenţi la şedinţă au votat secret, cu buletine de vot.  Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu înţelege motivele pentru care se doreşte revocarea sa din funcţie, iar o decizie în acest sens ” este ilegală şi contestabilă”, el preferând să iasă ”scos de politicieni, decât de DNA”.
 
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în 27 aprilie, că s-a înţeles cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, asupra faptului că Mişu Negriţoiu trebuie demis cât mai repede de la conducerea ASF, deoarece aceasta este o instituţie importantă care nu trebuie să funcţioneze ca şi cum ar fi „moşia” unuia sau unora. Biroul Permanent al Senatului a transmis în 18 aprilie Birourilor Permanente Reunite raportul comisiilor economice şi de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind revocarea din funcţie a şefului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, din cauza modului în care ASF a gestionat criza de pe piaţa RCA din 2016.
 
Potrivit raportului din octombrie 2016, Mişu Negriţoiu nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute în legea de funcţionare a ASF, motiv pentru care comisiile parlamentare au hotărât, cu majoritate de voturi (o abţinere şi un vot neexprimat al unui parlamentar aflat în conflict de interese) să înainteze plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului propunerea de revocare a lui Negriţoiu din funcţia de preşedinte al ASF, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Tot în 18 aprilie, şi liderul PNL Raluca Turcan declara că Mişu Negriţoiu trebuie demis de la ASF pentru că decizia la nivelul instituţiei pe care acesta o conduce a fost "contaminată politic" de PSD şi că amendarea companiei NN a fost executată la ordinul politic dat în văzul tuturor de la televizor de Liviu Dragnea. Mişu Negriţoiu a ajuns preşedinte al ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul PSD, care a votat masiv în Parlament numirea sa. Negriţoiu a venit la conducerea ASF în locul lui Dan Radu Ruşanu, care şi-a dat demisia de la şefia autorităţii din arestul poliţiei, în martie 2014, în condiţiile în care era arestat pentru 30 de zile în dosarul Carpatica - ASF.
 
 
    

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri