Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Se pregăteşte terenul pentru a prelua controlul complet în primării

GALERIE
foto DAN LUCA - alegeri  psd - 0017
  • foto DAN LUCA - alegeri  psd - 0017
- +

Proiectul de lege prevede ca hotărârile care ţin de patrimoniu să se adopte cu votul a jumătate plus unu dintre consilierii în funcţie.

Hotărârile privind administrarea patrimoniului ar putea fi adoptate doar cu majoritate simplă în consiliile locale şi judeţene. În acest sens, Comisia de administraţie din Senat a aprobat modificarea Legii 215/2001, avizul favorabil fiind dat de senatorii PSD, în timp ce PNL, USR şi UDMR s-au împotrivit. 

„Pentru a deţine controlul absolut, PSD a votat ca deciziile pentru înstrăinarea/concesionarea/vânzarea patrimoniului local să se adopte cu votul a 50% plus 1 din numărul consilierilor în funcţie. Astfel, se creează premisele ca patrimoniul public al administraţiilor locale să fie la discreţia baronilor locali, iar opoziţia să fie complet «scoasă din joc» în această situaţie, nemaiavând niciun instrument pentru a cenzura risipa de bani publici sau devalizarea acestuia“, a comentat deputatul PNL Marius Bodea.

În prezent, hotărârile care ţin de patrimoniu se adoptă cu votul a două treimi din consilierii în funcţie. Proiectul de lege a fost iniţiat în legislatura trecută, fiind înregistrat în septembrie 2014. Semnatarii propunerii sunt doar parlamentari PSD, printre care se numără şi doi foşti senatori ieşeni: Florin Constantinescu şi Sorin Lazăr, ambii condamnaţi la închisoare cu suspendare în dosare distincte instrumentate de DNA. În martie 2015, proiectul a fost respins în plenul Camerei Deputaţilor, dar iniţiativa a revenit în atenţia publică în martie 2016 când Guvernul a dat aviz favorabil. Şase luni mai târziu a fost înregistrat pe ordinea de zi a Senatului. De remarcat că proiectul nu a primit girul Comisiei Juridice, ai cărei membrii au apreciat „că nu se impune modificarea majorităţii necesare pentru adoptarea hotărârilor privind patrimoniul“. După votul din Comisia de administraţie, proiectul de lege urmează să intre în dezbatere în plenul Senatului. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri