Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Reacția lui Chirica după ce s-a cerut excluderea din PSD: ”Domnul Ștefănescu face parte din istoria partidului”

GALERIE
mihai chirica
  • mihai chirica
- +

Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD şi primarul municipiului Iaşi, nu a fost de acord cu părerea preşedintelui PSD Liviu Dragnea, potrivit căreia protestele şi participarea preşedintelui Klaus Iohannis pot fi asimilate unei lovituri de stat. În replică, Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD, a anunţat că va propune excluderea lui Chirica din PSD (detalii, AICI). Primarul Iașului îi dă o replică dură colegului său de partid, spunând despre Codrin Ștefănescu că nu are nici trecut, nici viitor în PSD. 

„Codrin Ștefănescu, cum nu are trecut în PSD, nu poată să aibă nici viitor. Eu tot aud ieșirile dumnealui, îmi pare foarte rău că încearcă să se dea portavocea partidului fără să citească măcar declarațiile sau să vină cu un punct de vedere constructiv în interiorul PSD. Eu nu pot decât să-i urez succes, să-i amintesc foarte bine că PRM nu mai există de foarte multă vreme că, Dumnezeu să-l ierte, Vadim Tudor, a plecat dintre noi, nu a lăsat mare lucru în urma lui, vezi Codrin Ștefănescu. Așa încât, îi urez succes, să aibă forța să-și crească copilașii, să se pronunțe mai întâi la faptele lui și ce reprezintă el în interiorul comunității românești”, a declarat Chirica.

”Domnul Codrin Ștefănescu face parte din istoria partidului, nici măcar din etapele cele mai glorioase ale lui. Încearcă să rămână conectat la niște prietenii, mai mult personale decât bazate pe ideologie sau un principiu”

Citiți mai multe declarații ale liderului PSD Iași în ediția de mâine a Ziarului de Iași. Mihai Chirica a vorbit inclusiv despre relațiile lui Ștefănescu cu unii foști lideri ai filialei locale și cum influențează acest lucru poziționările acestuia în raport cu el.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri